Analize și opinii

Mirel Palada: „La tefeliștii noștri cvasi-fasciști ura împotriva celor săraci și fără apă, asfalt, canalizare și gaze este una sinceră”

Am ajuns s-o trăiesc și pe-asta. Nu credeam. Dar omul, cît trăiește, trăiește.

Doamne Dumnezeule, am ajuns să le dau dreptate celor de la PNL și lui Cîțu.

Să vă explic.

Avem o țară. Cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Mă rog, formal vorbind, a doua cea mai săracă, după Bulgaria. Dar la strînsă concurență cu Bulgaria. Deci, de fapt cea mai săracă din Uniunea Europeană.

În această țară, avem hălci imense de realitate care încă nu sînt cuplate la chestii elementare de modernitate. Cum ar fi veceu și canalizare, apă curentă, asfalt, gaze.

Unul din principalele rosturi ale statului, indiferent cine conduce acest stat, Ceaușescu, Iliescu, Ponta, Dragnea, Cioloș, Orban, Cîțu, este exprimat cît se poate de plastic și de concis în vestita butadă a lui Hagi: “Să fie bine, să nu fie rău”.

Ca să fie bine, să nu fie rău, trebuie să torni asfalt, să faci canalizare, să tragi apă curentă, să bagi gaze. Să faci minimele eforturi de modernizare a societății. Nu chestii complicate, nu orașe inteligente, nu zgîrie nori și trotinete și rachete în Cosmos. Pînă la astea, asfalt apă canalizare gaze. Chestiile elementare.

Indiferent cine se află la guvernare, nu are cum să nu se străduiască să scoată o jumătate din Românie din bălți și din noroaie, din privatele din fundul curții, din cărat apa cu găleata și din încălzit la lemne.

Ce avem noi în cea mai recentă criză politică din zilele astea?

Dincolo de lupta pentru putere și de trosneala din coaliție, avem așa: doi parteneri de guvernare dintre care unul ține morțiș, dar morțiș ca jumătate din Românie să rămînă acolo unde este: în baltă, în noroi, cu căcăstoarea în fundul curții și la cărat lemne cu tîrna.

Useriștii, vașnicii noștri tefeliști ajunși la guvernare, cei care se opun acestui proiect nu o fac doar dintr-un bîzdîc de calcul politic trecător: e proiectul celor de la PNL, deci încasează doar ăștia puncte politice și atunci trebuie să trîntim proiectul.

Nuuu. La tefeliștii noștri cvasi-fasciști ura împotriva celor săraci și fără apă, asfalt, canalizare și gaze este una sinceră, autentică.

Pentru tefeliștii noștri care se dau pe trotinetă și care ar fi în stare să interzică autostrăzile, termocentralele, mașinile și tot ce nu ține de ideile lor bezmetico-fanteziste, cei săraci, cei de la țară, cei amărîți nu sînt oameni. Sînt niște bestii medievale care în cel mai bun caz trebuie ignorate, băgate la azil, dacă nu chiar și mai rău.

Bătrînii? Pensionarii? Țăranii? Cei de la Mizil și de la Cucuieții din Deal? Niște morloci. Niște inutili. Niște expendabili. Niște primitivi care trebuie șterși de pe fața pămîntului. Cum să cheltuim noi bani pe spinarea lor? Doamne ferește! Cum să le acordăm acestora vreun semn de atenție, de grijă, de preocupare, de compasiune? Ferească sfîntu! Se supără Greta…

Vă mai aduceți aminte de vestita fotografie în care un grup de tribali tefeliști naziști zvîrleau în dispreț cu bancnote de un leu într-un pensionar? Nici măcar nu i le dădeau în mînă. Doar le zvîrleau în scîrbă pe jos și se amuzau nemaipomenit, cu niște rictusuri oribile pe fețele alea ale lor de arieni superiori, cum amărîtul de pensionar se chinuia să se aplece și să ridice amărîtele alea de bancnote de un leu de pe jos.

Ura useriștilor împotriva celor care nu sînt ca ei este sinceră, autentică. Plină de entuziasm. Este ura surprinsă cu maximă expresivitate în acele rictusuri de scîrbă.

Este fix aceeași ură pe care o aveau naziștii acum aproape o sută de ani împotriva bătrînilor, săracilor, evreilor, celor de stînga, țiganilor, homosexualilor, celor cu o dizabilitate, polonezilor, rușilor, românilor, în general împotriva tuturor celor care nu erau cum scrie la cărticica nazistă: tineri, arieni, blonzi și perfecți.

De-abia cînd înțelegem această ură vom putea înțelege adevăratele resorturi ideologice pentru care useriștii se dau de chinul morții să împiedice PNNR-ul și astfel să nu se bage apă, canalizare, gaze în jumătatea săracă de Românie. România aia care nu e a lor și pe care, pentru că nu e ca ei, și-ar dori-o dispărută, aneantizată.

De-abia așa înțelegem ce-i mînă pe tefeliști în luptă. Ura disprețul scîrba nevoia de a-i elimina pe toți cei care nu sînt ca ei. Doar cine se dă pe trotinetă și știe să butoneze pe Facebook e om. Restul, să dispară, dă-i încolo de primitivi.

Principalul cîștig al acestor zile, al acestei crize este că cei care ne guvernează zilele astea își dau arama pe față.

Pe de o parte, că ne dăm seama din ce în ce mai bine cît de însetați sînt liberalii de puterea absolută, și că pentru asta sînt în stare să calce în picioare orice urmă de democrație.

Dar mai ales că ne dăm seama cît de naziști sînt de fapt în sufletul lor deontologic useriștii. Că pentru ei o felie mare de Românie de fapt n-ar trebui să existe, să trăiască, să sufle, să spere și să aibă nici un drept.

Vă place cum își dau arama pe față? Vă place nazismul în forma sa pură? Vă place userismul fără ascunzișuri?

Beți încet, căci conține perfecțiune. Blondă. Ariană. Arogantă. Plină de scîrbă superioară. Cu o poftă năprasnică să distrugă tot ce nu e ca ei.

Ghinion.

Autor: Mirel Palada

Sursa: https://turambarr.blogspot.com/