În primul rând, și cel mai important lucru din punctul meu de vedere, este surprinzătoarea cordialitate și atmosfera de respect reciproc, decență și echilibru în care au avut loc alegerile și, de fapt, întreaga „campanie electorală”.
Obișnuit cu experiența pe care am avut-o în trecut în politica partinică românească și, vrând-nevrând, împins în arenă de disputele alimentate de intelectualitatea publică românească și de „lumea” acesteia, ajunsesem să consider ca fiind natural — de la sine înțeles — modul lipsit de eleganță, de decență, de fair-play și de bun-simț specific vieții politice românești și mediului intelectualilor publici.
De aceea, surpriza mea a fost cu atât mai mare când, în urmă cu aproximativ o lună, s-a deschis procesul electoral intern la Academie și, pe măsură ce timpul trecea, nimic din loviturile sub centură, calomniile, agresivitatea verbală, presiunile fățișe și publice, șantajul, grobianismul sau bălăcăreala cu care eram deja obișnuit de la politiceni si intelectualii publici, nu apăreau în orizontul campaniilor celor doi candidați: domnul Mircea Dumitru și domnul Marius Andruh.
În schimb, au fost circulate intern idei și inițiative formulate în documente programatice — cu mențiunea că, deși aceste documente au fost văzute de câteva sute de persoane, niciuna nu s-a gândit să le „scape” în spațiul public, respectând regulamentul intern al Academiei, care prevedea ca acestea să rămână documente interne până la finalizarea alegerilor.
În interior, aceste idei și documente au făcut obiectul unor discuții, iar candidații au primit comentarii și sugestii într-o manieră sistematică. Spun acest lucru nu retoric sau din evidență anecdotică, ci pentru că, fiind apropiat de echipa unuia dintre candidați — este vorba de domnul Mircea Dumitru — am avut ocazia să urmăresc direct modul în care zeci de sugestii și comentarii au fost integrate în pachetul de propuneri prezentat astăzi de domnia sa în plen, in propunerea de management participativ pe care a formulat-o ca parte a programului său.
Am convingerea că același lucru s-a întâmplat și în echipa domnului Andruh. Una peste alta, am văzut la lucru un proces consultativ funcțional într-o organizație românească, desfășurat fără probleme și fără emfază, ci în mod natural.
În mod similar, atmosfera de cordialitate creată de cei doi candidați s-a extins și în relațiile dintre membrii echipelor din jurul lor. Din nou, în calitatea mea de susținător explicit al programului și leadershipului domnului Mircea Dumitru, pot spune că am apreciat modul în care colegii asociați proiectului domnului Andruh, personalităti cu o mare greutate institutională, s-au comportat pe toată durata acestei perioade.
Aș mai nota și faptul că mass-media românească, printr-un mic miracol, a avut de asemenea un comportament extrem de decent și profesionist în raport cu această campanie internă a Academiei.
Din observație directă pot spune că oameni din întreg spectrul media — de la stânga la dreapta — au avut acces la informații din interiorul Academiei și au fost conectați la evoluțiile din ultima lună și, totuși, nu s-a întâmplat nimic din ceea ce devenise familiar în relația dintre politică, intelectualitatea publică și mass-media: fără “scurgeri pe surse”, fără manevre, fără etichetări, fără ficțiuni și manipulări media, fără „dezvăluiri” și incitări.
Modul unanim reținut și decent în care jurnaliștii s-au raportat la aceste alegeri m-a impresionat și surprins.
Pe scurt, fără a mă extinde prea mult: iată că se poate.
Am trăit să văd o campanie electorală în România — pentru o miză deloc mică, simbolic imensă și, din punctul de vedere al responsabilității publice, al patrimoniului și al resursei umane gestionate, specifică unei instituții naționale majore — în care toate elementele implicate, de la actorii interni până la mass-media, s-au comportat exact așa cum te-ai aștepta să o facă într-o societate civilizată.
În concluzie, dincolo de toate criticile — reale sau imaginare — care i se pot aduce, Academia Română a arătat, prin acest episod, că se poate și altfel. Că este posibil un proces electoral fără derapaje, fără degradare morală, fără spectacolul conflictului steril care a devenit, din păcate, obișnuință în alte spații.
Este o dovadă că există încă instituții și comunități în România capabile să funcționeze după reguli minime de decență, respect și responsabilitate. Și, poate mai important, este un semnal că aceste standarde nu sunt utopice — ele sunt posibile aici și acum, atunci când există voință.
Cu alte cuvinte: iată că se poate. Și, odată ce ai văzut că se poate, devine mult mai greu să accepți că nu ar trebui să fie așa peste tot.
O ULTIMĂ OBSERVAȚIE:
Plecat în cursă ca favorit, domnul Andruh, susținut de o întreagă și foarte impresionantă echipă alcătuită din oameni grei, de calibru, foarte respectați, ai Academiei Române, a câștigat un mandat foarte important într-un moment critic nu doar pentru Academie, ci și pentru România.
Nu cred că este o exagerare să spunem că în anii imediat următori atât Academia, cât și România vor fi nevoite să se reașeze pe noi făgașe, specifice noilor circumstanțe ale secolului XXI. Și asta fară plasă de sigurantă, din mers. Si asta în momentul în care atât România, cât și Academia Română încă nu au reușit să găsească soluții la probleme restante din secolul XX, cu care încă ne confruntăm.
Iată de ce provocările și responsabilitățile sunt enorme și presupun un efort intelectual, instituțional și organizațional considerabil.
Să îl felicităm public pe domnul Marius Andruh și echipa din spatele domniei sale, să le urăm succes în mandatul și responsabilitățile majore pe care acesta le aduce și să îi asigurăm că spiritul acestei campanii electorale interne — cu nota sa de cordialitate și ethos constructiv — va fi continuat și amplificat în susținerea domniilor lor in raport cu proiectului național și al Academiei Române, pe durata acestui mandat.
Autor: Paul Dragos Aligica
Adauga comentariu