Sa ne intelegem, datorii (ca procent in PIB) peste 100% sau chiar 200 % au fost si sunt si vor mai fi. Si asta fara sa se declanseze mecanisme de corectie, ajustare (sau austeritate) ori bancile sa puna biciul pe State pentru a-si recupera pierderile generate de alte afaceri. Pur si simplu asa erau vremurile. Din start, spunem asa criza asta la care asistam nu e una a datoriilor suverane, ci una a bancilor fragilizate de riscurile prea mari asumate. Sa privim figurile (click pe grafic pls):
Daca ne uitam usor atent vedem cazul Italiei, de pilda.Pe la 1918-1920, datoria ei ajunsese la peste 160% din PIB. Si sa ne gandim la contextul istoric.
În 1892, Giovanni Giolitti denive prim-ministru. Initial pentru un an, dupa care a mai preluat sefia Guvernului la 1903 si a parasit-o prin 1914. Functionar public, Giolitti devine similar notiunii de spaga. El favoriza regiunile înstărite, mai dispuse să sprijine guvernul, și a încercat în schimb să izoleze și intimideze zonele sărace, unde opoziția era mai puternică. In perioada respectiva, 4 din 5 italieni nu stiau carte. Populația săracă trăia în condiții vecine cu foametea, iar rebeliunile erau relativ frecvente. În 1911, guvernul Giolitti a trimis trupe în Libia. Războiul a radicalizat Partidul Socialist Italian: revoluționari antirăzboinici condus de viitorul dider fascist Benito Mussolini i-a chemat pe sprijinitorii partidului să răstoarne prin luptă guvernul. Giolitti a revenit în fruntea guvernului pentru scurtă vreme în 1920, dar epoca liberalismului se terminase în Italia. Nimic nu a inpiedicat asta ca Italia sa isi scada datoria suverana la mijlocul anilor 60 pana la 25% din PIB si sa aiba o perioada de boom economic (chiar daca prost gestionat).
Spania e in aceeasi situatie. Moderații au guvernat între 1846 și 1854, Progresiștii între 1854 și 1856, iar Uniunea Liberală între 1856 și 1863; dominația și succesiunea rapidă a moderaților și unioniștilor liberali, în detrimentul progresiștilor, aveau să ducă la revoluția din 1868. Regina Isabela a II-a (un fel de Basescu local) obișnuia să intervină în chestiunile politice de o manieră inoportună și lipsită de scrupule, ce o făcea impopulară. Și-a favorizat cei mai reacționari generali și oameni de stat, precum și Biserica și ordinele religioase, și a fost în mod constant unealta curtezanilor corupți și intriganți. A fost trimisă în exil la sfârșitul lui septembrie 1868, după ce rezistența slabă a generalilor săi moderados a fost înfrântă în Bătălia de la Alcolea de către mareșalii Serrano și Prim. Alte evenimente din cadrul domniei Isabelei au fost războiul cu Maroc, care s-a terminat cu un tratat avantajos pentru Spania, și cedarea de către marocani a unor teritorii; Războiul Insulelor Chincha împotriva lui Peru și Chile, lipsit de succes; revolte independentiste în Cuba și Puerto Rico, precum și ceva progres în ceea ce privește operele publice, în special căile ferate, alături de o ușoară îmbunătățire a comerțului și finanțelor. La 18 septembrie 1868 regina se găsea în reședința ei de la San Sebastian, într-o întrevedere cu Napoleon al III-lea, când află de insurecția de la Cadix, condusă de generalul Juan Prim și susținută de fostul ei amant Serrano.
Dar sa revenim
Sa luam Franta, Grecia, SUA si Germania.
Uitati-va la cazul Greciei. Pana acum, grecii au mai falimentat ca tara de vreo 5-6 ori. Prima data s-au imprumutat prin secolul al patrulea, de la Templul din Delos mai mult decat putea duce. Datoriile grecilor erau echivalente cu 215% din PIB (Winkler, 1933). Fireste, s-a facut un haircut intrucat altfel nu se putea. S-a taiat atunci circa 80% din datorie. In 1826, ca sa ne apropiem fulgerator, Grecia da iar faliment si e alungata de pe pietele international vreme de 53 de ani. Era in vremea Razboiului de Independenta (inceput la 1821, detalii mai jos). 1843 , alt faliment. 1893, un altul (haircut 70%). Urmeaza noi si noi falimente. A invatat Europa ceva din asta? Nimic.
In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un innovator (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie, dar cam degeaba…). Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.
Falimentul de la 1893. Haircut 70%
Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prins într-un cerc vicios al îndatorării excesive .
Sau uitati-va la cazul Frantei din apropierea anului 1920. A Treia Republică fusese oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituționale. Șeful statului era un președinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea : Președintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat și de Camera Deputaților reunită în Parlamentul național. El este numit pe șapte ani; el este reeligibil.
Chiar dacă oficial a treia republică a început în 1875, anii 1870-1875 se consideră că aparțin aceleiași perioade, fiind perioada de formare a republicii. Caracteristica principală a republicii a fost instabilitatea guvernamentală. Parlamentul a fost instituția cea mai importantă a statului, ce avea puterea de a numii președintele și de a alege șeful consiliului de miniștrii. Datorită numărului mare de partide politice prezente în parlament guvernele erau guverne de coaliție, numeroase guverne fiind schimbate datorită pierderii suportului parlamentar.
În această perioadă Imperiul colonial francez a ajuns la apogeu, Franța colonizând teritorii vaste din Africa și din sud-estul Asiei. Afacerea Dreyfus a fost un important moment de criză al republicii la sfârșitul secolului XIX, o afacere ce amesteca naționalismul cu sentimente antisemite militarism, ducând până la urmă la reconsiderarea actelor justiției. Anul 1905 a reprezentat un moment important, odată cu promulgarea legii de separare a bisericii față de stat, moment de la care mișcările anticlericale au devenit din ce în ce mai importante.
Cu toate că regimul a reușit să supraviețuiască primului război mondial, acesta a avut un impact teribil asupra Franței atât din punct de vedere economic cât și din punct de vedere uman. Franța a ieșit epuizată din acest război, acest lucru făcând-o foarte vulnerabilă în fața crizelor mondiale de la sfârșitul anilor 1920. Spectrul politic a devenit foarte polarizat între dreapta și stânga acest lucru ducând la incapacitatea de a reacționa în fața pericolului nazist și în cele din urmă la căderea regimului.
Cea de a treia Republică a fost desființată la data de 11 iulie 1940 odată cu numirea lui Philippe Pétain ca șef al statului și acordarea puterilor depline acestuia pentru semnarea armistițiului cu Germania Nazistă. Regimul nou format a fost cunoscut ca Regimul de la Vichy sau Statul francez. Oponenții acestuia au format un guvern în exil aliat forțelor aliate din timpul războiului, sub conducerea generalului Charles de Gaulle.
In alte parti ale lumii, cifrele nu erau atat de ingrijoratoare. Dupa al doilea razboi mondial, mai precis in 1980-1990 datoriile au crescut fara ca acest lucru sa capete dimensiunea periculoasa de astazi. Cifrele sunt in miloane dolari.
Trei observatii am de facut:
1. Toate cresterile vertiginoase ale datoriilor au venit pe fondul unei instabilitati politice ridicate
2. Statele erau datoare vandute si in trecut si de multe ori rezolvarea acestei situatii s-a facut prin depreciere si/sau inflatie
3.Un grafic primit recent de la o banca de investitii americana arata ca pana prin 1960, datoria agregata a sectorului bancar evolua fara legatura cu evolutia datoriilor suverane. Dupa anii 90, graficele sunt gemene.
Prin urmare, nu criza datoriilor suverane trebuie sa ne sperie ci cea a problemelor din sistemul bancar.
sursa: hymerion.ro
Adauga comentariu