Analize și opinii

Mirel Palada: Don’t speak! More passion!

Am un prieten serios. Foarte serios. Serios prin profesie – matematician – și prin vocație – cercetător. Îmi trimite tot soiul de chestii serioase. Cumplit de serioase. Unele științifice. Altele politice.
Acest prieten al meu are umor. Mare umor. În schimbul nostru de mesaje pe WhatsApp, mesajele cutremurător de serioase și oribil de umoristice se întrepătrund și întrepletesc într-o înșiruire demnă de o peniță care să nască un nou Ostap Bender.
Prietenul meu serios care prezintă o certă simptomatologie umoristică era pînă acum ceva timp pe Facebook. Chiar foarte activ, la un moment dat. Se zbătea, convingea lumea, chiar cu succes. Un influencer, cum s-ar zice. Un formator de opinie. Un tip deștept, dat naibii.
Între timp, a dat înțelepciunea peste el și s-a retras. Spre deosebire de noi, care ne pierdem timpul și viața și ne ardem neuronii în acest mediu absolut nociv din punct de vedere ontologic, spiritual și intelectual. S-a retras de pe Facebook. Și-a închis contul și trăiește o viață de eremit social media.
Drept urmare, eu am devenit un soi de Facebook al său. Îi filtrez din feedul meu și îi trimit ce-mi place, ce mi se pare semnificativ, cutremurător, umoristic, relevant. Un amestec de pierdere de vreme și de conștiință socială by proxy. Drept urmare, ce-i trimit e un amestec de serios și de umoristic.
Ai văzut asta? Citește asta! Fii atent aici! Mamă, ce poză mișto. Fii atent ce țîțe geniale. Ai văzut ce-a mai zis Calvin & Hobbes? Dar Cileacu? Cine e Cileacu, mă întreabă el. Habar n-avea de isteria momentului.
Am observat în ultimul timp că feedul nostru reciproc prezintă o pondere din ce în ce mai mare de umor patetic, inutil, irelevant și o pondere din ce în ce mai mică de subiecte serioase.
De ce? De ce preferăm în ultimul timp glume grobiene și caricaturi savante și fotografii artistice și poante obscure patimii momentului? De ce prietenul meu nu știe cine e Cileacu?
Pentru că salvarea e doar pe persoană fizică. Pentru că ne străduim inutil să participăm la zbaterea lumii, să salvăm omenirea, să ajutăm baba să treacă strada. Cînd ea de fapt nu vrea să fie trecută.
Lumea merge înainte, în nemernicia ei ca un monstru turbat cu milioane și milioane de capete tembele. Și nu ține cont de ce credem noi că e bine și rău, că e relevant au ba. Lumea merge înainte. Iar noi, ca niște cîini turbați, lătrăm aiurea după caravană.
Drept pentru care salvarea e doar pe persoană fizică. Doar prin umor în mod voit absurd și inutil și tembel și copilăresc. De ce să salvăm lumea? De ce să știm cine e Cileacu? De ce să nu rîdem mai bine la ultima glumă a lui Calvin & Hobbes și la ultima poză absolut admirabilă, în marginea eroticismului, a acelei fete cu țîțele mai mari decît permite Codul Fiscal?
De ce să Ciolacu și Dăncilă și Tomac și Iohannis și Ciucă? Atunci cînd sînt atîtea glume geniale pe lumea asta, care să ne facă să treacă timpul mai ușor, în așteptarea bătrîneții și morții? Oricum nu schimbăm nimic. Mai bine poze cu țîțe.
Azi am găsit în feedul meu o poză absolut genială. Absolut cretină.
În primul cadru, un cuplu prins într-o îmbrățișare absolut dezirabilă. Dar ea umpic cam reticentă. Stînjenită chiar. “Dragule, nu pot s-o fac dacă cineva se uită la noi”. El o dojenește dulce, aplecat peste umărul ei plin de sîni: “Dar dragă, e doar pisica”.
În cadrul doi, se dezvăluie misterul. De ce era domnișoara stînjenită. Pentru că pisica îi privește profesionist și profesional din spatele unei camere profesioniste și profesionale de luat vederi și-i ceartă cu un aer auctorial: “Don’t speak! More passion!”
Geniale cuvinte. Don’t speak. More passion. O glumă cît o tonă de iluminare zen. Care ilustrează groaznic de genial situația noastră din momentul de față. Prea multă vorbă. Prea puțină pasiune. Prea mult Cileacu și Ciolacu și Ciucă. Prea puțină viață.
Hai, gata cu lălăiala. Ignorați pisica și treceți la acțiune. Bagă. Bagă. Schneller. Schneller. Ja, jaaa! Ignorați pisica. Ignorați-o! Nu vă încurcă. Nu vă deranjează. Doar filmează și o să pună filmulețul pe site-urile de specialitate. Un fleac. Veți fi vedete. Ja, ja! Schneller! Schnellerrrr!!! Trăiți! Trăiți! Acum e momentul. Nu pierdeți clipa. Ja! Ja! Jaaa!