Observăm că in contextul discutiei despre Raportul din Congresul SUA ce vizează intre altele cenzura in Romania, in discursul public românesc persistă o confuzie deliberată privind natura operațiunilor de dezinformare, manipulare și control active în ultimii ani, alimentată atât prin minimalizare și etichetare reflexă, cât și prin lipsa unor clarificări conceptuale de bază. Fără aceste clarificări, dezbaterea rămâne blocată într-un amestec vag de acuzații și negații care nu explică realitatea.
Pentru a putea discuta serios despre ce s-a întâmplat și ce continuă să se întâmple, este esențial să distingem, în termeni tehnici (științifici sau politologici, dacă vreți), între trei fenomene diferite, dar interconectate: (1) propaganda și sistemele de propagandă, (2) cenzura și mecanismele de cenzură, și (3) așa-numitele „măsuri active” și modalitățile lor de implementare.
Toate trei au fost puse în practică, au funcționat și continuă să fie active în România, iar confundarea lor într-un singur concept amorf nu aduce claritate, ci produce ceață analitică și paralizează înțelegerea.
PROPAGANDA acționează prin supraproducția și distribuirea organizată de mesaje menite să modeleze percepții și emoții—nu prin interdicție, ci prin selecție, repetare și etichetare—creând un cadru interpretativ dominant.
CENZURA, în schimb, funcționează prin excludere și penalizare: ea restricționează exprimarea unor idei sau informații nu prin contrargument, ci prin eliminare, blocare sau descurajare, adesea prin mecanisme opace și indirecte.
MĂSURILE ACTIVE reprezintă nivelul cel mai intruziv și mai greu de detectat: ele constau în acțiuni coordonate și țintite asupra unor persoane, instituții sau organizații, menite să le neutralizeze social și profesional, mutând presiunea din spațiul discursiv în spațiul real.
Diferența esențială dintre ele este că propaganda influențează prin expunere, cenzura controlează prin limitare, iar măsurile active constrâng prin presiune directă.
RELEVANTA ANALITICA SI PRACTICA
Înainte de a discuta despre România, trebuie deci să clarificăm existența acestor fenomene, să le înțelegem rolul și funcția în mecanismele de guvernanță, manipulare și control și, de asemenea, să le înțelegem semnificația lor științifică și politologică.
Dacă nu facem acest efort de a ne detașa și de a încerca să înțelegem—atât conceptual, cât și descriptiv—cu ce avem de-a face, nu facem decât să intrăm în jocul propagandei, diversionismului și manipulării specifice acesteia.
Așadar, ca să încheiem această secțiune teoretică: devine neserioasă orice discuție cu privire la fenomenele politologice, sociale și economice din ultimii ani din România care nu ia în calcul și faptul că întregul sistem social de decizie publică și de percepție publică a fost masiv afectat de prezența unor astfel de activități și instrumente în societatea românească.
Prin urmare, pentru politologia și științele sociale românești există o agendă foarte importantă, dacă vrem cu adevărat să determinăm cum arată acest sistem hibrid și cum s-a ajuns la el.
Acum, în ceea ce privește agenda empirică, să notăm doar foarte superficial următoarele:
PROPAGANDA ȘI SISTEMUL DE PROPAGANDĂ ÎN ROMÂNIA
În România, timp de ani de zile, simpla menționare a existenței unui asemenea sistem instituționalizat, care operează transfrontalier și execută programe de influență internă („Centrala”), a fost tratată drept teorie conspiraționistă. Orice discuție serioasă pe acest subiect a fost sistematic decredibilizată.
Între timp, realitatea existenței unui asemenea sistem a fost confirmată public în mod repetat, iar evidențele empirice sunt astăzi incontestabile. Existența unor centre de coordonare si finantare, a unor rețele de difuzare și a unor narațiuni recurente nu mai este o ipoteză marginală.
Problema este că, la nivel concret, încă NU înțelegem pe deplin care sunt structurile operative din România, cum se realizează coordonarea, care sunt mecanismele de finanțare și control și unde se termină propaganda externă și unde începe cea internă.
Cunoaștem, de pildă, din surse publice, sumele investite și direcțiile mari de finanțare introduse în sistemele de propagandă ale diverselor „centrale” occidentale. Nu cunoaștem însă distribuția efectivă a acestora și modurile în care ele configurează, la nivel național, structuri și aparate de propagandă de la mass media la ONG-uri.
De asemenea, nu știm în ce măsură există sau nu există contra-fluxuri paralele care vin din Rusia și China. S-au făcut tot felul de afirmații fără acoperire cu privire la existența acestor fluxuri, dar, momentan, nu știm nimic solid despre ele. Pentru ca nimeni nu a oferit nici cea mai mica data sau valuare in acest sens…
Cunoaștem mult mai bine faptul că, din surse occidentale, s-au creat false narațiuni și percepții cu privire la propaganda rusă și, într-o măsură mai mică, la cea chinezească, precum și „necesitatea” continuării finanțării contra-propagandei occidentale, ca reacție la o amenințare prezentată în termeni maximalisti. Practic, avem un ciclu infinit în care propaganda se justifică pe sine prin propria propagandă.
Pana la proba contrarie: Hoțul strigă “hoții!” și apoi spune: „Finanțați-mă să strig mai departe!”
Așadar, înțelegerea noastră empirică—datele empirice pe care le avem—cu privire la aceste configurații care unesc așa-numitul „stat paralel”, mass-media, rețelele sociale, ONG-urile, formatorii de opinie, „intelectualii publici” și jurnaliștii sau influencerii rămâne, încă, într-o zonă speculativă.
CENZURA ȘI SISTEMUL DE CENZURĂ ÎN ROMÂNIA
Și în acest caz, strategia a fost similară cu cea folosită în cazul propagandei: orice discuție despre existența unui sistem de cenzură a fost minimalizată, ironizată sau tratată drept delir conspiraționist.
Astăzi știm că NU era nimic conspiraționist în aceste semnale. Dacă a existat ceva cu adevărat „conspirativ”, acesta a fost modul în care aceste structuri au fost constituite și puse în funcțiune, adesea dincolo de cadrul legal, de Constituție și de principiile elementare ale eticii și moralității publice.
În acest caz avem ceva mai multe date și analize. Jurnaliști precum Stéphane Luçon și Patrick-André de Hillerin au identificat și documentat părți concrete ale acestui sistem: mecanisme informale de listare, presiuni asupra platformelor, criterii opace de moderare și cooperări netransparente între stat, ONG-uri și actori privați.
Dar și în acest caz este enorm de făcut. Este vorba atât de configurația concretă și magnitudinea penetrării sociale a acestui sistem, cât și de genealogia sa și de modul în care factori externi și forțe externe României s-au întâlnit cu factori interni și forțe interne și și-au dat mâna pentru a institui acest regim.
Istoricii contemporani și istoricii viitorului vor avea masiv de lucru—nu doar politologii, sociologii, analiștii politici și jurnaliștii de investigație.
„MĂSURILE ACTIVE” ÎN ROMÂNIA – CEA MAI OPACĂ ZONĂ
Cea mai puțin înțeleasă și cel mai dificil de documentat componentă rămâne însă cea a măsurilor active. În tradiția operațională a acestui concept, măsurile active nu se limitează la mass-media sau la mediul online. Ele desemnează acțiuni coordonate și țintite, menite să neutralizeze persoane, instituții sau organizații considerate problematice.
În România, aceste acțiuni au fost aplicate, de regulă, împotriva unor ținte deja vizate de propaganda mediatică. Odată ce etichetarea și stigmatizarea publică nu mai erau suficiente, presiunea a fost mutată din spațiul virtual în spațiul real.
Concret, aceste acțiuni au inclus presiuni asupra instituțiilor asociate cu țintele, intervenții la angajatori, presiuni și atacuri prin asociere, amenințări publice și private, intimidarea colegilor, încercări de afectare a carierei profesionale și presiuni indirecte prin atacuri la adresa membrilor familiei sau a apropiaților etc.
Din punct de vedere al științelor sociale sau al politologiei, acesta este domeniul cel mai dificil de investigat și probat. Tradițional, domeniul măsurilor active este greu de probat si juridic tocmai pentru că sunt, prin metodologia de implementare însăși, gândite să fie greu de reconstituit: greu de identificat public, greu de probat, fragmentate, informale și distribuite.
ÎN CONCLUZIE
Analiza sistemului politic și studiile de evoluție a României din ultimii ani nu pot face abstracție de prezența și manifestarea, în spațiul public politic, intelectual și mediatic românesc, a acestor forțe masive, distorsionante și incapacitante la adresa ordinii democratice și liberale din România.
Comunitatea cercetătorilor se află, în acest moment, în fața unei provocări. Criza imensă în care a fost adusă România—economic, constituțional, politic, intelectual, cultural și educațional—nu s-a întâmplat pur și simplu prin hazard, printr-un „accident statistic combinatorial” sau din cauza „ghinionului”.
Avem obligația să înțelegem ceea ce s-a întâmplat, iar această înțelegere nu poate face abstracție de o analiză detașată, echilibrată și științifică—adică bine ancorată teoretic și empiric—a celor trei factori discutați în această intervenție publică: propaganda, cenzura și măsurile active puse in slujba…
…IN SLUJBA A CE?!!!!
ACEASTA E PANA LA URMA INTREBAREA! IN SLUJBA A CE?!!!!
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu