Justificată revolta iscată în mediul online de poveștile despre sistemul românesc de justiție.
Problema este că sistemul de justiție este corupt și mafiot de niște zeci de ani.
Problema este că DNA a fost condus de o doamnă ineficientă și care nu a făcut decât să execute comenzi politice, iar lucrurile astea au fost îndelung investigate, dovedite și făcute publice. multă vreme.
Problema e că sistemul nu s-a reformat niciodată, doar și-a schimbat stăpânii.
Problema este că de la Năstase-Stănoiu, sistemul a intrat în epoca Băsescu-Macovei, Băsescu-Kövesi, Băsescu-Coldea-Kövesi-Livia Stanciu, Iohannis-Coldea-Kövesi-Stanciu etc.
Este același sistem, la fel de corupt și abuziv, doar condus din când în când de către alte găști.
Problema este că sistemul era la fel și în 2017-2018, când contestatarii de azi ai sistemului de justiție îl apărau. Atunci, însă, pentru ei era un sistem bun, acum nu mai este un sistem bun, deși este identic.
S-au făcut zeci de emisiuni de dezvăluiri, s-au scris sute de articole de investigații despre corupția și abuzurile din sistem, au fost demontate la virgulă minciunile din bilanțurile triumfaliste ale doamnei Kövesi.
S-a dovedit că sistemul de justiție funcționa ilegal și neconstituțional prin implicarea serviciilor secrete.
Acum, când unul dintre foștii păpușari ai sistemului din vremea Băsescu-Kövesi-Iohannis, domnul Coldea, se află în proximitatea unui proces care-l va duce, se pare, direct la pârnaie, același domn Coldea a început să agite apele și să-și pună în mișcare toate rețelele și pârghiile pentru a demoniza sistemul pe care la un moment dat l-a mânuit după bunul plac.
O altă problemă este retardul acestor mase ușor manipulabile.
Au nevoie de 10-15 ani să înțeleagă ce se întâmplă. 10-15 ani sunt imuni la informații, la dezvăluiri, la adevăr.
Au avut nevoie de 10 ani ca să accepte că Băsescu e un ticălos.
Au avut nevoie de 10 ani ca să înțeleagă că Iohannis e un nenorocit.
Au avut nevoie de 10-15 ani să priceapă că sistemul de justiție este găunos.
Poate ei cred că, fiind cu 10-15 ani mai întârziați, vor trăi mai mult.
Nu vor trăi mai mult. Vor fi deja morți de 10-15 ani atunci când li se va declara oficial decesul. Între timp, însă, vor fi fost ținuți în geam nu pentru pensie, ci pentru ca diverși păpușari să-și facă treaba cu ei, să-și mascheze ticăloșiile cu un fals sprijin “civic”.
Tonți pentru “justiție” ieri, tonți împotriva “justiției” azi.
Tot ei sunt.
Autor: Patrick André de Hillerin













Adauga comentariu