Nu mai pot cu democrația, uite-atâta mai am și crap! Nici cu libertatea de expresie și nici cu alte idealuri ideale inexistente. Nu azi, acum, aici, ci în veci și pururi, niciodată.
Atâta se mai face referire la îngrădirea libertății de expresie, raportând-o la comunism, încât mi-a pocnit mirarea.
Măi stimați prieteni, libertatea de expresie a fost, este și va fi îngrădită mereu de către Putere. Nu contează care, specific (religioasa, ideologică, democratică, autocrată), important e să fie cea dominantă în momentul în care ne raportăm la ea ca Putere.
Așadar, din vremuri foarte de demult, orice Putere limita posibilitatea supușilor de a o huli. Pe cei care cârteau împotriva ei sau reprezentau o altă Putere doborâtă prin război, Puterea câștigătoare, cea devenită dominantă, îi trăgea în țepe, îi arunca în groapa cu lei, îi punea să se ucidă între ei în arene, îi declara eretici, vrăjitori sau păgâni, după caz, și îi ardea pe rug, îi punea să bea zamă de cucută sau măselariță, îi fierbea în oală și îi dadea poolimii să-i mânânce, le lua averile, scalpurile, îi prigonea pentru idei comuniste în capitalism, îi duceaa la Kolîma pentru idei liberale în comunism, astăzi le blochează conturile de fb, le închide ziarele, interzice cărți, filme, instituie cenzură oficială pe bani publici și scoate ideologii și partide în afara legii și câte mai câte feluri ingenioase de a închide gurile care nu știu măsură a inventat măria sa, Puterea, inclusiv cea democratică.
În Grecia Antică, tovarăși, nu vota tot poporul, ci numai o parte privilegiată a sa. Până alaltăieri, în America nu votau femeile și negrii liberi! Ce democrație, măi, ați nebunit? Ce libertate de expresie? N-a fost niciodată, jamais de la vie, cum zice rusul!
Libertatea de expresie este îngradită în două feluri: o autocrație îți interzice în mod explicit s-o hulești. Inventează pretexte morale, eventual le conferă și dimensiune divină (regii – unșii lui Dumnezeu, spre exemplu, Papii…) și n-ai voie să cârtești, că te prăjesc pe rug, înfunzi Siberia sau te aruncă de pe vreun pisc de 5-6000 de metri: dacă scapi, ești nevinovat, dacă nu, nu erai, de-aia Dumnezeu te-a lăsat să mori (ordalii). În autocrație, totul e cinstit: fiecare pe baricada sa, cu mijloacele proprii de luptă, după posibilități. Se știe cine contra cui este.
În democrație, unde crede aiuristic toată lumea Occidentală că trăiește, nu se interzice decât la mare nevoie, în mod direct, prin decizii ccr câteodată, libertatea de opinie. În general, oamenii sunt lăsați să latre în cor, fiecare cu a mă-sii, sub o atentă supraveghere. Cum se constituie mai multe voci într-un curent de gândire contestatar coerent, închegat, care crește, se intervine cu o morală absurdă în numele unor idealuri scornite pe genunchi, îi zice corectitudine politică, și începe prigoana democratică. Bblm, plm și altele, le știți.
În legătură cu frica generală de închiderea fb, tik tok ului, X, pix și restul, nu există temei. Cu cât mai multe voci urlă simultan, fiecare în legea ei, cu psihozele și nevrozele din dotare, care sub influența legalelor, care a ilegalelor, a alcoolului sau a frustrărilor de origine neîmplinitoare sexuală, cu atât mai bine! Este în interesul Puterii să ragă ca bezmeticii miliarde de utilizatori, cu miliarde de opinii separate, astfel ea se află în siguranță, fiind singura coerentă în peisaj, în acord cu sine.
Un balamuc plin de nebuni, unde toți vorbesc cu vocile piticilor din cap, nu va constitui niciodată un pericol. Dacă reduci numărul de voci, scade vacarmul și apare riscul ca un glas puternic să fie auzit și susținut de către cele fără microfon/tribună.
Not good.
S-ar putea crede că a murit democrația! Că a murit dreptul la opinie! Da’ exprimați-vă toți odată până leșinați! Cine vă oprește??? Cu cât mai multe opinii pe cap de locuitor, cu atât mai bine.
Cea mai bună cale de a împiedica coagularea unui curent de gândire coerent, care să poată înclina balanța Puterii, este anihilarea, diluarea și dispersarea opiniilor prin metoda Turnului Babel. Răcniți până crăpați, că nu se înțeleg (în sensul că nu pică de acord) mai mult de doi cu doi amețiți. Iar dacă nu răcnesc destui, Puterea face o fermă de voci care să cânte pe păreri diferite și le slobozește în agora.
Veți spune: și dacă reușim să ne constituim într-o voce coerentă, puternică?
Raspund: dacă unii vor reuși, vor deveni Puterea, iar aceasta se va apuca să se îngrijească de propria supraviețuire prin limitarea posibilităților de coagulare a unei contraputeri. Că atâta știe o putere.
Autor: Natalia Onofrei
Adauga comentariu