Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme.
“Ce să vă spun? Iubesc mult acest popor blând, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care nu serveşte decât de cataligi acelora care se înalţă la putere. Popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă pe care i le aşezăm pe umeri.
E mică ţărişoara noastră, îi sunt strivite hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită e ţara noastră, e Ţara Românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc. Noi o iubim aşa cum este, aşa cum a făcut-o Dumnezeu, cum a ajuns prin suferinţele seculare până în zilele noastre. O iubim fără a-i cere nimic în schimb, nici chiar încrederea ei, atât de lesne de indus în eroare, nici chiar iubirea înnădită azi la lucruri străine şi la oameni străini.
Tocmai de aceea trebuie să schimbaţi opţiunea publică!
Daţi-i o altă direcţiune! Răscoliţi geniul naţional, spiritul propriu şi caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme. Faceţi o uriaşă reacţiune morală, o revoluţie de idei în care ideea de “românesc” să fie mai mare decât “uman”, “genial”, “frumos”. “
Bosonul… Eminescu
“Dar deodat-un punct se mişcă… cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine tatăl…
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii.”
Scisoarea I – M. Eminescu
… a fost un eminescu Absolutul
sau Absolutul, eminesc cumva,
şi-a plămădit la începuturi lutul
ştiind perfect ce infinit Va modela.?!
şi România să fi fost întâmplător
acel picior de plai pe care dânsul
va fi venit dintr-un sfârşit de viitor
şi care la ‘nceputuri fu cuvântul?!
şi steaua pân’ la care-i drumul lung
şi plopii fără soţ cu flori albastre
ce sacru genial în umbră-ascund
şi ce nefast simbol al laşităţii noastre?!
PS
şi bosonul Eminescu-i ultima din cărămizi
la măreaţă catedrală ce nu poţi s-o mai ucizi
punctul ăsta ce se mişcă (unii zic – bosonul Higgs)
e şi timpul, e şi spaţiul, e şi totul şi… nimic!!!
In care scrieri a zis M. Eminescu asta? Imi pare rau ca mi-a scapat.