Noua ordine mondială, dirijată de Statele Unite, a fost și încă mai este un concept care a antrenat deopotrivă aspirații și conspirații. Situația internațională actuală contestă însă viabilitatea acestui concept, în timp ce analiști reputați, între care Henry Kissinger, intuiesc nevoia unei recalibrări a principiilor occidentale care stau la baza geopoliticii moderne.
Geopolitica a ajuns într-un punct critic, în care globalizarea, deși funcțională economic, dă puternice rateuri politice, e de părere fostul consilier american de securitate națională Henry Kissinger. Într-un material publicat de Wall Street Journal, Kissinger contestă capacitatea principiilor occidentale de guvernare de a face față provocărilor pe care le ridică mediul internațional.
Cu Libia în plin război civil, cu armatele islamiste construind califate în Siria și Irak, cu un Afghanistan în cădere liberă și o Rusie aflată într-o ofensivă văzută ca un reviriment al politicii sale expansioniste, Statele Unite se află în poziția de a-și reevalua capacitatea de a face pace și de a-i asigura durabilitatea.
Greșeala americană
La finele celui de-al Doilea Război Mondial, economia și siguranța națională care caracterizau SUA puteau susține această capacitate, în timp ce liderii americani făceau demersuri pentru a-și permanentiza poziția de superputere internațională. Politica bazată pe exaltarea capitalismului și a democrației pe care au practicat-o intern cu succes Statele Unite s-a ciocnit însă de reticența statelor cu alte forme de guvernare care valorizează alte principii de securizare.
Potrivit lui Kissinger, geopolitica occidentală a greșit pentru că nu a încurajat statele să își construiască legitimitatea pe baza unor strategii solide, dar și pentru că cei mai puternici lideri nu comunică eficient între ei (în ciuda celor câtorva reuniuni regulate ale marilor puteri).
În anul 2002, același Kissinger nota într-un editorial publicat în New Perspectives Quarterly că amenințarea din partea terorismului la scară globală pretinde soluții și abordări radical diferite de tot ce a existat până atunci în câmpul relațiilor internaționale. Sfidarea principală a momentului se referă la capacitatea sistemului internațional de a se adapta noilor condiții.
Reconfigurarea traseului
Aceasta deoarece aspirațiile Statelor Unite nu reușesc să se reflecte și într-o creștere a indicelui de atractivitate a politicii internaționale americane, așa cum observa prof. Paul Dobrescu în revista Geopolitica. Referindu-se la pericolul ca SUA să cadă în extrema „super-puterii singuratice” (concept introdus de Samuel Huntington), Dobrescu subliniază dependența succesului american de dezvoltarea unui „magnetism” politic internațional: „oricât de puternice ar fi, SUA nu pot conduce singure lumea. (…) A fi lider incontestabil nu înseamnă a fi hegemon.”
Însă intervenționismul american, perceput negativ la nivel internațional, așa cum remarca Samuel Huntington, supune Statele Unite riscului de însingurare.
Miza, spune Dobrescu „se află în relația SUA cu opinia publică internațională și cu opinia publică internă”, o concluzie pe care o reiterează și analiștii the Atlantic, care contestă victoria democrației asupra oricărei alte forme de guvernare, așa cum o anunțase în urmă cu 25 de ani Francis Fukuyama.
Autor: Alina Kartman
Sursa: Semnele timpului
Inactualitati politice .
O sa incerc sa fiu cit mai clar , folosind cuvinte simple si urmind sirul gindurilor .Politica romaneasca actuala nu reprez. un caz special , nici in spatiu , nici in timp .De aceea , orice idee si incercare de schimbare este iluzorie , fundamentele fiind gresite , subrede .Este o boala cronica , de profunzime , este nevoie de o actiune radicala , actiune ce , in conditiile actuale , este f. putin probabila .A imbunatati , pe ici ,pe colo , lucrurile , nu inseamna nimic , e doar o prelungire a agoniei .
Oricine se indoieste azi de valabilitatea Democratiei este considerat un eretic , un extremist sau anarhist , ce raspindeste ideologii periculoase , subversive .Nu te poti atinge de aceste tabu-uri si sa ramii nepedepsit , in lumea noastra libera .Trebuie sa o spun din plecare , pt. a inlatura echivocurile , consider toate miscarile extremiste , fascism , comunism , etc. , drept consecintele firesti si inevitabile ale Democratiei .Si vor veni si altele , fara doar si poate , dupa aceasta acalmie ingrijoratoare , desi in alte versiuni .Fiecare eroare genereaza , la un moment dat , o eroare ,in reactie , , contrara .Dar ce este aceasta Democratie , in definitiv ?Democratia moderna , de inspiratie , in principal , anglo-americana , nu are prea multe in comun cu democratia antica .Nu ca aceea ar fi fost ,buna, , si ar fi fost , ca sa zicem asa , tradata .De altfel , democratia pura , absoluta , a fost considerata intotdeauna de antici drept un regim utopic , irealizabil , o inversiune parodica , ceva in genul cetatilor amazonice , o societate pe dos , cu o rasturnare totala a valorilor – ea se apropie mai mult de ideologia comunista decit de democratiile liberale .In consecinta , numele acesta devenit sacrosant , Democratie , nu se potriveste intru totul regimului liberal .Mult mai aproape este acesta de oligarhie sau , plutocratie, , cum a mai fost numita .Este deci ceva hibrid .Nu are sens acum sa dezvoltam o critica a democratiei moderne , au facut-o altii .Se pretinde insa ca este singurul regim acceptabil , viabil , toate celelale dovedindu-si inadecvarea in practica .Chiar daca nu este perfect , nu avem ce face , tr. sa ne multumim cu ce avem , sa nu mai cautam altceva .Dihotomia aceasta , democratie – tiranie , este de o stupiditate fara margini .In realitate , daca vom privi cu atentie in istorie , vom vedea ca singurele regimuri durabile au fost oligarhice , cu diverse nuante ce le permiteau sa treaca drept democratii sau aristocratii si monarhii . Diferenta era data de locul din care provenea oligarhia .Tiraniile au fost izbucniri sporadice , critice , pe fondul acumularilor de tensiune .O tiranie nu poate dura , este stadiul ultim al bolii , ceva ce isi are negatia in sine .
Cred ca situatia aceasta politica nu face decit sa traduca , social , conditia umana , de aceea este cea mai potrivita starii de fapt .Ea se va impune prin forta lucrurilor , orice am face , cita vreme lucrurile sint lasate la voia lor. Folosind cuvintele lui Platon , pina ce regele si filozoful nu se vor uni in aceeasi persoana , formula ce , sub simplitatea ei aparenta , este o cheie a intregii probleme .Trebuie stabilita proportia justa intre calitate si cantitate , ca printr-o stiinta a balantei , a masurii juste . Aristotel incearca , in Politica sa , o asemenea imbinare a unor regimuri diferite , o moderare si armonizare a lor .Trebuie deci imbinate asemanarea si diferenta , egalitatea si inegalitatea .Egalitatea generala , aceea juridica , este data de unitatea fundamentala a naturii umane .Acest aspect al societatii moderne , poate singurul , este , in teorie , pozitiv .In teorie , pt. ca Legea a devenit ceva aproape arbitrar , la bunul plac al unor ,specialisti, iviti din neant , desi ea trebuie sa fie lucrul cel mai sfint .Nu mai e nevoie sa punem la socoteala manipularea politica a aplicarii legii , stare generala de fapt , in ciuda aparentelor .Chiar si acest plus este deci mai mult teoretic .Despre ,egalitate, se mai poate vorbi si in situatia celor ce se afla pe acelasi nivel , au adica aceeasi ,calificare, , cum ar fi medicul intre medici – dincolo de alte diferente derivate – , sau , pt. a folosi un ex. mai la indemina , un locotenent intre locotenenti . Aceasta nu este o trasatura propriu-zis democratica , este vorba de o ,fratie, , o bresla , in sensul medieval , fiind , cum am spus , derivata din calificare – este deci calitativa .Putem aminti aici cazul , egalilor, spartani .De altfel , ideea ca ar putea exista o singura persoana , care sa se diferentieze intr-atita de rest , incit sa merite demnitatea de Rege , este pusa la indoiala de insusi Platon – o asemenea persoana ar trebui sa fie precum un zeu printre oameni .Regalitatea trebuie deci aproximata , moderata sau limitata , preferabila fiind apropierea de regimul aristocratic , in care conducatorul sa fie doar un princeps .Regalitatea reala , deplina , nu ar fi decit o incununare a operei , o ,perfectare, sau entelehie , este mesianica .Din aceste motive , ori de citeva ori cineva se pretinde suveran absolut , este vorba de o uzurpare , acesta este un ,drept divin, .Dar nici regimul aristocratic perfect nu poate fi , in conditiile lumii noastre , decit aproximat .Ceea ce tr. urmarit deci este sa ne apropriem cit mai mult de acest regim , a carui baza este esentialmente etica . Nu este vorba de un regim al ,drepturilor, , ci de unul al cerintelor si al datoriei , caci din acestea se ivesc adevaratele drepturi si libertati , reale , nu aparente .A cere votul popular pt. un asemenea regim auster este curata nebunie .Un asemenea regim nu se poate impune decit prin forta unei autoritati superioare , religioase .Oricit ar parea aceste lucruri de bizare si de anacronice , alta solutie nu exista .Acesta este leacul , il iei , te vindeci , nu il iei …
Evident , pt. ca o asemenea mutatie sa aiba loc nu este de ajuns o simpla modificare de legi sau de constitutie , este vorba de un proces de durata , de o adevarata terapie sufleteasca .Sa nu ne facem iluzii , nu exista nici un semn pt. asa ceva .Ideea insa ca lucrurile se vor schimba in bine daca vom deveni mai ,civilizati, , mai educati , este o prostie , aceasta educatie nu are nici un fundament profund , etic , este ceva de suprafata , ce mai degraba ne predispune la erori ,prin aroganta si falsitatea ei .Iata ce a devenit lumea civilizata , capabila de orori nestiute mai inainte .Intrebarea este – mai pot fi reinsufletite religiile traditionale ?Probabil ca de aici ar trebui sa vina salvarea .Este vorba insa de ceva cu totul diferit de miscarile hibride , nationalist – fundamentaliste , care , in adevarata lor natura , sint antispirituale , au tendinte radicale .Este nevoie deci de instituirea unei noi autoritati , spirituala si politica in acelasi timp , care sa fie urmata de buna voie de oameni , ca alternativa la votul democratic .Eventual , acesta se poate mentine , intre anumite limite . In monarhii nu se pune problema votului , tot asa cum nu se pune nici in domeniul juridic sau al armatei , fara ca nimeni sa se revolte pt. acest motiv .Ar putea fi un pt. de plecare.Politica s-ar putea imbina , pt. inceput , cu stiinta juridica , am avea o clasa de juristi , oameni calificati , bine selectati , care sa ia deciziile politice .Se produce astfel si eradicarea politicianismului , a acestei plagi ce maninca organismul social .Politicianul de profesie e un sofist , un demagog , fara nici o calificare reala , pretinzind ca doar el este cel ce poate asigura buna functionare a statului , cind nu face decit sa paraziteze , sa se interpuna si sa blocheze astfel arterele vitale , ca un balast .Ar trebui deci pornita o lupta fara mila , cu mijloace drepte , impotriva politicianismului , pina la eradicarea totala , ca intr-o operatie chirurgicala .Omul politic trebuie sa aiba la baza o calificare , astfel incit toti cetatenii sa fie oameni politici , prin insesi aptitudinile lor specifice , sa nu mai existe o casta a politicienilor .Nu este vorba , desigur , de ,tehnocratie, , tehnocratul , acest robot uman , fiind un soi de spectru , un mit .
Procesul de vindecare este unul de durata , dar trebuie inceput de undeva , iar acest inceput nu poate fi decit de la oamenii de decizie .Va fi si un proces dureros , ce va stirni reactii considerabile .Daca asa ceva se va intimpla , ceea ce va fi va fi o schimbare generala , o schimbare de , lume, , aparitia unui nou ev .Poate ca , dupa nenumarate esecuri si dureri , oamenii vor intelege , in cele din urma , necesitatea unei schimbari din temelii , renuntind la inversunare si la dogme , daca nu cumva ne vom scufunda definitiv in haos .