Odată cu noul val de aberații conspiraționiste și isteric-moraliste cu care opinia publică este inundată azi, avem o nouă confirmare a tezei potrivit căreia absolut orice idee, narațiune sau mesaj, indiferent de cât de absurd, contrar evidențelor empirice, bunului simț sau chiar naturii umane, poate fi promovat și susținut cu succes de formatori de opinie, jurnaliști, experți sau intelectuali publici și, mai important, poate fi luat în serios, acceptat și urmat de o masă mare de adepți, cu condiția ca ecologia comunicării și structura mediului propagandistic să fie configurate corespunzător.
E teza dominației absolute a formei și infrastructurii asupra fondului.
Orice, dar absolut orice, poate fi afirmat și crezut dacă un minim de condiții formale ale sistemului de comunicare în care asta se întâmplă e satisfăcut. Esența acestei teorii a „ecologiei iraționalității propagandistice” constă în faptul că nu conținutul informației sau al emoției propagate contează, ci arhitectura ecologică a contextului în care aceasta operează.
Această configurație nu necesită decât respectarea unor condiții minime de formă și funcționalitate a canalelor de comunicare, astfel încât să nu contrazică sau să bruscheze reflexele cognitive, emoționale și sociale ale „turmei” de urmăritori. Atâta timp cât aceste reflexe sunt menajate, masele de urmaritori susceptibili vor „înghiți” automat orice mesaj, indiferent de conținutul său, oricât de absurd, dezaxat, aberant, dement.
Ce vedem azi nu este un accident statistic. Dezaxatul mediatic si intelectual și cititorul său, aberând în tandem, nu sunt o excentricitate. Sunt esența funcționării sistemului.
Ne aflăm pe culmile noii civilizații a informației și tehnologiei informaționale. Combinația de autoritate de influencer, plus canale și noduri social media și mass-media care administrează economia fluxurilor de autoritate în buclă, circular și autoreferențial, rezolvă problema tehnică. Împreună, sistemele circulare creează noua ecologie a manipulării. Iar limita nu există. Observați ce teze și teme am ajuns să dezbatem.
Acum 20 de ani erau considerate chestiuni infantile, de grădiniță, sau explicit considerate ca dezaxate și aberante. Azi discutăm cele mai dezaxate poziții în defensivă. Încercăm să explicăm de ce sunt absurde sau dezaxate…
Cum ajungem aici a fost demonstrat practic de R. V. Jones în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – legendarul personaj, pionier al măsurilor active la interfața dintre știință și spionaj. El a arătat cum pot fi create bucle de escaladare. Cum, odată creată o ecologie propice, cineva poate fi dus pas cu pas să creadă, din aproape în aproape, orice.
Mai mult, si mult mai grav si ngrijorator, poate ajunge să facă lucruri cu bună credință, incredibile pentru un om normal, în condiții normale.
Odată ce cineva este prins în aceste bucle sau mecanisme circulare, nu e decât o chestiune de timp și reiterare până când tintele sunt aduse treptat la punctul în care nu doar cred și spun lucruri absolut aberante, dar sunt induse comportamental să facă sau să ia decizii absurde.
Suntem în punctul în care aceste sisteme sunt instituționalizate. Dezaxații si derutatii aceștia sunt masa de manevră care, la primul semnal, pot fi activați. Statistic vorbind, peste 50% dintre cei pe care i-ați văzut în ultima vreme dând like și share la aberațiile sustinute de “formatori”, oamenii astia buni, frumosi, luminati, morali, rezistenti, salvatori etc., sunt, teoretic, gata de acțiune, cand acestia vor cere trecerea de la vorbe la fapte.
Deci: Cum a fost posibil? Cum va fi posibil? Așa. Simplu. Din aberatie in aberatie, reiterate indefinint. La două clickuri de aici e totul la vedere – mecanism, detonator, masă de manevră. Și aici, tot la vedere: victimele, oamenii ce incercă să se mentină in normal si să mentină normalul…
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu