În perioada pandemiei, au fost prea multe cazuri de cinism necruțător, folosit pe post de instrument util social. Exemplul clasic: amenda. S-au dat amenzi în neștire, de niște polițiști tîmpi și agresivi, cu apucături de milițieni odioși.
Nu a contat că lumea striga că nu e corect. Că e și ilegal, și inutil. Că viața trebuie să se desfășoare înainte, că nu poți opri universul pentru că s-a dat Ordonanță de Urgență. Nu a contat nimic din toate acestea. Curat neconstituțional, Coane Fănică, dar amendează-i pînă le dă sîngele pe nas.
Știm că nu e corect, dar avem nevoie de un instrument de frică Pe urmă, mai vedem noi. După cum s-a și dovedit de altfel, cînd au venit judecătorii de la ditamai Curtea Constituțională și au anulat amenzile. Evident, prea tîrziu. Ele își făcuseră efectul cu asupră de măsură. Neconstituțional, abuziv, cinic, dar eficient.
De ce au luat dragii noștri de milițieni care ne conduc această decizie cinică? Explicația era la vremea respectivă simplă, cîinească. Să le intre frica în oase, să nu se mai fîțîie atît prin realitate. Să scădem rata de transmitere a virusului. Nu știau dacă măsurile luate sînt eficiente. Nu știau dacă măștile funcționează. Mai mult, prin cotloanele ascunse ale Guvernului nici măcar nu purtau sărăciile alea de măști atunci cînd beau whisky și fumau sărăciile alea de trabuce. Dispreț. Cinism. Aroganță.
Nimic din toate acestea nu prezentau importanță. Faceți abuzuri, ca să exercităm controlul social. Nu contează că e tușa groasă și că e mîrlanul de milițian intolerabil. Puneți-vă cu bulanul pe ei și-i potolim. Faceți ce zice popa, nu ce face popa. Scopul scuză mijloacele. Important este să se vadă că muncim, că ne străduim, că luptăm cu pandemia. Că luăm măsuri.
Au mai fost și alte asemenea abuzuri strigătoare la cer, care retrospectiv s-au dovedit absolut cretine. Și care la vremea respectivă au fost criticate de oamenii întregi la cap. N-a contat. Închidem cimitirele, să nu sară cumva Covidul gardul? Le închidem. O măsură cretină, dar care a fost luată. Punem paznicii grobieni să ia temperatura cu termometre de jucărie? Punem. La fel de cretină măsură inutilă. Orice pentru cauză. Orice pentru controlul social.
Cînd discutai cu ei în privat, rostogoleau înțelept ochii în cap și unii chiar și recunoșteau. Da, probabil ai dreptate. Așa este. E un abuz. Dar paza bună trece primejdia rea. Ridicau cinic din umeri și clamau că sînt de partea bună a istoriei.
Da, așa e. Am avut victime colaterale. Da, așa este. Au murit oameni cu zile, căci i-am împiedicat să aibă acces la tratament. Da, așa este, am închis spitalele. Da, așa este, am pus totul pe hold. Dar astea sînt detalii, subversivule. Astea nu contează în fața desfășurării mărețe a istoriei. Istoria e de partea noastră. Societatea nu cunoaște milă.
Fraza cheie era: scopul scuză mijloacele. Restul sînt victime colaterale. Aceeași justificare pe care o fac agresorii cînd merg la război. Și rușii în Ucraina. Și americanii în Afganistan. Știm noi mai bine. E posibil să se întîmple nedreptăți. Dar ele sînt justificate de un interes superior.
Cinism. Mult cinism.
Timpul a trecut. Pandemia s-a dus. Iată acum că le suflă istoria în ceafă.
Mișcări sociale din ce în ce mai vehemente își fac simțită prezența de-a lungul și de-a latul societății occidentale dezvoltate. Lumea nu mai are încredere în stat. Lumea vrea sînge politic pe pereți. Lumea nu mai are răbdare să mai asculte argumentații raționale, de bun simț. Fierbe o vendetă revoluționară în aer. Să dispară toți, să vină alții.
La noi în țară, această furie e concretizată prin creșterea din ce în ce mai evidentă a partidului AUR și a liderului său George Simion. Și, în lateralul acestora, printr-o Diana Șoșoacă desprinsă de ei și care e și mai vehementă, și mai cu tușa groasă.
Nu vreți să știți cum stau în sondaje. Stau bine. Foarte bine. Dacă v-aș arăta procentele de la simulările de prezidențiale, turul 1, probabil nu v-ar veni să credeți. Iar o să spuneți că e Palada nebun la cap sau că vă intoxică cu sondaje false.
N-am nici o problemă, dragilor. Nu credeți. E dreptul vostru constituțional. De-abia aștept să se facă toamna lui 2024, să vin să vă spun, cum am mai făcut-o și alte dăți: v-am spus eu. I’ve told you so…
Această creștere a partidelor care nu mai au răbdare și vor sînge politic pe pereți este consecința abuzurilor făcute în ultimii ani de către milițienii sîrguincioși. Consecința directă a tuturor nedreptăților strigătoare la cer clamate a fi necesare într-un scop superior.
Iar acuma, cînd după ce au semănat vînt, culeg furtună, securiștilor și milițienilor cinici care au făcut aceste abuzuri și au comis aceste nedreptăți a început să li se facă frică, văzînd valul de istorie care stă să vină peste ei.
Și dragii de ei, ca niște milițieni curajoși în fața pericolului, încep s-o ardă deontologic și să se milogească intelectual. Vai, dragă, nu-i corect. Alo, tovarăși! Nu-i frumos ce faceți! Asta nu e politică, ăsta e populism. Nu respectați regulile jocului politic.
Ar trebui să fie ceva frumos, așezat, așa ca la o șezătoare de-aia mediocră, unde ne prefacem că e democrație și punem noi mediocrii noștri, tunși întocmai și la timp. De ce sînt oamenii ăștia răi și au ceva cu noi? De ce vor să plătim pentru faptele noastre? De ce vrea lumea să voteze masiv, dar masiv cu asemenea partide? Ce-o să se întîmple cu noi?
Hooopa. Ah, ce dureros. I-a ajuns cinismul din urmă. Acuma le explodează în față. Le e din ce în ce mai frică de valul de nemulțumire cu adevărat civilă care crește în rîndul oamenilor. Problema lor este că e din ce în ce mai clar că de data asta nu mai e o indignare de-aia fake și fleașcă, de tip muțunache tefelistă, catalizată cu grijă în laboratoarele securității, cum au făcut cu ipocriții de USR. Hai să fluturăm din mînuțe, să facem steagul UE din luminițele telefoanelor, să ne dăm civici și europeni.
Nu. Acuma furia e una grosieră, aspră, adevărată. De oameni adevărați cărora le-a ajuns nodul în gît și cuțitul la os. E o furie surdă, mîrlănească, serioasă, specifică României profunde. E o furie de tip 1907, de pus mîna pe furci. E o furie de tip “Să nu uiți, Darie, să nu uiți”.
Furie de oameni simpli, fără multe fițe de tefelei cu gleznuțele la vedere. Oameni care muncesc de le sar capacele și se simt disprețuiți și călcați în picioare. Oameni care au tot fost jigniți în mod cinic că sînt știrbi și deplorabili și asistați social și suboameni.
Și care atunci cînd se uită în oglindă știu că de fapt nu e așa. Că de fapt și ei sînt oameni ca toți oamenii, două mîini, două picioare, o soartă, o viață. Că au dreptul la aceeași demnitate și la același respect ca și cel mai dichisit tefeleu care își face genele cu ceară la coaforul din Dorobanți.
Și care atunci cînd văd că milițienii și clasa politică își bate joc de ei, îi disprețuiește, au tot dreptul să fie furioși. Și să nu mai aibă încredere nici în stat, nici în instituții. Și să vrea o resetare. Și care nu se mai uită la amănunte, la fel precum nici milițienii nu se încurcau în asemenea fleacuri.
Și care de-abia așteaptă să se întîmple niște abuzuri politice, niște nedreptăți cinice, clamate într-un scop superior. De control social. De control al sistemului abuziv care pînă acum și-a bătut joc de ei.
E simplu. E cît se poate de cinic. Cinismului i se răspunde cu cinism. Abuzurilor cu abuzuri. Va fi nedrept ce se întîmplă? Probabil da. Și ce dacă? Mulți vor ridica sictiriți din umeri și vor spune: asta este. Scopul scuză mijloacele. Voi n-ați făcut la fel? Cîțu Orban Raed Iohannis Ciucă și tot neamul vostru de milițieni cinici? Societatea trebuie vindecată de milițieni. Milițienilor trebuie să le fie frică. Frica se generează prin abuzuri. Ghinion.
Cunoașteți poezia? Vă sună cunoscut? Hai, că o tot aud de treizeci de ani încoace.
Vai, ce mi se umple cotul de emoție că milițienilor a început să le fie frică. Crește AUR? Crește. Nu e corect? Probabil nu. Nu-i nimic. Asta e. Nici cînd ați închis cimitirele degeaba n-a fost corect. Nici cînd au murit oameni cu zile n-a fost corect. Nici cînd ați făcut abuzuri cu măști și cu trabucuri fumate arogant în Guvern n-a fost corect. Iar atunci ați ridicat superior și cinic din umeri și ați conchis cinic: asta e.
Iete că asta e și acum. Scopul scuză mijloacele. Istoria are nevoie de karma.
Ghinion.
Autor: Mirel Palada
Adauga comentariu