Treptat, începem să înțelegem mai bine natura, structura și magnitudinea imensului sistem de propagandă, dezinformare și „măsuri active” care operează în spațiul mediatic și de comunicare de limbă română.
Nu este deloc ușor să construiești o imagine coerentă a acestei structuri insidioase, care a subminat sistemul democratic până l-a transformat într-un regim hibrid. Mass-media independentă — sau măcar profesionistă — a fost practic anihilată, iar toate încercările de a coagula o societate civilă autentică în România sau un regim profesional de expertiză și publicistică au fost sabotate rând pe rând.
Sub acoperire. Acolo s-a mutat totul. Tot ceea ce presupunea influență în comunicarea, dezbaterea și opinia publică a fost infiltrat, eviscerat, și în carcasele goale pe care se păstra eticheta s-au plasat ei, vorbind ventriloc, evident, în numele jurnalismului, analizei politice, societății civile, intelectualității, științei, bisericii, culturii naționale.
Nu a fost ușor să semnalăm public acest trend. Să ne amintim câtă insistență și cât zel s-au investit în discreditarea ideii că ar exista o „centrală de propagandă” la care mass-media oficiale, intelectualitatea publică și influenceri locali se aliniază metodic. Cât efort s-a depus pentru ca această idee să fie etichetată drept „conspiraționistă”.
Asta până când, într-o zi, acolo, la Centru, doar un colț al perdelei a căzut — și dincolo de ea s-a văzut imensa investiție financiară, greu de imaginat, destinată alimentării unei „centrale” netransparente și a nenumăratelor sale ramificații locale: mass-media, societate civilă, ONG-uri, activități guvernamentale și nonguvernamentale, profesionale și neprofesionale. Un conglomerat opac, dar prin care treceau clar firul roșu al finanțării și al mesajului.
Așadar, după ce au început dezvăluirile, am început să înțelegem mai bine cum a funcționat acest sistem. Problema este că îl înțelegem abia după ce a funcționat. Acum, odată ce mecanismele și structurile centrale au fost expuse, discreditate sau compromise, sistemul este forțat să se regrupeze și să se adapteze noii realități. Se schimbă sub ochii noștri.
Dacă „plăcile turnante” — fie de la Bruxelles, fie de la Washington — au fost zdruncinate sau scoase din joc, este firesc ca periferia sistemului să încerce o reașezare. Reacțiile sunt pe măsură.
AȘADAR:
Ceea ce vedem în România acum este o reașezare a subsistemului periferic, declanșată de șocul suferit la centru. Este clar că, după recentele revelații, agenții de propagandă și de măsuri active sub acoperire nu mai pot funcționa în cadrul vechiului sistem. Are loc o reconfigurare. Și aici ne aflăm în fața a două scenarii posibile:
SCENARIUL 1:
Pe scurt: aceeași Mărie cu altă pălărie, doar că regrupată mai mult național decât internațional.
Altfel spus, în acest scenariu este o formă de naivitate să credem că, odată cu incapacitarea unor centre din afară — fie ele de la Bruxelles, Washington sau din alte noduri de influență — discursul public, mass-media și lumea intelectuală autohtonă se vor purifica brusc și se vor regenera din interior.
Iluzia că, odată debranșate de la „Centrala de propagandă”, unitățile de influență — fie că vorbim despre redacții media sau ONG-uri de fațadă — vor lăsa locul unui jurnalism autentic și al unei societăți civile vii și autonome, nu rezistă unei analize lucide. Transformarea reală nu apare spontan în vidul lăsat de colapsul unei structuri de control, mai ales dacă actorii rămași în câmpul vizibil sunt formați, alimentați și fidelizați chiar în interiorul acestui sistem.
Așadar, acest scenariu sugerează că este mult mai probabil ca, în prima etapă, să asistăm la o înrăutățire a situației. Un sistem local — lipsit deja de bună-credință sau standarde profesionale — este puțin probabil să își descopere brusc vocația tocmai acum, când s-a eliberat de aparențele și conveniențele care îl mai temperau cât de cât. Dimpotrivă, eliberat de exigențele de imagine sau de mimarea „valorilor europene”, sistemul și agenții săi vor acționa mai brutal, mai cinic, mai lipsit de rușine decât înainte.
SCENARIUL 2:
Și totuși, rămâne un licăr de speranță.
Poate că, tocmai prin prăbușirea unor rețele oneroase de influență, vom vedea în cele din urmă conturându-se o formă de reviriment — o răscumpărare a greșelilor, o reînnodare cu sensul autentic al profesiilor publice, al responsabilității civice și al adevărului spus fără agendă propagandista. O iesire din trogloditismul intelectual si zodia unei etici de oportunitate sezonieră, de sens unic, propagandistic-bombastic.
Sa speram ca acest al doilea scenariu va prima…
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu