Impresia generală este că în cercurile din România, unde în sfârșit au început să pătrundă firave raze de informare și de realism cu privire la ceea ce se petrece în Statele Unite în acest an electoral, a fost activat butonul de panică.
Reprezentanți ai sistemului, care până acum s-au manifestat atât personal, cât și instituțional într-o manieră slugarnică, agresivă și dovedind un exces de zel față de puterile de la centru, au început să realizeze că este posibil ca aceste puteri să se schimbe. Poziționări, declarații publice și excesele de zel cu care și-au semnalat sau marcat traseul în ultimii ani pot să devină foarte curând un balast, nu un aport de promovare sau carieră.
Platformele de propagandă națională care acționează sub acoperire jurnalistică au început să își condimenteze ocazional fluxurile cu știri reale și cu editoriale în care se distanțează aparent de linia centrală de propagandă. Aceasta se petrece sporadic, fără exces, deoarece este an electoral în Europa și linia de propagandă este, se știe, deja stabilită: pericolul extremist, nu criza profundă instituțională și economică a proiectului european și politicile și decidenții care se află la originea acesteia.
Formatori și intelectuali publici sunt iarăși în poziția de a avea un accident cu conturile de pe rețelele de comunicare virtuală, care vor intra în curăţenie generală sau vor dispărea și vor fi repornite de la zero, așa cum se petrece regulat în funcție de ciclul electoral definitoriu și de modul în care bat vânturile la centru cu linia de propagandă.
În mod similar, paraziți instituționali care funcționează la interfața sistemelor, după ce ani de zile au subminat cauza manifestându-se ca loiali cercurilor de la centru şi propagandei şi intereselor acestora, acum se repoziționează față de reprezentanții posibilei viitoare administrații, executând cunoscutele manevre de pre-căpușare. Asta în timp ce reţelele lor de propagandă în România stau pe burtă și în ambiguitate, așteptând semnalul ca să treacă cu arme și bagaje de partea poporului.
Spectacolul care reflectă simptomele unui trend ce face din România nu un stat suveran, ci un protectorat provincial, este total.
Sănătos este să asistăm dintr-o poziție de detașare analitică și scepticism normativ la acest spectacol.
Pentru că cel mai important aspect este următorul în toată această poveste: o potențială venire a lui Trump la putere în Statele Unite nu înseamnă absolut nimic atât timp cât ceva nu se modifică în poziționarea, concepția, atitudinea și viziunea de la București.
În general, cei care își pun speranța în Trump și administrația Trump ca soluție la problemele existențiale cu care se confruntă în acest moment proiectul național român și statul român, se înșală. De fapt, fac o eroare similară cu cea a oponenților lor politici din România. Convingerea că totul sau, mai bine zis, tot ceea ce contează în schema majoră a geopoliticii acestui început de mileniu este constrângător și absolut determinat din afară este greșită.
Atât timp cât discursul public, strategia României, viziunea generală și definirea interesului național sau rațiunii de stat sunt subsumate, fără drept de apel și pe pilot automat, unor dinamici ideologice, politice sau pur propagandistice care vin din afara țării – fie că vin de la est sau vin de la vest – nu e de așteptat să apară cine știe ce transformări în bine.
Ceea ce cred că încă nu se înțelege este faptul că aici nu vorbim nici despre curente ideologice sau propagandistice la modă, nu vorbim nici despre cine e la Casa Albă sau Moscova vremelnic la putere, nu vorbim nici despre o structură de partid sau de interese care se manifestă global versus alta care este manifestată tot global, dar de sens contrar.
Aici este vorba despre definirea logicii de acțiune a unei entități statale naționale în moduri care transcend aceste accidente și dinamici istorice conjuncturale. Aceasta se poate realiza doar printr-un efort colectiv, coordonat și instrumentat intern. Un efort naţional care presupune multă gândire, multă organizare şi multă seriozitate.
Fără acesta, nava statală a României – așa cum ne-au lăsat-o generaţiile anterioare – nu va putea naviga curenții istoriei, ci va fi pur și simplu purtată în derivă de acești curenţi, pentru a fi sfărâmată într-un fel sau altul, în funcție de conjunctura acelui moment fatal, inevitabil în acest scenariu.
Autor: Paul Dragoş Aligică
Adauga comentariu