Marea găselniță a capitalismului a fost, la un moment dat, creșterea productivității. Rușii au avut, și ei, stahanovismul.
Să produci mai mult cu aceleași resurse, eventual cu mai puține!
După care au survenit crize de supraproducție, rezolvabile (chipurile) prin plafonari ale producției, curbe de sacrificiu, și, mai încoace, prin conceptul societății de consum (de risipă, mai degrabă).
Societatea de consum a făcut să fie perimat conceptul de bunuri de folosință îndelungată. Lucrurile au trebuit tot mai frecvent înlocuite, tot mai costisitor de întreținut, reparat.
Doar că, veniturile celor mulți, lucrătorii, nu au ținut pasul cu “productivitatea” și, cu bani puțini, consumul s-a împotmolit.
În ecuație au intervenit atunci băncile care, susținând economia (sâc!), au început să se joace cu creditarea! Credite de consum cu buletinul, credite cu orice… preț! Astfel s-a creat iluzia și confuzia consumismului lejer, pe credite.
Apoi a urmat criza creditelor neperformante, criza bancară, criza financiară… Și ieșirile din crize, prin războaie, pandemii…
Rezultatul? Erodarea stării materiale a celor mulți și chiar ruinarea clasei de mijloc.
Trăim într-un uriaș paradox: pe fondul unei productivități de necontrolat, a crescut comerțul si consumul de bunuri “second-hand”, mașini, bunuri de uz casnic, haine, încălțăminte, mobilier etc., bunuri care altă dată aveau destinație aproape gratuită pentru sărăcimea din țările bogate.
Unii susțin că piața aceasta de vechituri este un soi de reciclare cu veleități eco!
O fi aşa, n-o fi aşa?!
Dar semn de tragică pauperizare sigur este.
Mai rămâne să apară hrana second-hand, dacă n-o fi apărut deja!
Rezultatul?!
Se muncește mai mult pentru venituri reale mai mici, iar toți hrănim, cu ceasurile și zilele noastre, lacoma zeitate a productivității!
Iar produsul social se împarte tot mai inechitabil! Am ajuns într-un sclavagism modern, cu clase sociale ca în antichitate, cu…
Estimp, viețile personale, familiile noastre au de suferit, ne resimt absențele tot mai frecvente, uzura fizică și psihică.
Încerc să nu mă mai minunez când aud că tot mai mulți tineri nu mai vor să muncească. Pesemne că, ceea ce văd la părinți, îi înspăimântă!
Cum, Doamne, când am devenit tot mai productivi?!
Quo vadis, humanitas?!
Autor: Neculai-Marcel Flocea
Adauga comentariu