Adică, n-am știut noi cine e Ana Birchall? Adică nu ne-a fost nouă clar? Ba am știut și sigur că nimic din ceea ce face dânsa în prezent nu ne uimește. Problema e că doamna Viorica se face (mai pe la colțuri) că n-a avut cunoștință … deși a făcut-o pe madam Birchall vicepremier și ministru al Justiției… și dacă mai putea să-i mai dea și alte funcții mai pompoase, pe deasupra, i le dădea, cu siguranță. Poate că doamna premier vrea să ne sugereze că lipsind nouă ani din România și necunoscând, din motive de absență îndelungată, ce este „statul paralel”, că doar n-a dat nas în nas cu dânsul, cum au dat alți cetățeni, de unde să fi știut ce-i aceea BIRCHALL și cu ce se mănâncă?
Este evident că Doamna Birchall nu mai face nici un efort, dar chiar nici un efort să-și disimuleze nici umorile de femeiușcă cu „ambâț” și nici comenzile pe care s-a angajat, în limbi de largă circulație, cred, să le execute. Din acest punct de vedere, da, politica dumneaei (sau a cui o fi politica asta, mă rog…) atinge dezideratul maselor largi de cetățeni: este, în sfârșit, PERFECT TRANSPARENTĂ! Și prin transparența aceasta ideală se văd toate desuurile desfăcute pe la încheieturi și prinse neglijent cu ace de siguranță, se văd dantelele gălbejite, broderiile rărite și sârmele ieșite aiurea din sutienul statului de drept, prin surfilatul executat cu reavoință, lene și diletantism. Adică se vede SISTEMUL.
Doamna Birchall e GRECO, e MCV, e JOS SECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DIN JUSTIȚIE, e COMISIA DE LA VENEȚIA, e LAURA CODRUȚA, e AUGUSTIN LAZĂR, e TARCEA, e KLAUS și e WERNER și la sfârșit de tot, e IOHANNIS ! Adică, e o personalitate complexă de ne doare capul!
Ea nu iubește CSM-ul și nu face nici o taină din treaba asta. Pe 3 iulie 2019 dânsa a încercat un show la respectiva instituție dar, fatalitate! publicul n-a gustat, și a cam părăsit sala! Ce să-i faci! piesă proastă și actriță diletantă, dar îndesată zdravăn în scenă de regizorii-șefi… Cercetând cu ochișorii neliniștiți sala de plen, Ana noastră a constatat că reprezentantul societății civile, care nu este Marian Tivilic Ceaușescu, așa cum poate ați fi tentați să credeți după pozele de pe FACEBOOK, ci este Victor Alistar, n-a plecat încă și atunci a avut bucuria de a-l „acroșa” în acest mod:
“Victore, cum îți explici că din toate dosarele Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, procurorii de la această structură au extras tocmai dosarul lui Bogdan Mateescu? Au făcut ei hocus-pocus cu mâna prin dosare și taman dosarul ăsta l-au extras? Cum se face?” ?( Bogdan Mateescu e judecător, membru CSM, aflat de partea „bună a statului de drept”, dar cu un mic dosar la Adina Florea în ogradă, asupra căruia Înalta Curte de Casație și Justiție urma să se pronunțe la data când Ana noastră rostea aceste vorbe, confirmând au ba redeschiderea urmăririi penale. Între timp, Înalta Curte a răspuns: se redeschide urmărirea penală… păi cum să iubească Bogdan Mateescu Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și să nu vrea s-o stâlcească cu bocancul pe unde o prinde? n.n.)
Ei, doamna Ana… dar oare cum au făcut judecătorii „cei mai supremi” (!!!) de la Înalta Curte hocus-pocus și au dat sentința de condamnare cu executare a lui Liviu Dragnea chiar a doua zi după alegerile pierdute de PESEDEU nu vă întrebați? Mai știți cine e Liviu Dragnea , doamnă? E fostul dumneavoastră șef de la partid, ăla căruia nu i-ați răspuns în seara alegerilor la apelurile telefonice, în așa fel încât să înțeleagă ce deznodământ îl așteaptă a doua zi … Pot să am suspiciuni rezonabile și să stabilesc prin deducții logico-juridice bazate pe probe indirecte, așa cum face uneori tanti Justiția independentă din România, că dumneavoastră știați de ceva vreme verdictul ? Că altfel, nu-i așa, dacă dumneavoastră , ditamai ministresa cu genunchii beliți… pardon , tociți, nu-l știați, cum putea să-l știe Ambasada Danemarcei care posta pe pagina ei oficială, vineri 24 mai 2019, înainte de se petrece toate astea :
„-Care-i prognoza?
-Va fi o duminică fierbinte!
-Și după?
-Este posibil să fie mai răcoare!”
Și (LA) RĂCOARE A FOST!…
Ce să spun…Parcă era ceva mai amuzantă politica pe când era dânsa „horă de băieți”… că de când este „mușamaua” jucată doar de dame, mai că-ți vine să-ți iei câmpii…
……………………………………………………………………………………
P.S. Doamna Birchall cică ar fi spus într-o ședință a CSM-ului că dânsa „știe să lupte pentru ceea ce crede, pentru că are genunchii tociți deja” . N-am fost acolo, e doar o informație pe surse, e drept… Dar, în caz că e adevărat, am ales o poză de pe vremea când genunchii doamnei erau în regulă și nu apucaseră să se tocească.
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Fostul broker Cristian Sima publica mai multe detalii din viata intima a Anei Birchall, proaspat numita ministru al Justitiei. „E foarte periculoasa ptr ca nu e proasta deloc”, spune Sima.
„Pe Ana Birchall am cunoscut-o cind se numea Ana Calin si era doar amanta prietenului lui Tariceanu, Vasi Paraschiv. M-am dus la ea pentru ca era prietena cu fosta mea sotie si voia sa se sinucida ptr ca amantul nu voia sa divorteze. Era o femeie la 20 de ani cu o singura idee in cap, sa parvina, nu iubea pe nimeni si nici sa se sinucida nu avea de gind. Intre timp a parvenit, s-a casatorit cu un milionar si astazi e dispusa sa faca orice ca sa parvina si mai mult. E foarte periculoasa ptr ca nu e proasta deloc”, a scris Cristian Sima pe Facebook, citat de aktual24.ro.
Sima a precizat apoi ca a cunoscut-o pe Birchall in 1997.
Tinand cont si de faptul ca tanti Bitch-all e o fosta bursiera Goldman si fosta corporatista in SUA, specializata in dreptul falimetului, e clar ca avem dea face cu o progresist-globalista sadea, bine prelucrata in laboratoarele educationale ale Rothschild, Rockefeller si Morgan, cu ordinul sa le subordoneze acestora in totalitate, Justitia romana!
“specializata in dreptul falimetului” = un fel de cioclu financiar
Pacat ca nu ati ladat conentariul meu, sa fie vazut si de ceilalți cititori.
Calitatea reala a articolului si oprirea afișării postarii demonstrează exact ce am spus si înțeleg că nu v-a plăcut- stiți dar nu e de-ajuns…