Analize și opinii

Paul Dragos Aligica: “Internetul si studiourile TV- sunt pline de personaje care nu au nimic de-a face cu disciplinele științelor politice”

Aruncând o privire pe paginile de Facebook și ieșirile publice ale unei părți nu foarte mari, dar foarte vizibile și agitate, a ceea ce în spațiul public românesc se prezintă drept “politolog” sau “profesor de științe politice”, să notăm că există pericolul ca publicul românesc să înceapă să creadă că “politologia” este un nume pentru o formă de tulburare psihică.
Conținutul, forma de exprimare, ritmul și intensitatea, redundanța, accentele, interpelările, imprecatiile, vocabularul și – mai ales – natura obiectivelor acestor forme de comunicare (sau ce anume se întâmplă pe acele pagini și cu acești colegi, pentru că nu e clar probabil nici pentru ei) sunt, la o privire cât de cât detașată, ceva ce într-adevăr pare să justifice această posibilă acreditare populară de factură clinică.
De aici, pericolul unei schimbări de limbaj subtile, dar cu impact pe termen lung, în vocabularul românesc: „Cutare părea om sănătos, dar are accese de politologie și a trebuit să intre pe medicație.” Sau: „Cutarescu e clar ca e politolog! E politolog de internat”. Sau, cum poporul le zice mai pe sleau, mai direct: „Mă, tu sau esti prost sau ești politolog?!”
Vrem asta, noi, ca politologi și profesori de științe politice? Nu vrem asta! Așadar, să îi rugăm respectuos pe colegii noștri să ne ajute să evităm această soartă lexicală…
SERIOS VORBIND ACUM:
Este vorba de mai mult decât pasagere accese și excese de personalitate sau aspirații nesatisfacute. Să nu uităm că ieșirile noastre publice – deși, desigur, au loc sub forma de opinie personală și subiectivă – atunci când ating teme în care, prin asociere, implică expertiza noastră academică și instituțiile cu care suntem afiliați, au implicații asupra imaginii și percepției publice a acestora.
Altfel spus, în calitate de simpli cetățeni putem debita orice dezaxare vrem și ne putem exhiba cele mai jenante tare de caracter, în limitele libertății de expresie și ale decenței publice, evident. Ca reprezentanți însă ai mediului academic și, mai ales, ca reprezentanți ai disciplinei sau disciplinelor centrale vieții publice și politicii, avem o obligație suplimentară care ne cere decență, reținere, echilibru, autocontrol – chiar dacă uneori acest efort este foarte dificil.
Deja arena publică -internetul si studiourile TV- sunt pline de personaje care nu au nimic de-a face cu disciplinele științelor politice, dar care vorbesc în numele acestora în totală necunoștință de cauză și care au făcut un rău imens discursului public și climatului social. Ar trebui să lucrăm împotriva acestui trend al iresponsabilității și imposturii, nu să îl validăm și amplificăm.
Așadar, să îi rugăm colegial si respectuos pe colegii politologi ca, în numele a ceea ce ne unește – dedicarea pentru știință, disciplină, detașare academică și rigoare conceptuală – să încerce să pună o stavilă și un autocontrol ieșirilor lor publice in registre propagandistice, activiste si autogratificatoare. Mai ales atunci când acestea au loc pe teme pe care, în mod vădit, nu doar că nu le stăpânesc în complexitatea lor normativă, factologică si istorică, dar nu le înțeleg nici măcar în implicațiile lor diplomatice, politice, legale și istorice…