Toată lumea (mă refer la lumea normală la cap) înțelege că președintele Iohannis nu avea altă soluție în cazul desemnării unui nou premier. El trebuia să fie numit de la formațiunea / alianța care deținea la momentul desemnării majoritatea în Parlament, adică de la PSD – ALDE. Punct!
Crizele de nervi pe care le-a declanșat decizia de ieri a domnului Iohannis nu sunt altceva decât semnale de fragilitate mintală, în fața constituționalului și a normalității, ale unor adepți fanatizați ai impunerii supremației prin abuz.
E de ajuns să pui lupa pentru o secundă pe chipurile contorsionate de ură ale câtorva dintre exponenții acestora, surprinși în plin delir acuzator la adresa celor care au fost împuterniciți de popor să conducă astăzi țara, pentru a realiza că te afli, de fapt, în mini infernul „Goya – estetica urâtului”.
Cristian Tudor Popescu, Tudor Chirilă, Rareș Bogdan, Gabriel Liiceanu, Monica Macovei sunt ilustrați în presa care-i preia sau comentează cu niște fotografii ce parcă ar fi fost făcute prin gaura cheii la un spital de nebuni.
Ce așteptau toți acești insurgenți cu cip de la Klaus Iohannis? Păi să facă ceva! Orice care să-l lege de ei, fie și (ori mai ales) compromițător. Să le hrănească elanurile insurecționale! Să încalce Constituția! Să nu numească, orice-ar însemna asta, un nou premier PSD.
Sigur, existau și astfel de așteptări extreme, hrănite de atitudini anterioare ale președintelui Iohannis. Cum ar fi participarea sa la proteste, în vestita canadiană roșie, sau lăudarea șefei DNA în momentele celor mai grave dezvăluiri împotriva acesteia, sau respingerea propunerii de prim ministru pentru Sevil Shaideh…
Eu însă cred că adevărata așteptare a tefeliștilor (cu toate extensiile care derivă de aici) era ca domnul Iohannis să tragă cât mai mult de timp. Să lase răgaz haosului să se instaureze. Haos la care, de luni bune, ei lucrează cu atâta râvnă. Să incite populația să iasă masiv la protestele anunțate pentru sâmbătă. Să le dea, altfel spus, batalioanelor anti-PSD muniție și oxigen.
Da, prin tertipuri și echilibristică la marginea legii s-ar fi putut face asta. S-ar fi putut ține țara în gravă criză politică și administrativă vreo șase luni de-acum încolo. Cu ce preț, însă?
Aici cred că putem găsi explicația profundă a deciziei lui Klaus Iohannis.
Nu sunt dintre aceia care să creadă că președintele, sub efectul brusc al unei epifanii, a devenit altul de la o zi la alta. Domnia sa, pur și simplu, a decis cum a decis forțat de informații pe care noi nu le știm. Urgența cu care, asumându-și oprobriul susținătorilor săi, a rezolvat partea de criză ce depindea de el, indică intervenția, cel mai probabil, a unor elemente exterioare în luarea acestei decizii.
Să ne gândim că, structural, temperamentul lui Klaus Iohannis îl face mult mai compatibil cu lentoarea decât cu grăbirea. Sunt sigur că dacă ar fi lăsat metabolismul lui politic să decidă, nu ar fi anunțat un rezultat al negocierii cu partidele mai devreme de începutul săptămânii viitoare. Iar acest rezultat ar fi putut fi foarte bine unul de respingere al primei propuneri a PSD, măcar și pentru a da o palidă satisfacției fanilor săi.
Un Klaus Iohannis care să se miște cu o asemenea celeritate și care să-și asume asemenea riscuri electorale (aparent evitabile), este, după părerea mea, un Klaus Iohannis forțat de împrejurări. Ce împrejurări? Numai el le știe cu adevărat . Eu doar le pot bănui, ca venind de undeva din politica externă și din rațiuni globale de securitate.
Sunt sigur că, în zilele ce urmează, vom asista la tot felul de gesturi de reconciliere ale președintelui cu aceia care acum s-au simțit trădați de el. Și aceste gesturi vor fi acceptate, de voie de nevoie, și de unii și de alții, căci drumul până la următoarele alegeri e lung, lupta e grea și PSD-ul nu vrea deloc să dea semne de declin în procentele din sondaje.
Una peste alta, decizia de ieri a președintelui Iohannis mi se pare una de salutat. O decizie de președinte care își ia rolul în serios și care, premieră până acum, ne-a arătat că știe să și riște.
Sursa: Contele de Saint Germain
Acestor neo-marxisti teleghidati, le adresez sloganul socialistilor, usor modificat: “Tefelisti din toate tarile,…….prajiti-va!!!”
Decizia – de salutat… Propunerea… de lepadat!
Coane’ Jenica – ca asa traduc eu porecla care ti-o tragi la postare…(nu-ti mai spun sa renunti la invocarea spiritista prin nume a unui excroc… ca vad ca te incapatanezi in inselare), cucoana “numita” este anti-familie, anti-crestina, anti-viata.
Asta voteaza ea crezand ca ea reprezinta vonta romanilor la mizeria satanista numita UE.
Despre babalaii cu tendinte dementiale din piata, care sint ca firele din barba a lui Sros – inutile, ca se rade si nu poarta barba – se poate demonstra foarte usor nu ca sint smecheri – isteti vicleni, adica dracosi… ci bolnavi mintal.
Boala se numeste schizofrenie – una este realitatea, alta este ce pretind ei fie ca este, fie ca trebuie (dupa ratacirea lor programata dintre Fese-Buci).
Sa arat cum, de ce… ca nu sint singurii “liberali”, “progresisti”, “globalisti”, “multuculturali”, “open-minded”… etc..
Doar un citat:
“They are locked in an imaginary world and battling their own hallucinations of the future.”
Ei opereaza intr-o lume imaginara si se lupta cu propriile halucinatii despre viitor…
Ultima incercare de terapie ca sa se treezeasca a venit din SUA, asa ca despre reactiile post-electorale voi aminti, asa cum sint ele “cantarite”.
DE citit, spre mai completa intelegere a amaratilor cu bani, diplome si gura mare dar fara minte…:
http://blog.dilbert.com/post/153080448451/the-cognitive-dissonance-cluster-bomb
The cognitive dissonance cluster bomb
…………………………….
Trump Acceptance Resistance Disorder (TARD): Are you suffering?
http://www.disclose.tv/news/are_you_suffering_from_trump_acceptance_resistance_disorder_tard/136500
…………………………..
„Tâmpirea intelectualilor. F*ck you, corectitudine politică şi globalizare!”
http://www.stiripesurse.ro/tampirea-intelectualilor-f-you-corectitudine-politica-si-globalizare_1163366.html
…………………………
Stânga Psihiatrică. Reacții post alegeri prezidențiale americane
https://ihincu.wordpress.com/tag/cultura-libertatii/
———————
Trump won because Clinton & her supporters refused to live in the real world
https://www.rt.com/op-edge/366763-trump-clinton-supporters-election-won/
Iata sursa de inspiratie demonica:
https://www.youtube.com/watch?v=HpvXkHCKQWs
JW CRINGE COMPILATION (Special Snowflake Edition) #2
si
https://www.youtube.com/watch?time_continue=6&v=7SgC0qdab0E
GENDERFLUID CRINGE COMPILATION
…
si [prea] multe altele…
Buni dimi, fix asa-i, civilizatia umana a fost indusa in Disonanta cognitiva pt. a nu mai fi capabila sa distinga intre normal si anomalie, fiziologic, biologic si patologic, legal si ilegal, corect si incorect, moral si imoral, amoral, natural/artificial, modificat genetic, tehnologic, lumina/intuneric, vis/realitate, iluzie, utopie, magie, miracol, minune…minunea minunilor minunate…Am uitat sa ne minunam!
Tragerea de timp, da’ de timpul “qui, qui prodest?”, “modus operandi”, atata vreme cat din pdv temporo-spatial, TIMPUL ni s-a dat ca sa nu ni se intample toate (lucrurile din univers) deodata, si SPATIUL, ca sa nu ni se intample toate noua (de unde repartizarea, relocarea, redefinirea geostratetica, galactica, cosmica). Reasezarea lumii in rezonanta cu…legea divina. Calea, adevarul, viata…
Doamne ajuta! Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, Lumina din Lumina!
Anti-familie
Anti-crestin
Anti-viata
Inarmare, diversiune, discordie, invrajbire cronica in pusee acute (puci, lovituri de stat, atentate la armonia statala, echilibrul planetar), instabilitate la toate nivelurile, frica, teama, ura, boala, nefericire, debusolare, dementa…pai, asa ceva am votat?! La asa ceva am ADERAT……?! Ma-ntreb, doar, n-am dat cu paru’…
Cu care barca: EURATLANTICA … ?! EURASIATICA …?!
Sodoma & Gomora …
Arca lui Noe …
Fara sustinere celesta, gratie divina, minune …