Site icon gandeste.org

Mădălina Elena Dârdeci: „Democrația a murit! Trăiască statul de drept(i)!”

Abia am terminat deliberările și, între două înghițituri de pâine cu icre…servite pe tastatură, am citit că Avocatul Poporului a fost revocat.
Nu fac aprecieri asupra dreptului Parlamentului de a proceda asa, nu critic acest atribut al puterii legislative, dar, recunosc, ca un om al dreptății, raportul privind revocarea d-nei Renate Weber reprezintă o insultă a inteligentei mele, o insultă a logicii juridice și a bunului simț!
“Zarurile au fost aruncate!”. De mult timp și doar noi, cei care credem în Constituție, în Legi, în respect, ne-am amăgit că viitorul nu poate fi atât de sumbru.
Asa cum am mai spus, pe dna Renate Weber nu o cunosc, dar am avut onoarea să stau lângă dânsa la doua conferințe organizate, ironic as putea spune, în Palatul Parlamentului, fără sa abordăm vreun subiect anume.
Spre deosebire de fostul avocat al Poporului care, în urma transmiterii unui material prin care ii aduceam la cunoștință încălcarea Constituției, ne-a transmis că, dacă va ataca la CCR își va pierde funcția, doamna Renate Weber nu a avut niciun fel de teama sa pună pe masa judecătorilor CCR abuzurile săvârșite de puterea legislativă și puterea executivă…si, pentru asta, doamna a trebuit “să fie executată”…
Triste vremuri trăim. Triști oameni ne hotărăsc viitorul…si nu se va opri aici.
Veți vedea…urmează CCR, urmăm noi, judecătorii, și, ca să cităm din clasicii în viață:
“Mai avem un hop. SIIJ. O rezolvăm și p-asta!”
Și oamenii aplaudă instituirea dictaturii și se bucura când își recapătă din…”normalitate”, “mâncând” 3 mici în lanul de lavandă!
Shhh! Democrația a murit! Trăiască statul de drept(i)!
Autor: Mădălina Elena Dârdeci
Exit mobile version