Analize și opinii

Mirel Palada: “De ce statul român e mereu mumă pentru străini și mereu ciumă pentru cetățenii săi?”

Tocmai am început să aflăm măsurile de austeritate fiscală. Printre ele, “taxarea profitului excesiv al băncilor”.
În mod explicit, statul român vine să recunoască într-un act oficial felul în care băncile – marea lor majoritate cu capital străin – spoliază România.
De ce o face de-abia acum, cînd sîntem cu un picior în marginea retrogradării la junk?
De ce nu s-au trezit să impoziteze acest “profit excesiv” și în 2023, 2024, 2025?
Mai mult, de ce statul român nu ia nici o măsură echivalentă de taxare a multinaționalelor care în mod constant își ascund profitul prin optimizări fiscale?
Principalul motiv pentru care România este într-o situație economică problematică este că multinaționalele spoliază economia.
Nu plătesc taxe, fac optimizări fiscale și exportă plus-valoarea către centrul metropolei, via paradisurile fiscale.
Să trăiască bine nemții și austriecii și francezii, nu românii. Comportament clasic de neocolonialism mascat drept capitalism.
Multinaționalele, Sovromurile zilelor noastre.
În loc să se îndrepte asupra firmelor străine care practică în mod constant evaziunea fiscală, statul român preferă să mai jupoaie un rînd de piei de pe cei pe care, teoretic, trebuie să-i protejeze.
De ce statul român e mereu mumă pentru străini și mereu ciumă pentru cetățenii săi?
De ce iartă din nou multinaționalele și crește taxele de pe spinarea băștinașilor?
Statul paralel, atît de priceput în a proiecta puterea cînd se simte amenințat, de ce nu e la fel de priceput să combată evaziunea fiscală internațională?
Răspunsul e simplu. Pentru că nu sînt decît niște cozi de topor ale intereselor străine în România. Coordonatorii forțelor de ocupație.
Fix ca în anii 50, cînd milițienii apărau interesele Uniunii Sovietice.
Acum, milițienii zilelor noastre apără interesele celeilalte Uniuni Sovietice. Uniunea Sovietică Europeană.
Ghinion. Românii merită tot ce e mai bun.
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii…

Autor: Mirel Palada