PĂRINȚII, ADOLESCENȚII ȘI LUMEA VIRTUALĂ

CUTIA PANDOREI A FOST DESCHISĂ, TĂVĂLUGUL S-A PORNIT. Scapă cine poate!

Aveți contact cu mulți tineri. Ce schimbări comportamentale, rezultate în urma contactului cu lumea virtuală, observați la ei?

În general, între un tânăr pe care l-am întâlnit acum câțiva ani și unul pe care îl întâlnesc azi, constat o diferență atât cantitativă, cât și calitativă a capacității de dialog extins și de conversație. Mă consider un om sociabil și capabil cât de cât să-mi adaptez calibrul conversațiilor în funcție de persoana sau grupul pe care îl am în față la un moment dat. Însă, observ tot mai mult, în special la grupul de adolescenți care frecventează biserica și de care fiica mea de 15 ani încearcă să fie apropiată, că devine tot mai dificil să avem un numitor comun de reflexie și de discuție. Sunt indispuși să salute, să dea binețea cuvenită unui părinte. Limbajul este frust, temele de dialog sărăcite, ironia, sarcasmul, indiferența și răceala emoțională, argumentele subțiri sau cecitatea abordărilor sunt cele mai frecvente uzanțe în întâlniri și conversații avute chiar și doar între ei, tinerii. Există un cult al indispoziției și al plictisului versus distracție și amuzament. De curând, fata mea și-a invitat prietenii acasă. Am constatat că și atunci când sunt împreună, pentru a putea coagula o discuție plăcută, care de cele mai multe ori se mărginește doar la comentarii subiective, apelează tot la telefoane mobile, tablete și internet. Privesc împreună la ceva anume și cam asta este întâlnirea.

În general, s-au schimbat substanța și calitatea relațională. Adolescenții și tinerii devin tot mai incapabili de a avea legături adevărate de prietenie, de camaraderie și, implicit, suferă foarte tare. Pierd această frumusețe a întâlnirii curate și a însoțirii dintre om și om prin viu grai. Le este frică să pună suflet într-o legătură pentru a nu le fi călcat în picioare. Când se întâlnesc unii cu alții, bucuria întâlnirii durează foarte puțin, dialogurile devin în scurt timp plate și epuizate, urmând apatia, plictiseala și dezamăgirea unora față de ceilalți. Prieteniile consumate pe rețelele de socializare sunt mai ,,ok” decât în realitatea în care oamenii nu mai sunt atât de interesanți, oferă economie de energie și sunt mai confortabile. Foarte puțini rămân capabili să întrețină o comunicare directă, cu miez, să se bucure de relații directe, statornice și profunde. Dar aici intervin și educația și gradul tot mai scăzut de cultură.

În ce constă mirajul lumii virtuale? Ce ne poate și ce nu ne poate oferi lumea virtuală?

Cele mai invocate avantaje ale internetului sunt că pune la dispoziție informație gata preparată și scutește de eforturi de căutare, că ține la curent oferind mereu noi știri, că oferă capacitatea de conectare cu oricine se dorește și în orice moment. Pe lângă acestea, internetul e tentant pentru că pune la dispoziție o lume magică, imaginară, care mai întâi ispitește, vrăjește simțurile și mintea, apoi le înrobește prin acel ,,vreau cât mai mult”. Oferă un ,,rai” efemer întors pe dos, amăgitor, la care ajungi fără efort. Dă robiei chip de libertate. Provoacă silă, dar nici nu mai poate fi abandonat. Lumea virtuală oferă o putere seducătoare, însă iluzorie, chiar și când este intelectuală. Este o lume iluzorie, magică, mitică, care pare să răspundă tuturor nevoilor și dorințelor neîmplinite, mai ales dorințelor suprimate, care duc la frustrarea ființei umane. În fond, ce caută cel mai mult un om? Să fie iubit, protejat, acceptat. Cu atât mai mult un suflet crud de copil, care se simte singur, neglijat și abandonat, evadează în imaginarul virtual, departe de ce nu-i place și-l responsabilizează, cu un simplu clic. Copiii, adolescenții, tinerii care stau mult pe internet sunt, de fapt, privați de iubire și caută să-și sublimeze nevoia de a fi iubiți. Sub identități false fac spovedanii și mărturisiri publice trimise în eter, dar nu știu că demonul se folosește de ele, de taina lor, pentru a le controla mintea și a le înrobi inima.

Ce nu știu părinții despre contactul copiilor lor cu lumea virtuală și ar trebui să știe?

Ce identități false își iau copiii lor și ce personalități false își creează pe tărâmul virtual. Cât timp pierd pe internet și pe rețelele de socializare. Cât de mult sunt îmbibați cu pornografie, cu imagini obscene sau cu sugestii sexuale, care parazitează multe site-uri frecventate. Cu câtă mizerie își încarcă inconștientul. Cât de expuși devin abuzatorilor și violenței simbolice, sau vulnerabili ideilor unor autointitulați ,,lideri de opinie”. Cum se pot îmbolnăvi emoțional, volitiv, până și mintal, folosind în exces calculatorul. Și un om mare poate resimți un rău fizic citind o informație vulgară și de un grad înalt de violență, darămite un copil.

Ce greșeli fac părinții în privința relaționării copiilor lor cu lumea virtuală?

„Din dragoste” le oferă copiilor obiecte cât mai performante, adaptate trendului informațional la care se racordează. Îi lasă foarte mult timp singuri sau nu le supraveghează îndeaproape activitatea pe internet. Sunt inconștienți și iresponsabili, vârându-le aceste extensii de creier artificial numite gadgeturi. Îi fac neputincioși! Egoiști și lacși, nu sunt atenți să se îngrijească de inocența copiilor lor, le creează un mediu forțat de abuz și de violență precoce, crezând că e bună maturizarea forțată a copilului. Nu îi învață autocontrolul simțurilor, autocunoașterea.

Ce efect au tableta, telefonul, în creșterea copiilor?

În principal, sunt obiecte și instrumente care mai mult decât orice jucărie pot genera adicții ucigătoare. Sunt cazuri mortale datorate practicării jocurilor pe calculator zeci de ore neîntrerupte.

Cum se instalează dependența și cum s-ar putea scăpa de ea?

Curiozitatea și nevoia de popularitate, alimentate de păcătoasa slavă deșartă și orgoliul afirmării de sine, de recunoaștere publică, de a etala ,,deșteptăciunea” și ,,șmecheria”, ori calitățile trupești sau opinările felurite, conectarea permanentă pentru a fi mereu la curent cu toate și toți, toate creează dependența și vatămă sufletul. Nici nu sesizezi când s-a instalat patima. Cum ți s-a modelat, deformat viața prin niște căutări ,,nevinovate”. Simți însă că dorești să tot revii acolo, în imaginarul colectiv întrupat virtual. Sunt rețele de socializare care impun un anumit fel de a fi, cât mai trist, melancolic, cât mai plictisit de lumea reală, unde orice simțire devine exagerată și foarte dramatică, unde se cultivă hedonismul suferinței a cât ești de neînțeles (rețeaua Tumbler). Altele cultivă autolatria evidentă (Instagram), unde te auto-zeifici prin imagine.

Suntem bombardați de multe informații și, de aceea, devenim mai ușor manipulabili. Cum să ne păstrăm discernământul?

Dacă, după Sfinții Părinți, imaginația e puntea, tunelul pe care intră cel rău – demonul – în inima și în sufletul omului, lumea virtuală a internetului este o autostradă care îl aduce pe demon, deghizat, în mijlocul lumii întregi. Ispite care altădată aveau un caracter personal, acum devin capcane pentru o lume globală. Prin acest instrument, puterea demonică și rapiditatea lucrărilor ei devin uriașe.

Ce se poate face în fața acestui potop informațional, care tulbură, exagerează, bate din toate părțile, amestecă adevărul cu minciuna, dezvăluie și țintește punctat anume unde ,,trebuie”, omite părțile valoroase și creează false probleme?

Precum ne învață Sf. Antonie cel Mare, toate informațiile trebuie trecute prin filtrul conștiinței luminate de învățătura de credință. În tot ce hotărâm și alegem să căutăm dovadă în cuvintele Sfintei Scripturi. Ale Sfintei Tradiții. Din al căror duh nu trebuie să ieșim. Să se ceară sfat celor rânduiți cu sfat în Biserică, spune același Sfânt Antonie cel Mare.

Trebuie să ai o cultură generală temeinică, experiență practică și o lucrare duhovnicească puternică pentru ca, odată expus avalanșei informațiilor de pe internet, unele insesizabil de toxice, să poți pretinde o reală rezistență și capacitatea de a extrage cu discernământ acel ceva folositor și esențial. Niciodată nu ești stăpân și nu deții acea imunitate perfectă, indiferent de vârstă. Ți se vâră forțat tot felul de gunoaie în fața ochilor, oricâte filtre de triaj ai avea pentru a pune barieră obscenităților și balastului informațional. Cu atât mai mult, pentru un copil în formare este mai bine să stea departe de acest mediu și să-și folosească altfel timpul de dezvoltare a cunoștințelor și nevoia de divertisment. Duhovnicul meu constată că cei care lucrează în domeniul IT, stând aproape trei sferturi din zi la calculator, luându-și informația numai de pe anumite site-uri recomandate între ei, nu mai sunt capabili de o cercetare atentă, ci trăiesc superficial din punct de vedere sufletesc. Câștigă bine în acest domeniu profesional, dar devin incapabili să sesizeze nuanțele de osebire a duhurilor. Trist este că nu sesizează cât de manipulabili sunt și tot mai mărginiți sufletește, crezând că sunt cel mai bine informați.

Creionați-ne un comportament sănătos, dar și realist, de relaționare cu lumea virtuală.

Până în gimnaziu, liceu și chiar mai târziu ar trebui petrecut cât mai puțin timp în spațiul virtual, în funcție de necesități stricte. Nu știu cum poți să rămâi sănătos într-un mediu foarte bolnav, parazitat, toxic, cu a noastră moștenită fire căzută și cu o imunitate mereu discutabilă, la orice vârstă. Nu știu cum se poate rezista tentației de a deschide alte și alte ferestre care să ne facă să pierdem timp cu orele pe internet. Cutia Pandorei a fost deschisă, tăvălugul s-a pornit. Scapă cine poate, cu mila și harul lui Dumnezeu. Să ținem aproape de cuvintele Evangheliei: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și sufletul și trupul să le piardă în gheena” (Matei 10, 28).

Se plâng tinerii de anumite probleme cauzate de expunerea la mediul virtual?

Nu se prea plâng. Devin mânioși, triști, dezamăgiți, schimbați. Atunci îți dai seama că s-a petrecut ceva acolo, pe rețelele frecventate. Dacă ai puțină răbdare și tact, începi să afli ce anume și cât de dezamăgiți sunt de unele observații, infidelități, falsități, minciuni, trădări, chestiuni care i-au rănit, deranjat sau otrăvit sufletește.

Cum credeți că pot fi ajutați să depășească aceste probleme?

Cu răbdare și cu apropiere. În niciun caz interzicându-le total accesul în spațiul virtual.

Cred că trebuie să le fim apropiați ca părinți, mereu la dispoziție pentru orice nedumerire, căutare, întrebare. Să le oferim un real suport emoțional. Supravegherea de tip anchetatoriu și inchizitorial e soluția cea mai nefericită. Contează ce exemplu de viață și de comportament au adulții din preajmă, părinții cu care locuiesc împreună. Ce discuții se poartă în acea casă, mai ales între părinți, subiectele, calitatea lor explicativă și argumentativă, gradul de cultură spiritualizată, credința și principiile sistemului de valori, concepția și stilul de viață – de la rânduiala servirii meselor împreună, gesturi umane, la plimbări în natură, activități, anturaj familial. Toate contribuie indirect sau direct, atunci când este cazul, la crearea unor afinități, a unui filtru personal și a unui spirit critic sănătos. Îi fac capabili să discearnă, să se raporteze corect, să se apere sau să știe cum să aleagă să-și petreacă timpul, de cine sau de ce anume să se ferească. Exemplul viu de lângă ei este mai eficient decât orice pedagogie explicită. Eventual, să fie convinși să-și raționalizeze timpul petrecut în mediul virtual. Și să fie puși la rugăciune cât mai mult, pentru a fi luminați și călăuziți.

Corina Negreanu
sursa: putna.ro