Mirel Palada: “Degeaba sărăcuța de Clotilde se duce să se milogească la ambasade. Coldea nu mai e. “

Viermele Clotilde e pe cale să se întoarcă de unde a venit
În Securitate, ca și în clasa politică, la fel ca și în societatea civilă, există necontenita luptă între globalism și autohtonism. Nu avea cum să nu existe, e o dialectică inevitabilă a societății.
Ce facem?
Ne dăm cu străinii, să recuperăm diferențialul tehnologic și de capital?
Dar pentru asta ne dăm chiloții jos, să ne penetreze ăia duios, să ne ia toată plus-valoarea și să ne complacem în condiția de slugă? Actorii lor și caii noștri?
Sau rezistăm patriotic cu ce avem, tîrîm targa pe uscat, inventăm furăm aproximăm tehnologie?
Dar pentru asta ne complacem în condiția de provinciali mediocri, de nivel de trai mai scăzut pentru populație? Că nu știm să facem nici calculatoare, nici mașini, nici telefoane mobile, nici blugi, nici adidași, nici mai nimic din complexitatea generată de centrul Imperiului? Și mai ales, nu ne pricepem nici la marketing?
O dilemă existentă de mult timp în România, ca în mai toate țările Periferiei.
Ceaușescu, de exemplu, a ales mai degrabă calea semi-autarhiei. Prin noi înșine.
Închidem granițele. Forțăm modernizarea mediocră cu ce avem pe-aici, prin ogradă. Încercăm să-i prindem din urmă la educație. Construim drumuri și hidrocentrale. Colaborăm cu străinii, dar mai cu metodă. Nu le dăm tot ce vor ei, căci știm că termenii impuși de aceștia sînt inevitabil defavorabili. Ne străduim să negociem. Ne străduim să facem din rahat bici.
În anii ’70, aceeași cale a ales-o, de exemplu, Coreea de Sud. Tehnologizare și capitalizare. Ieșirea cu greu din capcana mediocrității. Lor le-a ieșit. Nouă nu. Deși începuturile au fost asemănătoare.
Marea Loviluție din ’89 a pus capăt oricărei încercări de autonomie.
Din anii ’90 încoace, împinsă de la spate de fantasma Neckermann, aripa Securității care dorea globalizare și servilism față de străini a cîștigat meciul. Încet încet. Pas cu pas.
Sub înțeleapta ei oblăduire, ne-am predat. Am vîndut tot la străini. Ne-am dat chiloții jos. Ne-am lăsat penetrați cu entuziasm.
Inclusiv popularea clasei politice cu cozi de topor ostentative, cu nume de străini, care să întrupeze fantasma populației că “străinii ne sînt superiori”. Clotilde. Iohannis. Friț. Allen. Cosette. Aleși programatic, numa unu și unu.
Iată că roata istoriei se învîrte. Din nou. Dialectica nu se oprește niciodată. The torture never stops, vorba lui Frank Zappa.
Zbaterile bicisnice și mai ales nevolnice ale viermelui Clotilde sînt ilustrative în acest sens.
Protectorul ei, Coldea, care mai mult de un deceniu a favorizat interesele străine și a hingherit afacerile românești, nu mai e.
Protectorul ei, Coldea, cel care a fost decorat de ambasadele străine, tocmai a fost tăvălit exemplat la DNA, culmea, instrumentul abuzat de acesta în favoarea străinilor.
Protectorul ei, Coldea, inventatorul viermilor de la USR, nu mai poate s-o mai ajute.
Vremea lui a trecut. Noua Securitate se îndepărtează și dezavuează ideologia și practicile Vechii Securități.
La fel precum Hrușciov a schimbat macazul față de moștenirea lui Stalin. La fel precum Ceaușescu atunci cînd a scos naționalismul de la naftalină pentru a combate presiunea și abuzurile Imperiului sovietiv. Planul Valev! Planul Valev everywhere.
Iată că a venit vremea ca Securitatea să schimbe – din nou – de picior. Epoca Coldea este înfierată public. Încetul cu încetul, scăpăm de dejecțiile umane useriste. Lupta e grea, dar dificilă. Balaurul nu se lasă ucis ușor. Dar vremea lui a trecut. Semnele sînt din ce în ce mai clare. Scrisul de pe zid e cu litere de foc: Mene Tekel Fares.
Degeaba sărăcuța de Clotilde se duce să se milogească la ambasade. Coldea nu mai e.
Ambasada franceză, cea care l-a decorat pe Coldea, n-o mai poate ajuta. DGSE e pus încet încet cu botul pe labe. Securitatea internă românească a tăiat cu șeptaru’ Securitatea externă franceză.
Ambasada americană, cea pe care Clotilde tocmai a vizitat-o azi-noapte, în plin întuneric conspirativ, noaptea ca hoții, ridică și ea neputincioasă din umeri. Cea care pînă acum erau semizeu în a-și băga degetele cu anasîna în politica românească, acuma a dat, dintr-o dată, deontologia peste ea.
Nu mai poate? Nu mai vrea? A îmbrățișat noua ideologie suveranistă a Noii Securități? Nu cumva e pe dos? Nu cumva chiar americanii ajută oare de ceva timp aripa autohtonistă, să îi dea un brînci trumpist să o scoată de sub influența nocivă a europenilor prea progresiști, prea tembeli?
Nu știm. Știm că săracuța de Clotilde, după patru zile de zbateri patetice, e pe cale să-și dea ultima suflare politică. Ah, quel durrereux. Vai, quel suferinț atroque.
Viermele Clotilde e pe cale să se întoarcă de unde a venit.
Are și istoria asta dialectica ei, primitivii mei dragi și mediocri.
Ghinion.