Sub presiunea unei instituţii financiare internaţionale care deja e prezentă în România de o bună bucată de vreme fără ca noi să simţim nici un efect economic pozitiv, guvernanţii au trecut în sfârşit “la fapte”. Incapabili să reducă deficitul bugetar care a cunoscut o dinamică îngrijorătoare pe fondul creşterii cheltuielilor publice şi scăderii încasărilor din taxe şi impozite, s-a trecut la măsuri radicale concentrate EXCLUSIV pe trei elemente: reducerea pensiilor, reducerea salariilor bugetarilor (urmată de o diminuare a personalului cu 25% până la finalul anului) şi reducerea asistenţei sociale. Motivaţia lor este simplă: cele trei componente acaparează 63% din bugetul de stat şi sunt responsabile în aceeaşi proporţie de deficitul actual (în opinia guvernanţilor).
Soluţia aleasă de guvern de diminuare a pensiilor este un abuz clar pentru că oricum ele au fost deja diminuate şi taxate prin faptul că nivelul cotizaţiilor plătite de-a lungul perioadei este cu mult mai mic faţă de ceea ce primesc ulterior de la stat. O astfel de măsură aruncă în derizoriu sistemul de pensii public din România şi îl împinge rapid spre faliment (sunt tot mai mulţi oameni din sectorul privat care constatând situaţia ajung la concluzia că nu trebuie să mai cotizezi la sistemul de pensii, că e mai bine să pui deoparte aceşti bani într-un cont la bancă sau într-un cont de pensii privat). Discuţiile cu câţi pensionari sunt cu stagiu complet, câţi cu stagiu incomplet sau câţi sunt pensionaţi pe caz de boală sunt absolut inutile în acest moment.
Diminuarea salariilor bugetarilor, şi aşa foarte mici pentru majoritatea dintre angajaţii statului se întoarce şi ea ca un bumerang. Fără a încuraja în prealabil un sector privat care să concureze de la egal statul pe majoritatea serviciilor publice (sănătate, educaţie) şi fără a face o analiză corectă cu privire la ce servicii publice trebuie să rămână în custodia statului şi care nu s-a trecut la această măsură radicală ce va slăbi şi mai mult calitatea în sistem. Închiderea de spitale şi de şcoli poate salva bugetul statului de nişte cheltuieli dar poate reduce drastic o perioadă accesul publicului larg la aceste servicii şi poate deteriora nivelul de trai şi standardul de viaţă din România (feriţi-vă de vreo boală în următoarea perioadă). Mai mult, cu funcţionari mai prost plătiţi cu 25%, probabil că evaziunea fiscală va fi înzecit mai mare (cheful de muncă al funcţionarilor publici se va diminua ca atare). Funcţionarii prost plătiţi vor fi mai dispuşi la corupţie, mită şi şpagă şi vor închide şi mai mult ochii la neregulile din “proiectele statului”. Tot ce am câştigat în câţiva ani de democraţie va fi spulberat în câteva clipe.
A treia componentă vizată este cea a asistenţei sociale. S-a descoperit peste noapte că statul român este foarte asistenţial cu semenii săi. Brusc a apărut o revelaţie că în România sunt prea mulţi oameni care trăiesc la limita sărăciei (sau nu). De fapt s-a ajuns la concluzia că politica ultimilor ani a polarizat foarte puternic societatea românească, o clientelă politică s-a îmbogăţit fără măsură şi acest lucru nu se putea face decât pe spinarea celor mulţi (model economic tipic America Latină). Tot mai mulţi apelează în disperare la aceste ajutoare sociale care acum, din lipsă de fonduri, trebuie “regândite” (adică înnăsprite).
Taxele şi impozitele în mare parte au fost lăsate în aşteptare. Nu toate însă şi nu pentru mult timp. Cel mai stupid dintre ele pare impozitul de dobânda de la bancă. Această taxă (culmea recomandată şi de Uniunea Europeană) se aplică pe o dobândă care se acordă în proporţie de 80% pentru a acoperi rata inflaţiei (deci nu este un profit în cea mai mare parte a sa).
Când vine vorba de cheltuielile statului (cele cu proiectele publice şi achiziţiile publice care acaparează diferenţa de 37%) tăcerea este una mormântală. Toţi cei aflaţi la putere evite să aducă în discuţie stupizenia multor cheltuieli pe care le face România în momentul de faţă. Nici măcar reprezentanţii patronatelor nu au reacţionat prea vehement la plasarea în cel mai îndepărtat plan a acestei chestiuni (că doar ei beneficiază de o bună parte din aceste proiecte publice mulţi dintre ei). Contribuabilii români sunt acum victimele unui stat slab, lipsit de coloană vertebrală şi aservit intereselor unei clientele politice care controlează totul.
Guvernul apără cu o îndârjire de-a dreptul dubioasă şi trece sub tăcere ”proiectele sale” pe care le vântură ca o soluţie clară de ieşire din criză. Se vorbeşte pe la toate colţurile de solidaritate socială, de pace socială şi de înţelegere a situaţiei. A unei situaţii în care la umbra clădirii guvernului se aranjează licitiaţii, se suplimentează valoarea actelor adiţionale, se semnează contracte fabuloase pentru oamenii de rând care termină de numărat în câteva secunde banii de pensii. Clientela politică nu doreşte să fie deranjată şi nici nu doreşte ca vreun amărât de pensionar să îi tulbure liniştea afacerilor sale. Clientela politică îşi va apăra cu orice preţ, prin braţul şi vocea guvernanţilor marionetă (deveniţi purtători de cuvânt ai acestei clientele politice), ”oportunitatea de profit” pe care i-o oferă cu atâta dezinvoltură guvernul prin “proiectele statului”. Această clientelă politică a plătit bani grei pentru ca aceşti guvernanţi să ajungă sau să rămână la putere şi acum îşi cere obolul. Numai că acest obol nu îl va cere de la cei pe care i-au sprijinit financiar. Clientela politică a avut grijă să fie ea pusă de guvernanţii foarte serviabili şi atenţi în capul listei de plată din timp, deşi această listă ar fi trebuit să înceapă întotdeauna cu pensionarii, cu serviciile publice şi salariile bugetarilor.
A venit momentul să plătim înzecit găleţile, mopurile, gecile frumos colorate, deodorantele de maşină, panourile publicitare vesel luminate, spectacolele muzicale cu mici şi bere din campania electorală. Nimeni nu s-a ridicat atunci contra acestor practici folosite de toate partidele politice. Toate acele cheltuieli cu obţinerea de voturi cât mai multe le vom plăti acum atât cei care am votat contra cât şi cei care am votat pentru sau nu am mers la vot. Clientela politică îşi cere dreptul iar noi trebuie să plecăm capul docil şi să acceptăm supuşi şi solidari situaţia şi să dăm banul jos, altfel statul are grijă să împartă bastoane şi fumigene împotriva celor care doresc să evadeze din sistem.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Adauga comentariu