Analize și opinii

„Normalitatea” lui Iohannis nu a durat nici 24 de ore!

Adeseori mi s-a reprosat o anumită naivitate. E posibil. Poate si pentru că nu imi plac conflictele si nu mă hrănesc din ură sau din răzbunări. Am mers aseară la Cotroceni sperând că Iohannis a incheiat retorica de război impotriva a 3 milioane de români (poate si a altora)  care au votat candidatul PSD.



Se pare că discursul său a fost, de fapt, un discurs pentru corpul diplomatic aflat acolo. Prezent insă la o intâlnire cu parlamentarii liberali (in ce calitate? presedinte al TUTUROR românilor?), Iohannis a declarat că se va implica pentru a realiza, intr-un an de zile, „o Românie fără PSD”.

„Adversarul nostru din ultima vreme a fost PSD (poate vorbi presedintele României despre „adversarul nostru”? – n.b.). Un PSD care a încasat-o (oare presedintele României poate folosi un astfel de limbaj? n.b.) de trei ori în acest an, dar cred că este bine să vă spun că PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial. PSD are un număr imens de parlamentari, are un număr imens de primari, de președinți de CJ și ca atare ne bucurăm de această victorie, dar autosuficiența după această victorie ar fi cea mai mare greșeală pentru PNL („ne bucurăm de victorie” – această formulare putea fi folosită de presedintele PNL. Iohannis arată, in continuare, că nu poate fi presedintele tuturor romanilor, maghiarilor, sasilor, secuilor etc. n.b.). Avem în continuare alegeri și aștept de la PNL și de la noul guvern Ludovic Orban, care face o treabă foarte bună, la o implicare totală în așa fel încât la sfârșitul anului 2020 să putem să oferim românilor ceea ce își doresc: o Românie fără PSD”.

Acest indemn al lui Iohannis este o declaratie de război impotriva Partidului Social Democrat, a Constutiei României si a regimului democratic din tara noastră. El este incalificabil si el trebuie tratat cu toată seriozitatea de către conducerea PSD, de către parlamentarii,  primarii, consilierii, presedintii de consilii desemnati democratic de către alegătorii români.

Mi se pare inadmisibilă această conduită si cred că ea va trebui sanctionată atât in tară cât si la institutiile europene.

La PSD, ar trebui lăsate deoparte orgoliile si ar trebui strânse rândurile pentru a găsi cele mai bune formule de a răspunde acestui atac „mârsav” la adresa fundamentului statului de drept din România.

Autor: Adrian Năstase

Sursa: Adrian Năstase Blog

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Poporul roman valoreaza pt Plavan, mai putin decat paltonul pe care l-a aruncat cu furie peste masina de protocol!!