Patriarhul Chiril I al Moscovei, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, cea mai mare biserică ortodoxă din lume, va veni la București în perioada 26-28 octombrie.
Patriarhul rus vine la București în semn de omagiu adus celor 10 ani de când Preafericitul Daniel a fost ales Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, dar și pentru a genera o relansare a relațiilor inter-ortodoxe dintre cele două Biserici, cele mai mari ca număr de creștini la nivel mondial.
Aceasta a fost știrea care a tulburat săptămâna trecută media românească. Lumea a fost atentă și la scandalurile din Justiție, la avizul negativ al CSM și la declarațiile purtătorului de cuvânt prezidențial, dar lumina reflectoarelor a fost acaparată de știrea că Patriarhul Moscovei va face o vizită la București, prima a unui patriarh rus în România după Revoluție.
Contextul geopolitic
Relația dintre Rusia și România s-a răcit constant după intrarea noastră în NATO, iar Traian Băsescu a fost unul dintre factorii principali ai acestei situații. Este evident că statutul de membru NATO nu poate fi compatibil cu cel de prieten al Rusiei, dar România avea mai degrabă nevoie de o normalizare a relațiilor, nu de conflicte diplomatice fără sens.
Scutul de la Deveselu și sancțiunile impuse Rusiei au continuat acest război al declarațiilor inflamat și politicieni care fac mai degrabă scandal decât politică externă, de tipul lui Dimitri Rogozin.
Răcirea relațiilor politice a dus și la răcirea relațiilor dintre BOR și Biserica Ortodoxă Rusă. Venirea în România a Papei Ioan Paul al II-lea în 1999, creșterea forței politice a protestanților în România și alegerea unui președinte protestant au făcut ca relațiile dintre Bisericile Ortodoxe române și ruse să fie dictate strict de interesele politice.
Este evident că Biserica Ortodoxă Rusă se supune, într-o anumită măsură, intereselor Kremlinului, dar acest lucru este valabil pentru orice biserică, fie că este ea ortodoxă, catolică sau protestantă. De aici și până la titlurile din mass-media care titrează că inițiativele BOR sunt dictate de la Moscova este cale lungă.
Propaganda și atacurile împotriva BOR
Aștept noile analize ale deontologilor care vor explica că toată inițiativa Coaliției pentru familie este dictată de la Moscova și cum Chiril a venit personal să vadă cum se mișcă lucrurile. Cel mai probabil vor apărea fotografii cu Dughin, Putin și Chiril pentru a ne arăta cine este inamicul.
În final, se vor face calcule despre cât costă Catedrala Neamului, cât costă camerele în care o să fie cazată delegația rusă și cum se dau banii pe așa ceva în loc să face spitale.
Acum suntem pregătiți pentru titlurile de mâine. Propaganda a devenit atât de previzibilă.
Autor: Alexandru David
Este normal sa vina, suntem ortodocsi.
Papa nu are ce cauta…
Vizita patriarhului rus este binevenita!Romanii sunt ortodocsi,nu evanghelici,catolici,reformati si alte religii tiganesti!Bisericile neortodoxe trebuie sa fie transformate in bordeluri si cazinouri!Si inca ceva:de cind suntem in UE si NATO,am ajuns un popor de someri,cersetori,vagabonzi,asistati social,puturosi,etc!Cind eram cu rusii,toata lumea avea loc de munca si locuinta
Nimic fara Dumnezeu! Salvarea si mantuirea civilizatiei umane.
Fara Dumnezeu-Credinta-Constiinta-Incredere-Speranta, Dumnezeu-Norma, Dumnezeu-Morala, nu suntem decat obiecte in bataia pustii, niste neoameni, un… nom.
Vizita Patriarhului Rusiei, vizita simbol, mesaj. Cu Binecuvantare sa fie!
Doamne ajuta ! Vai unora care nu stiu ce vor si vorbesc despre Biserica … Bunului nostru Dumnezeu,trebuie sa-i multumim cu totii ,caci vine un Mare Patriarh si ortodox ,nu sectant !?. Va veni timpul de vrem si de NU vrem ,ca DUHUL SFANT dintre ortodoxie ,sa ridice glasul si sa strige cu putere ,catre Bunul Dumnezeu .Multi vor fi ,intr-un gand ,pt. ADEVAR . Asa a sPus un mare luptator pt. adevar ,- grec fiind – ,si despre iudeo-masoni si organizatiile lor care lucreaza pt. G. MONDIAL ,EL se numeste Haralambie Vasilopulos . Cautati cartea ECUMENISMUL FARA MASCA ,daca va intereseaza ,despre ADEVAR si cum lucreaza marele SATAN ,prin organizatiile lui ,si bietii oameni ai aplauda ,sant cu ei
… Doamne ajuta !
A marturisi Adevarul.
A marturisi Adevarul nu inseamna a defaima, invrajbi, dezbina, destabiliza, fragmenta state natiuni, tulbura ordinea sociala fireasca, dreapta, normala, naturala, in scopul instaurarii prin haos a unei noi ordini mondiale-obiectivul Grupului Bilderberg (din care fac parte personalitati politice, oameni de afaceri, jurnalisti, fete regale, bisericesti, bancheri, printre participantii la reuniunile organizate prin reteaua globala de hoteluri Marriott numarandu-se si Mugur Isarescu, Seful CE, pres. FMI, ministri de finante, sefi de banci, patriarhi decorati in gr.33 precum Patriarhul Daniel…Doamneee, lumineaza-ne!), de notorietatea faptul ca acest Grup sustine Agenda Globalista si teoria cf. careia notiunea de suveranitate nationala este depasita.
IPS Serafim de Pireu afirma ca Tehnocratii Bilderberg lucreaza pt. instaurarea Guvernului Mondial, a Religiei Universale si pregatesc Calea lui Antihrist. In istoria BOR a existat un ierarh, mitropolitul Irineu Mihalcescu al Moldovei, care inainte de preotie a fost mason, dar spre sfarsitul vietii pe Pamant, s-a lepadat de masonerie regasindu-si linistea interioara, mantuirea.
Au existat in istoria Bisericii si episcopi care de frica au trecut la islam, dar la un moment dat pt. rugaciunile mucenicilor s-au intors si au primit si ei cununa mucenicilor.
Traim pe viu procesul de islamizare a Europei, un fenomen incontestabil, context pe fondul caruia problema mega-moscheii s-ar incadra la ecumenismul inter-religios, terenul in speta, apartinand martirilor brancoveni, fiind acordat fara consultarea poporului, in baza unei HG, prin colaborarea dintre reprezentanti ai clasei politice, institutiilor consolidate ale statului, BOR.
…
Henry Kissinger: “Balcanizarea” si Destramarea Siriei ar fi cel mai bun rezultat. PLANUL E GLOBAL: Fragmentarea statelor natiune si promovarea tulburarilor sociale sau PRIN HAOS LA NOUA ORDINE MONDIALA;
Harta Bilderberg sau RETEAUA de MULTINATIONALE, Trusturi Media, ONG-uri conectate la GRUPUL B…;
Unitatea Marilor Corporatii pt. obtinerea casatoriilor homosexuale;
Infiltrare, sabotaj, intruziune, spionaj. Va fi “atacul cibernetic” pretextul unei conflagratii mondiale?!
Testele balistice, nucleare?!
Fenomenele meteo extreme?!
Sionismul global malign – stadiul de sclavie, mai grav, sclavia moderna de tip “mental colectiv”/mind control si distrugere a statelor lumii. Apusul unei civilizatii…DACA NU IDENTIFICAM IN TIMP UTIL ANTIDOTUL, DOCTORIA, TERAPIA POTRIVITA, VIZIUNEA CLARA, SOLUTIA PLANETARA.
…
Cum ramane cu porunca lui Iisus: “Sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai…”, Evanghelia de la Ioan 15,7-16.
Si, totusi… cu dovezile istorice privind primordialitatea universala a TracoDaciei de Centru al Lumii…cum ramane…?!
UN FEMUR UMAN vechi de 2 MILIOANE DE ANI a fost descoperit la Bugiulesti (Valcea).
La Tartaria, pe Mures, au fost descoperite tablite continand cea mai veche scriere din lume, cu o vechime de sapte mii de ani, pe Valea Oltului, au fost descoperite urmele unor locuinte vechi de un milion de ani…aici s-au format popoarele indo-europene. Primii poeti au fost de origine traca. Dacii au avut cea mai veche agricultura din lume. Minele de AUR din Dacia erau cele mai bogate din lume. Numai tezaurul regal al lui Decebal, jefuit de romani, contine 1640 de tone AUR si 3310 tone de ARGINT, ZACAMINTE VALOARE cu care Imperiul Roman a scapat de FALIMENT. Arhivele din Vatican consemneaza, in mod cert! Vicisitudinile istoriei au continuat, statistica dureroasa aratand ca, in calitatea noastra de NEAM/LOCATIE AFLATA LA RASCRUCE DE VANTURI, am suferit pierderi in AUR, care astazi ar fi valorat, in opinia expertilor, peste… 63 MILIARDE EURO…mai mult sau mai putin… Prea mult?! Prea putin?! Zal = Aur = Lumina = Adevar = Atom = Cunoastere = Zalmoxia = Taramul de unde incep si se termina toate pentru a renaste din propria cenusa. Apocalipsa = Revelatie! Adevarul ne va elibera! Doamne ajuta! Namaste! Cum doreste, intelege fiecare sa-si exprime recunostinta suprema.
Unul dintre lucrurile surprinzatoare ale antichitatii este crestinarea relativ usoara a getodacilor (…). Daca in multe tari crestinarea s-a facut cu sabia, aici, pe teritoriul vechii Dacii, mesajul lui Iisus a patruns fara a intampina prea multa rezistenta, fiind imbratisat de autohtoni, care au combinat noul mesaj cu traditiile anterioare crestinismului, pastrate pana in …zilele noastre, similitudini surprinzatoare care explica, mai mult, demonstreaza acceptarea crestinismului ca pe un fel de continuarea a religiei, invaturii zalmoxiene. Daca in cazul lui Iisus, odata cu moartea prin crucificare, urmeaza coborarea in infern, pentru 3 ZILE si triumful asupra raului si a mortii iar apoi INVIEREA in a patra ZI…in cazul lui Zalmoxis, procesul dureaza 3 ANI, iar revenirea se face in cel de-al patrulea AN. (istoricul Dan Olteanu)
Ca dacii si stramosii lor erau capabili sa creeze Zalmoxi…Zamolxi?! cauza in opinia unor specialisti in domeniu, a distrugerii Sarmisegetuzei?! Sarmis = Taramul nemuritor…Zal = Aur = Lumina…Lumina din Lumina, Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat. Crezul.
Acu’…dac’ are ROBOR legatura de cauzalitate cu obiectivele AGENDEI NOM, cu reuniunea recenta a Grupului Bilderberg de la Marriott…?!
Pai, ROBOR, “sfantul si binecuvantatul” indice in f.ctie de care sunt calculate ratele in lei, a scazut in data de 4 oct. 2017 de la 1,80% la 1,79% (urmare a unei perfuzii de lichidati pe piata, cu vreo 9 mld), prima scadere uriasa de… 0,001%, pfiiii, dupa 15 zile consecutive de crestere…cu mentiunea expresa ca, in data de 25 oct. 2016, perioada corespunzatoare GUVERNARII TEHNOCRATE, indicele avea valoarea de…0,69%!!!!!!!!! Instabilitate financiara, bancara, fiscala, politica, tulburare sociala, vreme instabila, extrema, dezastre naturale, artificiale, atentate, conflicte hibride intr-o lume hibridizata. Se spune in invatatura sacara ca ce Dumnezeu a creat, omul sau alta entitate terestra sau extra terestra, sa nu dezlege! Noi, copilu’ nazbatios numit umanitate, ne-am apucat de …hibridizat, incrucisat genetic, combinat, permutat la toate niv. planetare,…si…”cu asta ce-am facut?”, vb. lui Constantin Tanase…
Se spune ca Omenirea a avut 5 inceputuri, fiecare civilizatie anterioara s-a format, s-a dezvoltat, a atins un stadiu de maxima inflorire, dupa care a disparut, ca urmare a unor evenimente. Se pare ca inaintea civilizatiei actuale au mai existat 4 civilizatii, noi, cea de-a 5-a civilizatie, civilizatie care a inceput cu aprox. 10 000 de ani in urma….ups! in mod cert, pe parcursul evolutiei vietii pe Terra intervenindu-se prin anumite schimbari de paradigma, mai mult sau mai putin cunoscute, stiute, intelese, percepute. Istoria omenirii noastre este foarte veche si foarte lunga si, pe cale de a ni se descoperi. Aceste descoperiri vor da raspuns multor enigme istorice, vezi si cap. 60 din Cartea lui Isaia – a VI-a rasa (raza), Rasa Iubirii…coroborat cu…”Aceasta este porunca mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu”. Iubirea, cea mai puternica forta din Univers. Einstein recomanda umanitatii, in cuprinsul scrisorii catre fiica sa, sa detonam aceasta bomba, bomba iubirii. Salvarea Planetei Albastre.
waw…rasa iubirii, a 6-a, 6-simbolul cunoasterii, rasa compatibila (din pdv energo-informational: gand-cuvant-fapta, trairea divina) cu starea de coborare (implementare, pt. fitosi) a Noului Ierusalim (Cetate Noua/Oranduire Noua), Nou Cer, Nou Pamant, Om Nou, Era noua, de Aur, Era de Lumina, Lumina din Lumina, Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat…dimensiunea vietii vesnice, limbajul multidimensional al Universului…”Nimic nu se pierde, totul se transforma”, lg. transformarii maselor. Evoluam…
…contextul edenic…Acum si Pururea si-n Vecii Vecilor, Amin!…Arealul Gradina Maicii Domnului!
Multumesc!
Fiti binecuvantati!
In concluzii, cu tot respectul din lume, in baza probatoriului istoric administrat in cauza, avand in vedere contextul geopolitic, geo fizic, strategic, climatic, militar, tinand cont cu precadere de aplicarea practica, in mod imperativ, a solutiilor viabile, durabile si sustenabile privind continuarea evolutiei vietii pe Terra, s-ar impune procedarea la implementarea reglajului planetar, cu regandirea, reanalizarea sistemului de “supraindatorare” temporo-spatiala, consfintirea starii de neutralitate, recunoasterea in ce ne priveste a rolului si rostului nostru in cadrul civilizatiei umane.
BOR a vandut pe romani mereu rusilor. Putini cunosc,chiar si preoti amanuntul retinut de istorie si documente ca in jurul anilor 1100,SALBATICII DE RUSI-SLAVI-MONGOLI AU BATUT LA PORTILE CELOR 3 RELIGII PENTRU A FI SI EI PRIMITI,RESPECTIV CRESTINI,EVREI,MUSULMANI.SINGURA CONFESIUNE CARE a DESCHIS POARTA AU FOST CRESTINII,celelate 2 au respins ACESTE NEAMURI SALBATICE.ESTE pueril sa fie considerata moscova capitala CRESTINATATII ,CAND SINGURELE CENTRE ALE RELIGIILOR IN PRIMA MIE DE ANI AU FOST DUPA CUM SE STIE CLAR DIN DOCUMENTE ISTORICE; PATRIARHIA DE CONSTANTINOPOL,a IERUSALIMULUI,ANTIOHIEI,ROMA si a ALEXANDRIEI.De aceea BOR-ul nostru vinde la greu pe romani cand ei din VECHIME NU AU AVUT TREABA CU mosova SALBATICA SI BARBARA!
CONSTANTINOPOL, IERUSALIM, ANTIOHIA, ROMA, ALEXANDRIA, MOSCOVA. CETATI.
…………………………..
Lucram la cetatea noua cu mainile curate, constiinta nepatata, mintea limpede, inima cea buna, gandul cel bun. Era noua, Pamant nou, Cer nou, Om nou…
ai vrea tu si rusia dar nu mai merge .Moscova a pierdut UCRAINA APROAPE JUMATATE DIN R. MOLDOVA ESTE PIERDUTA….ASA CA ORTODOXI LA patriarhul fitil al moscovei ,NEM TU DOM!
CLE MAI IMPORTANTE PATRIARHII CARE AU DAINUIT SI AU CEVA DE SPUS SUNT IERUSALIMUL SI CONSTANTINOPOLUL.ACESTEA SUNT DE FACTO COLOANA VERTEBRALA PE CARE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AU FOST INFIINTATE SI AU AVUT CONTINUITATE. FOARTE BINE CA LA SFINTIREA SI HRAMUL CATEDRALEI MANTUIRII NEAMULUI VIN CEI 2 PATRIARHI -IERUSALIM SI CONSTANTINOPOL.BRAVO LUI DANIEL PENTRU ALEGERE.DUPA ACEEA POT FI INVITATI SI ALTI PATRIARHI ,INSA INCEPUTUL ESTE CONSTANTINOPOL-IERUSALIM SI PUNCT . PANA SI NOI ROMANII AVEM O ISTORIE RELIGIOASA APROPIATA CELOR 2 PATRIARHII PRIN SF.APOSTOLI ANDREI si FILIP CCA anul 40-75 e.n. si CONTINUATA DE IERARHUL NICETA DE REMESIANA CCA anul 330-380 e.n.IN DACIA, CONFIRMATA PRIN DOCUMENTE ISTORICE ,PLUS IZVOARELE ISTORICE DOCUMENTATE DIN DOBROGEA -TOMIS CARE AVEA MITROPOLIE si 15 EPARHII IN JURUL anilor 400 e.n.
CLE MAI IMPORTANTE PATRIARHII CARE AU DAINUIT SI AU CEVA DE SPUS SUNT IERUSALIMUL SI CONSTANTINOPOLUL.ACESTEA SUNT DE FACTO COLOANA VERTEBRALA PE CARE CELELALTE BISERICI ORTODOXE AU FOST INFIINTATE SI AU AVUT CONTINUITATE. FOARTE BINE CA LA SFINTIREA SI HRAMUL CATEDRALEI MANTUIRII NEAMULUI VIN CEI 2 PATRIARHI -IERUSALIM SI CONSTANTINOPOL.BRAVO LUI DANIEL PENTRU ALEGERE.DUPA ACEEA POT FI INVITATI SI ALTI PATRIARHI ,INSA INCEPUTUL ESTE CONSTANTINOPOL-IERUSALIM SI PUNCT . PANA SI NOI ROMANII AVEM O ISTORIE RELIGIOASA APROPIATA CELOR 2 PATRIARHII PRIN SF.APOSTOLI ANDREI si FILIP CCA anul 40-75 e.n. si CONTINUATA DE IERARHUL NICETA DE REMESIANA CCA anul 330-380 e.n.IN DACIA, CONFIRMATA PRIN DOCUMENTE ISTORICE ,PLUS IZVOARELE ISTORICE DOCUMENTATE DIN DOBROGEA -TOMIS CARE AVEA MITROPOLIE si 15 EPARHII IN JURUL anilor 400 e.n.CAT DESPRE moscova nu putem vorbi cca 1200 de ani plus ca si ea a obtinut autocefalia tot de la CONSTANTINOPOL SI NU INVERS. ACUM patriarhul fitil al moscovei a PIERDUT UCRAINA SI APROAPE JUMATATE DIN R. MOLDOVA . A RAMAS CU CELE PESTE 100 DE ETNII DIN INDEPARTATA RUSIE-MONGOLOIDA SI CU CEI MAI MULTI MUSULMANI PE TERITORIUL UNEI TARI ASA ZIS ORTODOXE LA FEL DE PLINA DE MOSCHEI.