Romania se va putea mandri peste ani, cand micile neintelegeri ale istoriei vor disparea intre marile succese, paradoxuri sau esecuri ale natiunii, ca a fost singura tara din lume plina de corupti, dara fara niciun condamnat definitiv, si unicul stat democratic din lume condus in totalitate de fostii comunisti, insa fara niciun lustrat.
Cand acestea vor fi singurele adevaruri care vor atarna de gatul Romaniei la 20 de ani de la Revolutia din decembrie 1989, atunci poate cei care vor da peste cinismele si ironiile care de ocupa viata damboviteana de zi cu zi vor reusi sa treaca mai usor peste frustrarea noastra, a celor contemporani cu marii corupti nedovediti si fostilor mari comunisti, aflati inca in functii, dar nelustrabili pentru eternitate.
Dupa o gestatie si mai chinuita si mai prelungita decat cea pe care a incercat-o ANI, Legea Lustratiei se pare ca a facut primii pasi catre adoptarea finala din Parlament. Dupa ce liberalii in frunte cu Mona Musca a initiat proiectul unei legi a lustratiei, in 2005, dupa ce proiectul a fost “uitat” nu mai putin de patru ani in sertarele comisiilor parlamentare, s-a intamplat neasteptatul.
Cand nimeni nu isi mai imagina ca ar putea vedea in timpul vietii o lege a lustratiei, dupa ce sora ei mai mica, mai proasta si mai chinuita, respectiv ANI, a decedat, proiectul Legii Lustratiei a primit raport favorabil din partea comisiilor juridica si pentru drepturile omului din Camera Deputatilor.
Proiectul de Lege al Lustratiei a fost sustinuta de liberali si democrat liberali. PSD si-a exprimat insa, asa cum a facut-o de altfel intotdeauna, rezervele si criticile fata de “legalitatea” acestui proiect. Ion Iliescu a numit-o chiar o initiativa “de esenta stalinista” – nici mai mult nici mai putin!
Potrivit aceluiasi Iliescu, PSD ar fi partidul cel mai afectat de aceasta lege, urmand ca, in cazul in care va deveni functionala lustratia, social democratii sa piarda pana la 70% dintre consilierii locali.
Ca PSD nu isi doreste aceasta lege e limpede si asa a fost dintotdeuna. Un partid construit pe schelete comuniste nu poate suporta sa priveasca linistit la nasterea a ceea ce s-ar putea sa devina moartea lui insusi ca formatiune politica.
Insa mult mai surprinzatoare a fost reactia celorlalte partide, parlamentare sau nu.
Societatea civila, jurnalistii, cu totii au trecut pasivi pe langa aceasta bomba, fie ea si virtuala. Cea mai mare parte a societatii s-a comportat ciudat de linistit si de tacut in prezenta acestui posibil seism major in viata politica si sociala romaneasca. O voce ici si colo.
Pe de o parte, sunt de inteles toate reactiile rezervate din sfera politica. In fond EI se ascund peste tot. Ii intalnim, la varf si nu numai, in administratie, in serviciile secrete si in toate celelalte institutii publice, unde zac cu trecutul ascuns si bine ingropat. Sunt toti fostii comunisti de frunte, toti securistii reactivati, impreuna cu toti fostii tineri utecisti.
In cazul in care, printr-un miracol fara de margini si imposibil de imaginat pentru traditia acetei natiuni, Legea Lustratiei ar intra in aplicare si ar deveni functionala in adevaratul sens al cuvantului (ceea ce ar implica consecinte reale in viata publica), in acest caz nimeni, dar nimeni, nu are interesul si nu ar avea niciodata nici cea mai mica dorinta sa incurajeze si sa promoveze pana la capat o lege care s-ar intoarce impotriva lui.
Proiectul Legii Lustratiei, in forma actuala, prevede ca interdictia la functiile publice sa nu se aplice si actualilor demnitari. Iar cei care vor intra sub sfera de actiune a legii vor avea interdictie pe o perioada de cinci ani la functiile publice numite si alese. O marja de siguranta destul de generoasa luata din start pentru eventualitatea, absurda, ca Legea chiar sa ajunga pana acolo incat sa produca efecte vizibile si palpabile.
Pana la urma, cine nu ar intra sub efectul ei, dintre politicienii importanti ai zilei, din moment ce sunt vizate persoanele care au ocupat functii de conducere si au fost remunerate in PMR, PCR, UTC, UASCR, deputatii in Marea Adunare Natioanala, membrii consiliilor populare judetene, municipale si orasenesti, directori de editura, persoanele din invatamantul de partid, din structurile Securitatii sau colaboratorii acesteia, comandantii din Inspectoratul General de Militie pana la nivelul sefilor de post, etc… si multi alti membri din celelalte structure de conducere ale fostului stat comunist?
Singura reactie sincera dintre toate de pana acum pare a fi, pana la urma, tot cea a lui Ion Iliescu. Macar el a calificat-o cumva, nu s-a facut ca nu o vede si nu a lasat-o sa treaca neobservata.
Restul politicienilor s-au comportat ca si cum nu ar sti. Singura mare teama a celor care inca mai spera sa se faca putina curatenie, atat cat se mai poate face acum dupa 20 de ani de la Revolutie, este ca acest raport favorabil din partea comisiilor Camerei Deputatilor sa nu fie inca un joc pentru a feri privirea si atentia de la marile si gravele probleme ale vietii de zi cu zi.
Proiectul Legii Lustratiei poate deveni inca o arma pentru a lupta impotriva fostilor comunisti, fara niciun rezultat concret insa cu beneficii doar la capitolul imagine, sau poate deveni cel mai serios proiect de curatire a politicii si societatii romanesti.
In conformitate insa cu traditia si rezultate de pana acum ale institutiilor si legilor asemanatoare, vezi CNSAS, vezi ANI, ce credeti ca se va intampla si cu aceasta initiativa?
Va ramane pentru totdeuna in faza de proiect sau lege fara rezultate sau va aduce schimbarea pe care nu au adus-o cei 20 de ani de democratie facuta de catre fostii comunisti si securisti?
Iulian Leca
sursa: ziare.com
“Noi, românii, nu avem însă un suflet nou. De aceea şi toate decepţiile noastre. Noi voim să ne apropiem bunurile culturale, pe care le vedem la popoarele din Apus, cu aceleaşi însuşiri sufleteşti cu care reuşeam odată aşa de bine în trecut…” (C-tin Rădulescu Motru)
Nimic despre calitatea obrazului! Dezamăgitoare însă “performanţele” sufletului. Dar ce mai contează? Oricum nu se vede! Este prea în interior ca să te mai poticneşti de el! Ceva mai la suprafaţă nu putem acţiona? Ca de exemplu, ceva lacrimi când aud despre “trei culori cunosc pe lume”, când ascult poveşti despre acea “ţară cu oameni frumoşi” care apărau cu sabia în mână civilizaţia europeană şi care niciodată nu au făcut rău nimănui. Şi în spiritul unirii fraterne să fiu cuprins de emoţie că “râul, ramul/ mi-e prieten numai mie”, pentru ca într-o intimitate străbună, într-o “horă a unirii” să strig ca duşmanii “să piară din ţară”! Bineînţeles, cei coloraţi diferit! Şi dacă se poate, exceptăm…portocaliu!
Am absolvit facultatea cu 9,20 si am fost repartizat la un institut de cercetari si proiectari. Prin 1972, deci cand eram tanar plin de avant, mi s-a propus sa lucrez la Comisia Economica asectorului 3 condusa de cel care mai tarziu, in 89,avea sa fie primarul Bucurestiului-Ghe. Petrescu. Mi s-a dat timp de gandire, cam o saptamanna.Am refuzat dupa 3 zile.M-am gandit la viitorul meu ca specialist. Mi ss spusese ca dupa ce nu o sa mai lucrez pentru Comisia Economica,peste ani, o sa fiu numit director al unei intreprinderi din sector.
Prin 1975,la propunerea tatalui unui student pe care il ajutam sa-si faca lucrarea de diploma si care era securist (am aflat mai apoi),am fost chemat la securitate unde mi s-a propus sa intru intr-o scoala de spionaj economic de 6 luni dupa care sa fiu scapat “dincolo” impreuna cu familia(sotia si 2 copii).Am refuzat imediat. Dupa aceste doua refuzuri nu am mai fost bine vazut.Am fost mutat de la atelierul de proiectare unde ma simteam foarte bine, la o comisie de avizari importuri, adica am fost bagat pe o linie moarta. Dupa 2 ani,in 1977 a trebuit sa plec in provincie la o fabrica,deoarece la institut nu mai aveam niciun viitor.
Ce vreau sa spun: Sistemul era activ tot timpul, te momea si daca nu marshai te arunca ca pe o masea stricata.Dar cati ca mine au avut puterea de a refuza sistemul ? Cei mai multi abia asteptau o propunere pentru “a avansa” si pentru a primi mai mult din partea sistemului,adica pentru a servi sistemul direct.Un exemplu este fostul meu coleg de facultate si de institut Mihailescu Serban,care a aceptat sa intre in structurile de partid si de stat, lucrand mai intai la Municipiul de partid Bucuresti iar decembrie 89 gasindu-l secretar al guvernului Dascalescu.
Daca astazi nu se reactioneaza fata de legea lustratiei este pentru ca vine in primul rand vine cam prea tarziu, dupa ce violul asupra societatii romanesti a fost consumat.In al doilea rand exista in fiecare o vina asupra ceea ce gandea in acele timpuri. Mai toti intelectualii(n-am spus toti)voiau sa fie promovati in structurile de partid si de stat pentru a o duce mai bine,pentru a beneficia de privilegiile oferite de sistem. Iar azi e la fel. Nimic nu s-a schimbat pe-aici.Ce ar face legea lustratiei ? L-ar schimba pe Popescu care a fost activist PCR si acum e senator,cu Ionescu care ar fi vrut sa fie activist PCR,dar n-a fost propus si care vrea acum sa-i locul lui Popescu. In rest nimic nou sub soare ! S-auzim de bineeeeeeeee!