MOTTO: „Iar protestează cocliții sulfuroși împotriva măsurilor medicale?” (Radu Tudor , pe pagina lui de FACEBOOK, 19 septembrie 2019)
………………………………………………………………………………………….
JURNALISTUL
Dacă, printr-o contorsionare a timpului, Radu Tudor ar fi silit mâine să intre în clasa a doua, eu cred că și-ar pune măști pe gură, pe ceafă, pe țeastă, la gât, la genunchi și în chiloți, doar pentru a arăta că el se conformează mai bine și mai slugarnic decât Maricica, fosta lui colegă de bancă, de care-l desparte azi un „pecsiglass” decent, de pandemie.
Radu Tudor este un împătimit al botniței și crede că oamenii care nu vor să-și trimită la școală copiii mascați sunt niște „cocliți sulfuroși”. Să nu ne mirăm… în limbajul sărac al „expertului euroatlantic” cuvântul „sulfuros” (n-a găsit altă rimă!) este la fel de frecvent precum este „vom afla cu exactitate” în gura Roxanei Ciucă, tot de la ANTENA 3.
În mod normal, dacă postul ANTENA 3 nu s-ar fi băgat într-un „parteneriat” cu CNN, nici Radu Tudor n-ar mai avea ce să caute acolo… Emisiunile lui politice răsuflate, când cu Alina Gorghiu (spaima odihnei Brătienilor), când cu madam Trăilă (depresia VIAGREI politice), ca partenere de dialog, marcate de strădania „moderatorului” de a nu le atinge cu vreo întrebare incomodă, interviurile antologice luate lui Mircea Geoană, secretar general adjunct la NATO, cu audiența făcând implozie într-un amplu „fâââssss”, ieșirile lui de propagandist care, atunci când ambasadorul Zuckerman e constipat, ia și el un laxativ, așa, din pură solidaritate, toate acestea îl descalifică pe Radu Tudor ca jurnalist, dar îl creionează destul de bine PE PERSOANĂ FIZICĂ!
ANALISTUL MILITAR
Să vă arăt cu ce se ocupă euroatlanticul și geostrategul nostru astăzi, când, pe lângă cuvintele: „râu-rățușcă-rămurică-SUA-Rusia” a învățat și cuvântul „China”:
„Huawei, companie controlată de statul comunist chinez, a lansat o campanie publicitară plătită în anumite zone din media românească (!!!, n.n.), drept răspuns și ca un atac (!!!, n.n.) la adresa ambasadorului american Adrian Zuckerman. Unele publicații au plasat mesajul Huawei chiar în regim de publicitate (!!!, n.n.), deși era vorba despre un atac la adresa unui ambasador al unui PARTENER STRATEGIC și stat aliat României (!!!, n.n). Un buget consistent (!!!, n.n.) a fost pus la bătaie pentru această operațiune.” (blog Radu Tudor, 10 septembrie 2020)
Ați mai văzut vreun „analist” pe planetă care să dea asemenea informații difuze?
Să mori tu, Radule? Să-ți iasă bube la nas? Păi, eu chiar am căutat „atacul” cel mârșav și n-am găsit decât un răspuns decent, chiar moale, al firmei din China, la suita de atacuri ale ambasadorului.
“Huawei România nu este deloc surprinsă de zgomotul produs de declarațiile Ambasadorului SUA Adrian Zuckerman. Acestea sunt în linie cu mesajele-cheie pe care dumnealui le răspândește de ceva vreme și nu aduc nimic nou în ceea ce privește poziția și opiniile sale personale, care sunt departe de normele și practicile diplomatice.” (FINANCIAL INTELLIGENCE.ro, 20 august 2020)
Căci, evident, am citit și declarațiile dezlănțuite ale ambasadorului Zuckerman, cel care m-a făcut, de la sosirea sa la post, să plâng în pumni, în fiecare zi, după Hans Klemm…
Pentru Radu e simplu să fie analist militar… Căci toată povestea a ajuns, în interpretarea lui, un fel de „ține minte trei cuvinte:/ SUA, Rusia și China”… în care, după cum vedem, finalul expresiei fruste (adică „nu mânca ….”) a fost înlocuit!
Mă gândesc că dacă stăpânii lui Radu Tudor ar fi puțin atenți, ar vedea că acesta, cu propaganda lui „vomitoasă” (am luat termenul chiar de pe pagina marelui „analist militar”), le aduce necontenite deservicii și l-ar recicla. L-ar scoate din studioul lui călduț și l-ar face reporter în „teatrele de operațiuni”, de exemplu, că tot îi place lui să se fotografieze cu arma la ochi!
ANALISTUL POLITIC
Să știți însă că în calendarul lui Radu Tudor, în afara zilelor când scrie texte libidinoase despre relația cu PARTENERUL STRATEGIG (însemnate cu stegulețe ale SUA), mai sunt marcate (cu stegulețe UE) și zilele când trebuie să-l pupe-n cur pe președinte… sigur, doar în caz că mai prinde și el un loc pe lângă buzele pofticioase și focoase ale lui Rareș Bogdan. În diminețile acelea fericite dânsul se scoală mai devreme cu un ceas, se bărbierește atent, ca să nu irite epiderma lui Klaus, se dă cu cremă emolientă mai ceva ca Liiceanu după duș și face gargară cu apă de trandafiri. Iar apoi scrie așa:
„În al 6-lea an de mandat, președintele Klaus Iohannis a ținut primul discurs despre importanța infrastructurii moderne și angajamentul său de implicare. De 6 ani tot aștept acest mesaj. Mai bine mai târziu decât niciodată? Mai sunt si alți politicieni de vârf care înțeleg că ne aflăm în ceasul al 13-lea cu infrastructura rutieră și feroviară din #România?”
Aflăm astfel, din textul dramatic al lui Radu, că Iohannis este „politician de vârf”. Și că a dezvăluit marelui public un „angajament de implicare”. Vreți să vedeți „angajamentul” care l-a dat pe spate pe Radu? Iată-l:
„Eforturile Guvernului, în acest moment, se concentrează pe infrastructură. România are FOARTE multă nevoie de infrastructură și acum vorbesc aici în special despre autostrăzi și căi ferate. Deci, autostrăzile sunt FOARTE, FOARTE importante în această fază și în acest domeniu pot să spun că suntem FOARTE avansați. Avem mai multe tronsoane importante de autostradă pregătite pentru a fi incluse în proiecte cu care se solicită acești bani europeni.” (declarație de presă, 18 august 2020)
Această declarație a fost urmată de:
„Dezvoltarea infrastructurii în România este nu doar o dorință politică de campanie(!!!, n.n.), este o necesitate de bază. Gândiți-vă că, dacă vorbim de lucrări de tip (!!!, n.n.) autostradă, avem ambiția să realizăm Autostrada Transilvania, care trebuie finalizată, Autostrada Unirii, Valea Prahovei, Valea Oltului și multe alte lucrări pe care le-am planificat și pe care de data aceasta, pot să vă asigur, le vom realiza într-un timp surprinzător de scurt! (!!!, n.n.)În acest sens, vă doresc tuturor mult succes!” (declarație de presă la inaugurarea sectorului de autostradă Iernut-Chețani, 18 septembrie 2020, în plină campanie electorală)
Curat „angajament de implicare”, coane Fănică! Deoarece fără contribuția decisivă a președintelui, Răducu n-ar fi știut nici că „autostrăzile sunt FOARTE, FOARTE importante”, deși aștepta de 6 AN ACESTE CUVINTE ISTORICE și nici n-ar fi știut să le enumere așa de frumos !
…………………………………………………………………………………….
Pe pagina lui Radu Tudor scrie: „jurnalist, analist politic și militar”. Și-acum spuneți-mi, cetățeni: este acesta JURNALISM? Sunt acestea ANALIZE? Și dacă nu-s nici-nici, atunci cum dracului se numește activitatea ăstuia, desprinsă din imaginația sau premoniția lui George Orwell, care a crezut, naivul, că așa va fi în anul 1984 iar nu în anul de grație 2020?
………………………………………………………………………………………
P.S. DC NEWS a publicat, pe 29 noiembrie 2016, o „pastilă” despre un moment amuzant petrecut în emisiunea „La Ordinea zilei”, secvență povestită, printre hohote, de colega de emisiune de-atunci a lui Radu Tudor:
„Conform celor relatate de Dana Grecu, o muscă îi dădea târcoale lui Radu Tudor chiar în timp ce vorbea despre scutul de la Deveselu. În cele din urmă, dintr-o singură mișcare, Radu Tudor a reușit să prindă musca în pumn. Cu toate acestea a continuat analiza. «Doar eu am văzut momentul. Operatorii nu au fost pe fază. Doar eu știam că în mâna lui Radu Tudor zumzăie o muscă. Plec de la pupitru și mă duc către Radu. Ochii lui parcă strigau: DACĂ FACI ASTA , TE UCID! ! El tot vorbea de securitate geopolitică. Eu mă duc și îi zic: RADU, CE-AI TU ÎN MÂNĂ? La care Radu transpiră instantaneu, roșu la față și zice așa, sec: …O MUSCĂ!» a povestit Dana Grecu.”
Am un singur comentariu de făcut: a știut ea, musca, pe ce să se așeze…. E vorba de destin.
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Acesta este motivul ca Romania se scufunda in mocirla pe zi ce trece ca avem cocliti sulfurosi peste tot,in presa,parlament si bineinteles la Cotroceni.