Intotdeauna crizele economice au fost urmate/insotite de ample miscari sociale, de la simple revolte la adevarate revolutii care au reconfigurat lumea. Nu altceva se intimpla astazi, in varii forme si in varii puncte ale Globului.
Criza economica (agricola) din secolul al XlV-lea, agravata sever de aparitia celei mai grave epidemii de ciuma din istoria Europei, a provocat aparitia “jacqueriei” in Franta si a revoltei lui Watt Tyler in Anglia.
Situatia din cele doua regate era agravata de Razboiul de O Suta de Ani, un lung sir de episoade beligerante care s-au intins pe o durata mai lunga decit un secol si care a secatuit rezervele financiare ale visteriilor de la Paris si Londra.
Anii agricoli dezastruosi din Franta anilor 1787-1788 au coagulat conditiile pentru Revolutia Franceza.
Cu putina vreme inainte de asaltul Bastiliei, tentativele Imperiului Britanic de a impune conditii economice mult prea severe coloniilor nord-americane au condus la revolta acestora si declansarea Razboiului de Independenta.
Crahurile bursiere ale anului 1847 au provocat declansarea in lant a unor revolte deschise, care in unele state au devenit adevarate revolutii politice.
Exemplele pot continua.
De ce s-a intimplat asa? Este capacitatea de revolta o componenta a intrinseca a spiritului uman? Putem crede ca societati de tipul celei antice sau a celei medievale s-au bazat in mod esential pe teama. Nimic mai gresit.
In linii esentiale, ele s-au bazat pe transferul individual si liber-consimtit de suveranitate personala. In antichitate, au existat revolte, insa ele au avut mereu un caracter restrins.
“Oropsitii sortii” ai vremurilor Imperiului Roman nu l-au urmat pe Spartacus.
Revolta acestuia era una strict legata de minuitorii de arme din arena si de conditiile pe care scolile de gladiatori le ofereau la ora aceea.
In Evul mediu, taranii acceptau sa munceasca pamintul si sa ofere o parte din rodul muncii lor sub forma de taxe catre preoti si seniori.
Primii aveau grija de ei din punct de vedere duhovnicesc, ceilalti din punct de vedere al securitatii militare. Revoltele izbucneau atunci cind acest “contract social” avant la letter era rupt sau perceput ca fiind rupt de catre cei care pina atunci il acceptasera ca fiind reciproc avantajos.
Un nobil care punea taxe prea mari, dovedindu-se un deplorabil administrator al propriei mosii, era asemenea unui capitan pe Titanic.
Taranii se rasculau incercind sa atraga atentia asupra acestei stari punctuale de fapt, nu asupra a ceea ce dintr-un punct de vedere modern am interpreta ca fiind un sistem opresiv si nedrept.
Nu intimplator marile revolte de tipul “jacqueriei” au aparut si intr-o epoca in care Marea Epidemie de Ciuma pusese serios la incercare increderea oamenilor simpli in Biserica Romana.
Aceasta realitate este turnata in tipare moderne si clar exprimata de Jean-Jacques Rousseau, atunci cind formuleaza “Contractul social”.
Ideea unui “pact” scris intre stat si natiune, intre condusi si cei care conduc, materializata intr-un “act fundamental” numit Constitutie, nu vine decit sa legifereze de jure ceea ce inainte existase doar de facto.
Ca si atunci, problema revoltei apare atunci cind exista larg raspindita senzatia ca “cealalta” parte isi incalca flagrant si grav obligatiile pe care si le-a asumat prin contractul social.
Comunismul s-a prabusit prin revoltele masive de la finele secolului al XX-lea nu pentru ca era mai criminal decit fusese in deceniile anterioare (nici macar nu era), ci pentru ca traitorii din spatele Cortinei de Fier erau ferm convinsi ca decidentii nu mai sunt capabili, din orice punct de vedere, sa-si respecte un set de obligatii asumate.
Nici macar cel mai perfectionat sistem de propaganda nu mai era capabil sa improaste cu vopsea de roz o realitate perceputa ca fiind tot mai sumbra si mai lipsita de speranta.
Nu dorinta de a razbuna victimele inocente ale deceniilor staliniste i-a scos pe romani, polonezi sau cehi in strada, ci constiinta limpede ca cei care ii conduc ii mint, deci isi incalca partea care le revine din “contract”.
Atunci apare ca legitim dreptul la revolta, asa cum se scrisese in urma cu doua secole in Declaratia de Independenta. Si atunci oamenii se revolta.
De ce se revolta oamenii astazi? Se revolta in nordul Africii si in Orientul Apropiat impotriva unor regimuri tiranice, care s-au imbogatit mintindu-si cetatenii. Din potentiali lideri emancipatori, figuri gen Mubarak sau Gaddafi s-au transformat de-a lungul lungii lor “domnii” in tirani avizi dupa bani.
Se revolta tinerii din Iran impotriva unei paradigme mistico-politice de administratie publica care ingradeste libera exprimare si risca sa impinga tara in catastrofa. Se revolta oamenii in Siria impotriva unui regim duplicitar si tot mai izolat din punct de vedere international.
Dar se revolta si oamenii de pe strazile Parisului, Londrei sau Romei. Ei nu considera corect ca nota de plata pentru criza economica sa fie platita de cei aflati la baza sau la mijlocul piramidei sociale si nu de cei din virf.
Dl. Obama merge ostentiv sa ia prinzul la un fast-food ieftin, insa regii de pe Wall Street continua sa incaseze bonusuri de milioane si zeci de milioane de dolari.
Asta desi lacomia lor a impins economia globala in pragul catastrofei. F.D. Roosevelt a reusit dupa Marea Criza din 1929-1933 sa recoaguleze natiunea si sa impiedice transformarea revoltelor punctuale intr-o adevarata revolutie, pentru ca a stiut, prin New Deal, sa ingradeasca puterea corporatiilor, sa relanseze speranta pentru omul simplu si sa redea stima de sine a publicului prin uluitoare reusite ingineresti de tipul Barajului Hoover.
Acum se vorbeste doar de austeritate si de strigenta necesitate ca omul simplu sa plateasca pentru greselile trecutului, greseli comise de politicieni.
Daca economia globala nu isi va relua mai repede trendul de crestere, perceptibil la nivelurile de la baza societatii, daca lectiile crizei nu vor fi asimilate corespunzator de catre decidenti si daca singurul discurs al politicienilor va ramine cel legat de austeritate, atunci este posibil ca vechiul drept legitim la revolta sa renasca in proportii covirsitoare, chiar si in (inca) aparent prosperul Occident.
In momentul in care politicienii se vor situa doar de partea corporatiilor si a bancherilor, publicul ii va considera raspunzatori pentru abdicarea de la contractul social datorita caruia se afla, de altfel, in situatia de decidenti. Nimic nu ne spune ca termenul politic de revolutie este doar un vestigiu istoric, ramas prin cotloanele secolelor anterioare.
Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa: bloombiz.ro
De la un geniu, care şi-ar schimba cetăţenia dacă ar fi contemporan cu autorul articolului :
Împărat şi Proletar
(fragment)
de Mihai Eminescu
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lungi, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletarian.
Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.
Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.
………………………………………………..
Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebuie să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Şi flotele puternice şi-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Şi-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Si v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea şi-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogaţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.
Ei îngrădiţi de lege, plăcerilor se lasă,
Şi sucul cel mai dulce pamântului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumuseţile-ne tineri, bătrânii lor distrug.
Şi de-ntrebaţi atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânşii se-mbată în plăceri,
Robia viaţa toată, lacrimi pe-o neagră pâine,
Copilelor pătate mizeria-n rusine…
Ei tot şi voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie – virtutea e uşoară
Când ai ce-ţi trebuieşte… Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeti la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici braţul teribilei nevoi.
Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplata nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!
Sfărmaţi tot ce arată mândrie şi avere,
O! dezbrăcaţi viaţa de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât –
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr’ de patimi trece în timpul nesfârşit.
……………………………………………..
Atunci vă veţi întoarce la vremile-aurite,
Ce miturile noastre ni le-amintesc ades,
Plăcerile egale, egal vor fi-mpărţite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieţii finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond şi des.
Atunci veti muri uşor făr’de-amar şi grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi aţi vieţuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul şi-a trăit.
…………………………………………………….