Printre primele adevăruri însuşite de mine la Facultatea de Filozofie de la Cluj a fost, alături de diferenţa dintre Adevărul juridic şi Adevărul din realitate, cel despre nevoia de precizare a termenilor înainte de a începe o dezbatere sau de a scrie despre ceva.
În cîteva texte anterioare, am folosit termenul de TeFeL-işti pentru a desemna pe cei care participă de vreo lună şi ceva la demonstraţii neautorizate prin Capitala transformată de laşitatea PSD-istă în sat fără cîini. Dacă vor muşchii lor, mai mulţi inşi o pot lua prin Bucureşti, pe străzi şi bulevarde, cu cîini ținuți în lesă şi copii ţinuţi în rucsacuri, blocînd circulaţia, fără a li se spune măcar de către forţele de ordine că încalcă legea, care cere în chip normal obţinerea unei autorizaţii pentru a zbiera lozinci prin Marele Oraş.
TeFeL-ist e un termen născocit de mine, după ce am citit mai multe texte despre participanţii la astfel de mişcări de stradă, texte în care, plecînd de la formula propagandistică Tinerii Frumoşi şi Liberi, s-a inventat formula tefelişti. Cum eu cred că e vorba de ceva mai complicat decît simpla coborîre în stradă a unor cetăţeni nemulţumiţi, am optat pentru formula TeFeL-ist, cu variantele TeFeL-ism, pentru a desemna noua născocire a Serviciilor Secrete româneşti prin care i se pune la dispoziție lui Brînzovenescu de la Cotroceni un partid prezidențial acționînd nu în băncile Parlamentului, ci pe străzile și bulevardele Bucureștilor.
Deşi li se spune tinerii frumoşi şi liberi, protestatarii nu sînt numai tineri. Ba chiar aş putea spune că nucleul îl alcătuiesc persoane demult trecute de prima tinereţe, precum Mihail Şora, cel care, la o sută de ani, în loc să-şi economisească timpul rămas pînă la Marea Trecere pentru a mai scrie o pagină sau măcar un rînd, dacă se mai ocupă cu așa ceva, merge în Piaţă ca să zbiere pe post de june cu hormonii neconsumaţi.
Din cîte citesc, la aceste mişcări atribuite tinerilor participă şi femei coapte, unele chiar coapte pînă la zbîrcire.
Ele sînt sufletul acestor mişcări. Unele sînt femei singure prin divorţ provocat din motive fiziologice. Altele sînt femei cărora ieşitul la demonstraţii anti-PSD, le dau iluzia participării la ceva mult mai măreţ decît ştersul la fund al nepoţilor pe care nu-i au.
Acestea fiind zise în materie de precizare a termenilor, să poposim niţel asupra acţiunii din seara de duminică, 12 martie 2017, pusă la cale de Mişcarea TeFeL-istă.
Spre deosebire de alte seri, TeFeL-iştii au plecat din faţa Guvernului, din spaţiul transformat prin laşitatea Ministerului de Interne într-un soi de Fierăria lui Iocan, transmisă în direct de Realitatea Tv, postul penalului Marcel Păcurariu, pentru a ajunge la Parlament. Spaţiul de manifestare a acestui Partid Prezidenţial – T.F.L. – a fost pînă acum Piaţa din faţa Guvernului. Pentru o acţiune T.F.L.-istă, bazată în esenţă pe mediatizarea publicitară de către Divizia Presă a Binomului SRI-DNA în frunte cu Digi Tv şi Realitatea Tv, Piaţa Victoriei s-a dovedit locul ideal. Spaţiul strîns între clădiri poate crea, prin manipularea imaginilor, convingerea că e vorba de un număr dublu de participanţi decît cel existent. E semnificativ din acest punct de vedere că, spre deosebire de demonstraţiile din 1990 – organizate de Opoziţia pipernicită tot împotriva Muşchiulosului PSD – cele de acum nu mai sînt contrazise prin secvenţele tendenţioase ale televiziunilor adversare. Cele din Divizia Presă cultivă exclusiv imaginea de ansamblu în defavoarea prim-planurilor. Lipsesc nu numai prim-planurile, dar şi declaraţiile furioase sau măcar supărate, cele care fac sarea şi piperul demonstraţiilor din toată lumea. Participanţii par a se aduna doar pentru a da posibilitatea Diviziei Presă să umfle numărul, insistînd pe participare, în genul Cea mai mare, cea mai dihai.
Evitarea prim-planurilor, absenţa liderilor, inexistenţa declaraţiilor menite să dezvăluie motivul pentru care s-a ieşit în Stradă, sînt note care fac din Mişcarea TeFeL-istă o premieră în istoria protestelor de stradă din întreaga lume. E primul protest de acest fel în care participanții nu vor să spună de ce sunt acolo, în stradă. Pe lîngă posibilitatea de a paria doar pe număr de participanţi, aceste note îşi găsesc explicaţia în prudenţa organizatorilor din umbră de a nu lăsa să iasă în prim-plan nume concrete, cu profesii concrete, lesne verificabili şi prin asta lesne de descoperit ca fiind ale unor lucrători SRI, ale unor activişti ai partidelor de Opoziţie sau ale unor ONG-iste cu finanţare dubioasă.
Mutarea în faţa Parlamentului are dezavantaje serioase pentru o Mişcare alimentată masiv din cultivarea mediatică. Spre deosebire de Piaţa Victoriei, Piaţa Parlamentului e vastă, chiar şi un număr mare de participanţi lăsînd impresia de sărăcie a participării. În plus, a protesta la Bucureşti împotriva Parlamentului e ca şi cum ai protesta la New York împotriva ONU. ONU înseamnă peste o sută de state, unele democrate, altele sălbatice. Un protest împotriva a peste o sută de state se anunţă din start mort. Aşa şi cu protestul împotriva Parlamentului. În cazul Guvernului, protestul poate avea eficienţă. Un guvern poate demisiona sub presiunea Străzii sau poate da înapoi, aşa cum s-a întîmplat cu OUG 13 (deşi Guvernul a abrogate-o la presiunea internaţională şi nu la cea internă). Dar Parlamentului ce să-i ceri? Să se autodizolve? Păi dacă se autodizolvă pierde nu numai Liviu Dragnea, ci şi Nicuşor Dan. Nu cred că aceste consideraţii n-au fost luate în seamă de organizatorii din umbră a Mişcării TeFeL-iste.
De ce au făcut-o?
Explicaţia trimite la temeiurile protestului de duminică seara. O Mişcare de protest se bazează, cel puţin teoretic, pe o emoţie. În Occident, cînd se iese în stradă pentru apărarea Crocodililor cărora braconerii imperialiști le fură dinţii, s-a creat deja o emoţie la imaginea bietelor prădătoare.
În cazul OUG emoţia a ţinut de gesticulaţia de tip Stalingrad. PSD-ul a fost prezentat ca un colos care se năpusteşte asupra sărmanei justiţii, singurică şi neajutorată în faţa Monstrului. Hai în Stradă, să salvăm justiţia de la viol!
Protestul de duminică seara a avut drept ţintă mai multe decizii şi legi prezentate de PSD, mai toate fără nici o putere de a stîrni vreo emoţie.
Cum să stîrnească emoția în stare să scoată oamenii din case Proiectul Legii salarizării unitare?
E ca și cum s-ar demonstra împotriva Teoriei Relativității Restrînse.
Numai simpla lor lectură te făcea să caşti fără să duci mîna la gură.
D-apoi să mai şi zbieri pe înserate!
Protestul s-a vrut astfel o reacţie promptă la un nou set de măsuri luate sau gîndite de PSD. De regulă, în democraţiile pricopsite, împotriva unor legi avansate de Putere se ridică Opoziţia parlamentară, căreia i se adaugă opoziţia Presei. România de după 11 decembrie 2016 nu mai are o Opoziţie serioasă. Principalul partid de Opoziţie – PNL – somnolează în aşteptarea unui miracol provocat de Klaus Iohannis cu ajutorul Binomului SRI-DNA; cei de la USR n-au aflat nici acum că sînt parlamentari, PMP e prea slab ca prezenţă în Parlament pentru a fi luat în seamă. O situaţie asemănătoare a fost după 20 mai 1990. Numai că atunci Puterea întruchipată de FSN sta sub presiunea Puterilor Occidentale în materie de legi şi decizii.
Pentru această realitate s-a pus la cale, luînd situaţia OUG 13 ca exerciţiu, o iniţiativă aparte:
Intervenţia Străzii pe post de Opoziţie. Că e aşa o dovedeşte un adevăr.
Deşi publicitată de Klaus Iohannis ca fiind a societăţii civile, Mişcarea TeFeL-istă e o mişcare politică eminamente anti-PSD.
De o lună şi ceva, de cînd ţine Mişcarea asta, niciodată n-au fost văzute sau auzite altfel de slogane decît cele anti-PSD.
Dacă Mişcarea ar fi fost a Societăţii civile, printre cartoane şi zbierete s-ar fi ivit şi cele despre casele lui Klaus Iohannis, despre Sistemul instituţiilor de forţă, despre somnolenţa PNL, despre abuzurile Binomului şi, mai nou, despre Europa cu mai multe viteze.
O societate civilă adevărată, alta decît cea din măcănitul Raței mecanice, tresare la tot ce e în neregulă în politică, nu numai la tot ceea ce face PSD.
Nimic din faptele care au stîrnit emoţii reale – situaţia românilor din străinătate, de exemplu – în opinia publică n-au intrat în preocupările TeFeL-ismului.
De fiecare dată, s-a demonstrat împotriva PSD.
Şi nu de pe poziţiile societăţii civile, ci după cele expuse public de Klaus Iohannis.
Putem vorbi astfel de o Operaţiune meşterită de Sistem pentru ca preşedintele, lipsit de sprijin parlamentar, pus la colţ de rezultatul alegerilor din 11 decembrie 2016, să aibă la dispoziţie un instrument de ţinere în şah a majorităţii PSD-ALDE.
Prin această Operaţiune, Klaus Iohannis are un partid: TeFeL-ismul!
Poate ține el locul unui partid parlamentar?
Klaus Iohannis e convins de Noi suntem statul! altfel spus de Sistemul instituțiilor de forță, de care depinde TeFeLismul, că da.
Noi însă credem că nu.
Autor: Ion Cristoiu
Sursa: cristoiublog.ro
Adauga comentariu