Dacă te uiți atent la magistrații care stăteau în spatele doamnei Raluca Moroșanu, vezi imaginea fidelă a fricii și neputinței care definesc România de astăzi.
Doamna Moroșanu a demonstrat un curaj rar. A venit la conferința de presă de la Curtea de Apel București lângă conducerea care a preferat să nu dea niciun răspuns despre felul în care au fost „scăpați” politicienii cu probleme penale. În schimb, au apărut pentru a transmite un mesaj către sistem: vorbiți voi, iar noi ne ocupăm de restul. Practica veche — presiune, intimidare, control.
Dar în momentul în care Raluca Moroșanu a spus clar că ceea ce apare în documentar este real, că magistrații trăiesc în teroare, chipurile colegilor ei au spus totul. Oameni aduși acolo ca decor, ca „suport moral” pentru conducere, stăteau cu privirea în pământ, în gol, sau uimiți. Era rușine. Era paralizie. Era frică.
Aceeași frică o regăsim în mare parte din societate. Românii știu ce se întâmplă. Cunosc corupția, abuzurile, nedreptățile. Vor schimbare, dar se autocenzurează. Preferă să nu riște. Să nu deranjeze. Să nu fie văzuți.
Îmi aduc aminte de campania de la Buzău. Multi oameni îmi scriau pe whatsApp sau pe messenger că „e timpul schimbării”. În privat condamnau afacerile murdare ale baronilor locali. În public însă… liniște. Puțini au avut curaj să vină la acțiuni. Puțini și-au asumat un comentariu, un share, un gest minim de solidaritate civică.
Iar sistemul ăsta știe asta. Și poate să te denigreze, să îți producă materiale prin care să te decredibilizeze. Așa am ajuns eu în această campanie să fiu numit evazionist, pedofil și traficant de criptomonede. Probabil că dacă mai ținea campania asta încă o săptămână aflam și ca sunt traficant de droguri.
Așa cum l-am confruntat și pe Min Barbu în privința OUG4, la Buzău, când era lângă Ciolacu. Dar mulți tac de frica unor repercusiuni.
Aici suntem.
O țară în care mulți așteaptă ca altcineva să rezolve.
O țară în care frica paralizează înainte ca puterea să lovească.
Dar așa se închide o democrație: nu doar într-o zi, ci în fiecare moment în care oamenii aleg tăcerea. Pentru că da, cu o floare nu se face primăvară.
Autor: Mihai Razvan Moraru
Adauga comentariu