Analize și opinii Cultură și Familie

Mircea Eliade: “Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.”

eliade1A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”. Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau “Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească. Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.
Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme. Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie. Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski.

Autor: Mircea Eliade

Sursa: Frumoasa Verde

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Nimic nou sub soare! Vorba Eclesiastului… „Cine nu cunoaşte istoria, riscă s-o repete” spunea Nicolae Iorga…
    Pe la 1880 boierii romani prinsesera gustul cosmopolitismului si a luxului, isi arendau mosiile si isi cheltuiau banii la Paris,unde se rusinau de originea lor ,danduse greci, turci, italieni ori austrieci nascuti in Romania,in familiile boiersti se vorbea frantuzeste, numai cu slugile bastinase se vorbea pe limba lor,limba romana, dispretuiau pe taranii romani pe munca carora duceau o viata de huzur, neglijand mosiile si marind arendele de la an la an, in timp ce situatia taranilor se agrava zilnic sub lacomimia arendasilor de a scoate profit si de a acoperi costurile arendei,pe urma a urmat 1907,talpa tarii sa rasculat,11000 de tarani au platit cu viata huzurul “elitei” la Paris.

  • Nimic nou sub soare. Toti cei care au venit in America din orice tara exact asa au facut. Au spus “Bye, bye, country X, de acum eu si copiii mei vom fi Americani si nu ne uitam inapoi”. Si multi bine au facut.

    De fapt aceasta stare de spirit este reflectata si in juramantul care se face cand devii cetatean American:

    “I hereby declare, on oath, that I absolutely and entirely renounce and abjure all allegiance and fidelity to any foreign prince, potentate, state, or sovereignty, of whom or which I have heretofore been a subject or citizen; that I will support and defend the Constitution and laws of the United States of America against all enemies, foreign and domestic; that I will bear true faith and allegiance to the same; that I will bear arms on behalf of the United States when required by the law; that I will perform noncombatant service in the Armed Forces of the United States when required by the law; that I will perform work of national importance under civilian direction when required by the law; and that I take this obligation freely, without any mental reservation or purpose of evasion; so help me God.”

  • Houstonianule ți-e creierul bine spălat, cum de altfel se intamplă tuturor usa-iştilor. În loc să te mândreşti cu instinctul românesc care are, părerea mea, o inteligență precoce, preferi să fii supus celor care ne-au cumpărat şi ne cumpără în continuare geniul.
    Ne mai oferi şi jurământul lor ca o dovadă a naivității de care dai dovadă.

  • Chestiunea cu 1907 este relativa. O privire mai atenta ne arata ca nemultumirea taraneasca a fost instigata in mod coordonat prin interventii controlate dela Viena si savarsite pornind din Bucovina, cu scopul destabilizarii tarii, spre o eventuala ocupatie Austriaca. In mod paradoxal, rasculatii erau deseori “de altundeva” si taranii au fost inregistrati luptandu-se deseori cu … rasculatii. Daca ne aducem aminte de faptul ca si actzivistii comunisti dupa 1944 erau mereu de … altundeva, imaginea este graitoare. Nu afirm desigur, ca nu au existat abuzurile de care se vorbeste – dar ce se vede este ca nu ele au fost cauzele adevarate ale marilor varsari de sange! Este de asemenea foarte relevant faptul ca cei mai acerbi critici ai reprimarii rascoalei din 1907 sunt tocmai Austriecii – si desigur Maghiarii. Ca si cand ei nu ar fi cunoscut in perioada ulterioara nici un fel de acte cu adevarat barbare! Deci atentia!

  • mda, articolul are desigur baze concrete, vreau sa subliniez o situatie care nu a fost deloc prezentata, inafara granitelor tarii romànesti imaginea cetateanului romàn este cumplita, execrabila, oribila, datorita milioanelor de non-intelectuali care au creat o fobie occidentala generalizata vis-a-vis de orice persoana cu pasaport romànesc, deci sa nu punem la zid pe cei care traiesc in mijlocul urii si a dispretului strainilor, de ani si ani de zile….ce m-a surprins in mod neplacut este chiar autorul insusi, a criticat aspru si a JUDECAT, desi se declara o persoana spirituala, se stie ca cei ce au depasit pragul iluziei numita realitate, cei ce s-au trezit e pt ca au inteles ca judecarea, criticarea ca actiuni sunt cele mai daunatoare sufletului si inimii ”judecatorului”….

  • Articolul este superb, in opinia mea,avand o tinta clara ,intelectualul roman in emigratie isi reneaga radacinile.De aici o serie de judecati ale lui Eliade pe care mi le insusesc fara dubiu.Am intalnit foarte multi conationali care-n dorinta de integrare in noua lui tara,indiferent in ce punct cardinal s-ar afla,isi reneaga obarsia.Pretul este unul singur:ALIENAREA.

Abonează-te la newsletter