Olivia Steer și cenzura

Mi-a atras atenția una dintre cele mai recente dezbateri de pe Facebook. O organizație non-guvernamentală (Asociația pentru o Viață Sănătoasă din România) a organizat o gală la care urma să acorde premii unor persoane, care s-au afirmat în diferite domenii. Unul dintre premii a fost acordat Oliviei Steer.



Au apărut imediat numeroase reacții. Inițiați și mai puțin inițiați și-au spus părerea. În general, mai agresivi au fost cei care nu agreează pozițiile Oliviei Steer. Este dreptul lor la opinie și, dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, am fi fost în prezența unei dezbateri obișnuite. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A intervenit unul dintre sponsori, care a șantajat cu retragerea sponsorizării, dacă Olivia Steer își păstrează premiul. Fiind puși în situația de a rămâne faliți, organizatorii au retras premiul.

Precizez de la început că am avut polemici pe Facebook legate de Olivia Steer. Polemici purtate într-un cadru civilizat și cu respect pentru oponenții mei. Nu sunt de acord cu tot ceea ce afirmă Olivia Steer, dar nimeni nu poate nega că reprezintă vocea unui segment din populație. Întrebărilor și îndoielilor adesea justificate ale acestui segment trebuie să li se răspundă cu argumente și nu prin cenzură. O cenzură, care nu vine din partea unui organism abilitat, ci din partea unor sponsori, care își impun punctul de vedere dincolo de limitele acceptabile. Ajungem astfel la problema sponsorizărilor în România. Nu fac parte dintre cei care demonizează marile corporații. Ele au o utilitate socială cât timp comportamentul lor este unul acceptabil. În același timp, nu fac parte dintre cei care pot fi manipulați prin discursuri demagogice potrivit cărora marile companii sponsorizează datorită politicii umaniste pe care o promovează. Îmi vine să râd în momentul în care astfel de companii declară că își asumă responsabilitatea socială și că sponsorizează diferite manifestări ca o expresie a operei de binefacere.

Altfel spus, vocația lor este nu de a obține profit, ci de a fi bunul samaritean.

Dintre numeroase întâmplări trăite, vă voi povesti două.

1. Acum vreo 15 ani, a venit la Colegiul Medicilor Iași, un tânăr rezident în chirurgie. Era emoționat. La un mare congres internațional de chirurgie, care se desfășura în Spania, îi fusese acceptată o lucrare, care urma să fie prezentată în sesiunea orală. Numai că nu avea bani pentru taxa de congres și pentru deplasare. Suma părea mică, în total 1200 de euro. Însă el nu avea la dispoziție decât 400 de euro. Am apelat eu la firmele de medicamente. Toate, dar absolut toate la cele la care am apelat (18 firme) mi-au răspuns că nu intră în politica lor sponsorizarea taxelor de congres. Ele sponsorizează doar oragnizații care organizează congrese. Prin urmare, Consiliul Colegiului Medicilor Iași a luat decizia să suporte deplasarea. După congres, tânărul a venit să depună raportul și formele pentru decontare. Mi-a spus că în avionul pentru Spania erau 10 profesori de chirurgie, care mergeau la congres sponsorizați de acele firme, care mi-au comunicat că nu pot să sponsorizeze.

2. În aceeași perioadă, regretata doctor Selli Schwartz (Dumnezeu s-o odihnească în pace!) a venit la Colegiu cu o problemă. Ea se ocupa de copii infectați HIV. Mi-a spus că doi dintre adolescenți au reușit la facultate, dar pe locurile cu taxă. Însă familiile nu aveau posibilitatea să îi susțină. În numele Colegiului am apelat la toți sponsorii posibili din Iași. Toți s-au arătat interesați, dar cu o condiție inacceptabilă pentru mine și pentru adolescenți: de a face publicitate firmei prin divulgarea situației tinerilor. Cu alte cuvinte, aceștia să fie de acord să se încalce confidențialitatea. Deși le-am explicat că o astfel de cerință poate să-i marginalizeze pe acei tineri, sponsorii au fost intransigenți. În cele din urmă, Consiliul Colegiului Medicilor a luat decizia de a suporta taxele de studiu. Rezultatul a fost peste așteptări: acei tineri au terminat facultatea, au terminat masteratul și au obținut burse pentru doctorat în Belgia și Elveția, unde și-au susținut teza. Mai mult, fiecare și-au creat o familii (comunicând partenerilor situația lor medicală) și au avut copii sănătoși.

Unde erau bunii samariteni?

Trebuie să fie clar: sponsorizările nu sunt altceva decât marketing prin care sponsorul devine vizibil; în plus, un anumit procent din profit este scutit de impozit. În țările dezvoltate, obligațiile sponsorului sunt bine definite și printre acestea este și aceea că în momentul în care a hotărât să sponsorizeze un anumit proiect îi este interzis să intervină cu idei proprii în acel proiect. Sponsorul are libertatea de a alege proiectele pe care le susține, dar odată ce a aprobat finanțarea, nu poate să și-o retragă decât în situații extreme, și anume abaterea de la proiectul inițial sau susținerea de către sponsorizat a unor activități, care aduc atingere drepturilor fundamentale ale omului.

De aceea, indiferent ce părere avem despre Olivia Steer, retragerea premiului la presiunea unei societăți (Aqua Carpatica) mi se pare un fapt incalificabil și incceptabil.

În concluzie, este timpul ca și în România să existe o legislație, care să impună obligația sponsorului de a nu cenzura proiectele sponsorizate.

P.S. Încercarea marilor companii de a cenzura opinii incomode nu este o noutate. În anii ’80, după apariția celebrei cărți Nemesis Medicina a lui Ivan Ilich (care susținea cam aceleași lucruri ca și Olivia Steer), firmele de medicamente au organizat un boicot al acestuia. Pe moment au reușit, dar în timp au eșuat și astăzi Ilich este recunoscut ca un mare gânditor și filozof.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae