Într-un articol publicat pe siteul Le Monde, Patrick Clastre, istoric al Olimpiadelor, a indicat faptul că nivelul restricţiilor nu a fost niciodată atât de ridicat ca în cazul Olimpiadei de la Londra, mult mai mare decât în cazul Olimpiadei Beijing-2008. Pentru a stabili nivelul acestor restricţii, a adăugat acesta, IOC are nevoie „de o dictatură sau de o ţară ultra-liberală”.
Această declaraţie îţi îngheaţă sângele în vene.
Imaginaţi-vă pentru o secundă că un partid politic ar putea să controleze mass-media, să introducă cenzura, să-şi construiască o armată privată, să închidă afaceri, să impună populaţiei reguli referitoare la alimentaţie sau îmbrăcăminte şi aşa mai departe. Nu ar necesita asta revolta noastră, nu am denunţa insinuarea fascismului [sau a comunismului]? Şi nu am avea dreptate? Este nivelul cenzurii şi al controlului, exercitate în acest moment în Lodra, foarte diferit de ceea ce suportau populaţiile arabe înainte de revolta lor?
Trebuie să judecăm după standarte diferite doar pentru că în locul partidelor politice sunt implicate companii sau firme? În acest fel văd o paralelă clară între aceste Jocuri Olimpice din 2012 organizate în Londra şi fatidicele Jocuri berlineze din 1936. Se poate spune că sunt sub incidența legii lui Godwin, dar, în sensul limitării libertăţilor publice, suntem oare cu mult mai departe de ceea ce se întâmpla în Germania în era interbelică?
Jérémie Nestel, de la colectivul Libre Accès, a scris săptămîna trecută o postare extrem de acidă, intitulată „Dispariţia Bunurilor Cognitive Uzuale Anunţă o Societate Totalitară”. Am fost de acord în mare măsură cu sentinţele amise de el, deşi folosirea termenului „totalitar” mi se pare cel puțin discutabilă. Articolul conţine următoarele pasaje, cu trimitere specifică la excesele legale din ultimele Jocuri Olimpice.
Dorinţa corporaţiilor multinaţionale de a privatiza bunurile cognitive uzuale este un atac asupra sferei publice. Spera publică, la care ne refeream până acum ca la un spaţiu deschis, accesibil tuturor oamenilor şi în care fiecare se poate mişca liber, poate fi extinsă şi asupra spaţiului cognitiv […]
Prevenirea modificării unei opere şi crearea artificială a unei graniţe în interiorul „spaţiilor comune ale cunoaşterii” este un act definitoriu pentru o societate totalitară.
Regulile emise de IOC, pentru protejarea drepturilor asupra proprietăţii intelectuale, subminează grav sfera publică şi duc la distrugerea unor drepturi publice esenţiale. Hannah Arendt definește acțiunea totalitarismului prin distrugerea distincţiei dintre sfera publică şi cea privată. În cazul perioadei interbelice, în societatea fascistă sau stalinistă, sfera publică este cea care acoperă şi înghite sfera privată până la dispariţia acesteia.
Excesul din legislaţia proprietăţii intelectuale, observat în cazul acestor Jocuri Olimpice, operează în sens invers. Acum sfera privată copleşeşte spaţiul public şi îl distruge prin subjugarea lui de către logica ei exclusivă. Efectele dezastroase asupra libertăţii personale sunt în esenţă identice şi exact acest mecanism al corupţiei a fost aniticipat de autorii cyberpunk prin a lor corporaţie supremă.
Doar că aceştia nu şi-au imaginat niciodată că declaşatorul naşterii acestui coşmar va fi proprietatea intelectuală…
sursa: razbointrucuvant.ro
Adauga comentariu