În 2013, Franța demarează, în Mali, operațiunea militară Serval, cumva la solicitarea guvernului legitim malian, pentru a pune capăt unei rebeliuni tuarego-islamiste care se intensificase mai ales ca urmare a fluxului de arme luate ieftin din Libia după înlăturarea regimului Gaddafi și începutul războiului civil (rod al Primăverii arabe din 2011).
Franța, putere militară de talie mondială, umbrelă nucleară la nevoie pentru toți sărakii lumii, trimite în Mali 3 brigăzi de blindate (dintre care două de blindate ușoare), o brigadă de parașutiști, avioane de luptă și de transport, regimente ale forțelor speciale ale armatei și marinei etc.
La operațiunea Serval mai aprticipă și aliații din Belgia, Ciad, Danemarca, Germania, Țările de Jos, Spania, Suedia, EAU, Marea Britanie, SUA.
După un an, Operațiunea Serval poate fi definită ca un eșec. Rebeliunea nu este înfrântă, atacurile islamiste continuă etc.
În 2014, Operațiunea Serval este înlocuită de Operațiunea Barkhane.
Pe lângă Franța, care rămâne principala forță militară a intervenției în Mali, mai participă: Burkina Fasso, Ciad, Mauritania, Niger, Estonia, Suedia, Cehia. Marea Britanie, SUA, Canada și Daenmarca susțin intervenția, dar mai domol.
În 2021, cu trupele franceze în Bamako (capitala Mali-ului), are loc o lovitură de stat. Noul președinte le cere francezilor să plece, totuși, din Mali. Retragerea glorioasă începe, la ordinul mărețului lider Emmanuel Macron, pe 17 februarie 2022. Până pe 15 august 2022 forțele armate franceze reușesc să se retragă complet din Mali.
Președintele Macron anunță, ferm, că operațiunea Bakhrane nu a luat sfârșit, că doar se mută pe noi poziții strategice. În noiembrie 2022, totuși, același viteaz amcron anunță sfârșitul operațiunii.
Desigur, în cei 9 ani de prezență militară franceză în Mali, problema pentru care începuse Operațiunea Serval, continuată de Operațiunea Bakhrane, nu a fost rezolvată.
Singurul lucru pe care l-au obținut francezii după 9 ani de operațiuni militare și cheltuieli de miliarde de euro a fost că, din 2023, limba franceză nu se mai numără printre limbile oficiale ale Mali, ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în momentul dobândirii independenței de către Mali, în 1960.
Suntem, oare, siguri că ăștia sunt liderii militari de care are nevoie Europa? În jurul Franței și a armatei sale construim viitorul militar-defensiv al UE? Nu vreți să ne mai gândim, puțin?
Autor: Patrick André de Hillerin
Adauga comentariu