Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS – a publicat într-una din zilele trecute un colaj de fotografii opunând experiența tinerilor aparținând generației mele – acum oameni de peste 50 de ani – cu cea a tinerilor de astăzi. Sunt imagini puternic contrastante, filozofia de tipul o singură imagine valorează cât o mie de cuvinte din spatele acestui demers îmi pare cea mai benignă interpretare a demersului CNSAS. Cel mai probabil avem însă de-a face cu o înțelegere frauduloasă, cu o concepție progresistă a istoriei noastre recente, cu o interpretare a istoriei în care libertatea este răstălmăcită și golită de semnificație și consistențe.
Manipularea sensului cuvântului libertate nu este o inovație recentă, plasarea libertății în sloganuri contradictorii sau în contexte improprii sunt instrumente prin care stânga politică a reușit deplasarea semantică a acestui cuvânt făcând practic imposibilă transmiterea între generații a idealului nealterat al libertății umane.
Căci libertatea înseamnă oare posibilitatea de ne desfigura purtând haine în răspăr cu propria anatomie și fiziologie, aceea de a ne polua mințile ascultând sunete dezarticulate sau de a repeta sloganuri rebele cu voie de la autorități variind între aberații de tip New Age și ideologia încălziristă? Sunt oare, în mod legitim, practicile sexuale deviante cuprinse în aria semantică a cuvântului libertate? Este oare o dovadă a faptului că suntem liberi dezincriminarea consumului de canabis în timp ce interzicem fumatul tutunului în spații aflate în proprietate privată? Este o dovadă a libertății faptul că subvenționăm artă (degenerată sau nu) cu bani publici?
Fotografiile sunt utile atunci când sunt însoțite de cuvinte capabile să exprime idei care să pună imaginea în context. Plasate în afara contextului sau într-un context fals acestea devin manipulatoare iar exact aceasta este intenția celor de la CNSAS. Să refacem deci contextul, să înțelegem fotografiile propuse spre vizionare de către CNSAS.
Instalarea comunismului a fost însoțită mereu și pretutindeni de o confiscare violentă și abuzivă a rolului comunităților locale. Comunitățile locale au avut rolul tradițional de a forma anticorpii care să le conserve identitatea în vreme de inovația era asigurată de competiția economică, culturală etc existentă între multiplele comunități. Echilibrul identitate/inovare gestionat la nivelul unor mici comunități a făcut ca de-a lungul istoriei violența politică să fie gestionată la un nivel acceptabil social iar occidentul european ca și cel nord american să ne ofere astăzi o imagine pestriță și autentic diversă dar și prosperitate, toate încă specifice lumii în care trăim. Comunismul francez și mai apoi cel rus au centralizat statul, au naționalizat moravurile, au impus inițial degenerarea au impus nihilismul, în termeni economici au impus preferințe temporale scăzute distrugând avuția acumulată în timp, distrugând munca a generații de oameni activi economic. Confruntat cu colapsul economic dar și cu competiția externă comunismul francez s-a dizolvat în imperiu, cel rus a devenit tradiționalist și conservator cultural. Dus a fost domnul de Sade, doamna Kollontay a fost transformată din actor în spectator al istoriei. Orduri precum Justine au fost just apreciate, fornicațiunii i s-a spus pe nume, nu mai era permis să fie confundată cu băutul unui pahar de apă.
În context este important de notat divorțul între nihilismul inerent ideologiei comuniste și ratele de acumulare imense impuse de politicienii comuniști asupra societății, rate niciodată validate de piață, de preferințele oamenilor, de dorința acestora de acumulare. În același timp, aflat sub presiunea rezervelor fracționare, omul occidental își reducea constant preferințele temporale distorsiunea introdusă de moneda fiduciară începea să aibă consecințe culturale mai întâi în occidentul european și mai apoi și în cel nord american.
Scriitori precum Thomas Mann dar și economiști ai școlii austriece precum Jörg Guido Hülsmann au observat și explicat legătura biunivocă între moneda fiduciară și nihilismul cultural, lumea germană a avut îndoielnicul privilegiu de a fi resimțit prima șocul trecerii de la civilizație către barbarie. Frământările specifice lumii germane în prima parte a secolului trecut sunt, în mare parte, urmările culturale și civilizaționale ale colapsului monetar al Republicii de la Weimar.
Este de observat că dezvoltările culturale apărute în lumea germană în siajul hiper inflaționist al anilor 20 ai secolului trecut au fost exploatate de politicieni, inclusiv de politicieni socialiști precum dl. Hitler, reacția acestora împotriva degenerării nihilist-inflaționiste a mediului cultural a fost, deloc surprinzător, una aducătoare de voturi. În context este de notat lipsa de respect a locuitorilor Bucureștiului pentru așa zisele monumente urbane având trăsături emaciate, cu falange prelungi și fragile precum au ordurile exhibate în zona Palatului Regal, a Teatrului Național sau în zona Herăstrău. Disprețul bucureștenilor pentru pseudo-arta postmodernă așteaptă să fie valorificat politic, este inevitabil, este firesc și moral să se întâmple astfel.
Dar să revenim la tema textului de astăzi, rezumând cele de mai sus. Am subliniat ecartul paradoxal dintre preferințele de timp artificial de scăzute, impuse monetar prin politici inflaționiste în Occident și preferințele de timp la fel de artificiale dar de sens opus, preferințe de timp nenatural mărite impuse politic de partidele comuniste în Estul Europei și în URSS. Am ilustrat relația biunivocă dintre preferința de timp și cultură. Am subliniat faptul paradoxal că inflația impusă de elitele politice și financiare occidentale a dus către degenerarea artei în vreme ce în zona comunistă ratele mari ale acumulării au condus către o dezvoltare conservatoare a societății. Cele de mai sus pot fi brutal reduse la nihilismul keynesian conform căruia pe termen lung suntem cu toții morți și la optimismul de tip Hrusciov care-i informa pe americani că în scurtă vreme copiii sovieticilor vor ajunge să trăiască mai bine decât se va trăi în SUA.
Evoluțiile firești de mai sus au fost exacerbate de faptul că în ambele sisteme economice, atât în pseudo-capitalismul fiduciar occidental cât și în zona sovietică de influență, mediile artistice au știut să se izoleze de public, au devenit autonome de acesta, singura subordonare a fost cea politică. Iar politicul a știut să comande degenerare în vest și obediență sterilă în est generând invariabil ordură pseudo-artistică și umană de tip Elton John în oglindă cu tragismul de tip Pasternak sau Soljenitîn.
Autorul acestor rânduri nu ignoră arta (înaltă) produsă în Occident sau ordurile jazz, rock etc produse în zona sovietică dar constată că acestea au fost mai degrabă epifenomene, au fost chestiuni marginale, reprimate și descurajate de cultura oficială a ambelor sisteme. Desigur, sistemele represive s-au dezvoltat și ele în oglindă, cel occidental a devenit feminin, adică specios, insidios, subversiv și postmodern, violența feminină fiind rafinată în complexitate birocratică, în disoluția sistemului de învățământ în paralel cu dezvoltarea unei pseudo-culturi a psihedelicului și a fornicațiunii lipsite de consecință și semnificație în vreme ce în est violența a rămas masculină, brutală, primitivă și contondentă, lipsită de prea multe nuanțe și de prea mult rafinament.
Am construit contextul, putem acum înțelege pe deplin fotografiile publicate de CNSAS ca fiind o recunoaștere a degenerării ca artă oficială a statului post-modern dar și o revanșă a violenței feminine specifice statului post-modern, social și democrat asupra naturii masculine a violenței statale de dinainte de 1989. Da, CNSAS a devenit o anexă a statului feminin, a statului postmodern social și democrat, al aparatului de propagandă al acestuia, fotografiile din contemporaneitatea de tip Electric Castle/UNTOLD publicate de CNSAS ne arată cu prisosință asta. Desigur, uzurpând rolul comunităților naturale, statul comunist de dinainte de 1989 a știut să secrete anticorpi pentru a se apăra de degenerarea occidentală, a făcut-o masculin, brutal și fără echivoc, fotografiile de epocă publicate de CNSAS sunt martore acestui fapt. Deși cuvântul libertate este menționat în scurtul text ce însoțește fotografiile publicate de CNAS, libertatea nu poate fi observată în colajul produs de CNSAS. Căci după cum contrariul violenței masculine nu este violența feminină, opusul comunismului nu este postmodernitatea, opusul oprimării specifice comunismului nu este degenerarea culturală ci libertatea și asumarea consecințelor care decurg din îmbrățișarea liberă a propriului destin.
Autor: Ovidiu Ionescu
Adauga comentariu