Luminița Arhire: „Fiecare cu Bulaiul său”

Cei doi, spre stupefacția scriitorului Varujan Vosganian și cred, a întregii Uniuni a Scriitorilor din România (un USR care credea că n-are nimic de-a face cu USR-ul lui Bulai, dar care a aflat, cu stupoare, că totuși…) i-au refuzat Danielei Crăsnaru indemnizația de merit pentru păcatul de a fi scris, când era mică (21 de ani), o poezie pro-comunism, despre care doamna Daniela Crăsnaru nu-și amintește nimic. Iată ce scrie Varujan Vosganian:

„Astăzi, în sediul Academiei Române, am fost martorul consternat al unei scene de felul celor pe care le credeam trecute definitiv în zona cea mai rușinoasă și întunecată a istoriei românilor. Se discutau propunerile pentru indemnizații de merit, ce se acordă artiștilor, oamenilor de știință și sportivilor cu realizări remarcabile. Propunerea Uniunii Scriitorilor, pentru locul vacant ce-i revenea, era poeta Daniela Crăsnaru, deținătoarea a două premii naționale, a premiului Academiei și a unui foarte important premiu în SUA (premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie în anii 1979 și 1992, premiul Academiei pentru întreaga operă în 1991 și premiul Fundației Rockefeller pentru literatură în 1994, n.n.). Dintre decidenți, pe lângă președintele Academiei Române și reprezentanții Uniunilor de creatori, erau și reprezentanții comisiilor de cultură și muncă din Parlament, Oana-Silvia Țoiu și Iulian Bulai, ambii de la USR. Acceptarea fiecărui candidat trebuia votată în unanimitate.

A luat cuvântul Iulian Bulai, prezentând o poezie care, spunea el, a apărut sub semnătura Danielei Crăsnaru în anul 1972 și care proslăvea comunismul. În consecință, nu putem acorda indemnizație de merit cuiva care a susținut dictatura și comunismul, a adăugat deputatul USR votând, împreună cu doamna Țoiu, împotrivă și, astfel, ducând la respingerea candidaturii. Daniela Crăsnaru ne-a declarat ulterior că n-a scris niciodată o asemenea poezie și, de altfel, Iulian Bulai nu a produs nicio dovadă privind locul unde ar fi apărut respectiva poezie.” (19 mai 2021, pe pagina sa de FACEBOOK)

Dar Iulian Bulai, intransigentul și purul Iulian Bulai, nu se lasă:

„Uniunea Scriitorilor din România (USR) este supărată pe mine. Prin vocea vicepreședintelui revoluționar Varujan Vosganian. Pentru că nu am vrut să votez o indemnizație de merit unei doamne poet, care a scris o poezie omagială la adresa lui Ceaușescu. Doamna respectivă a avut 30 de ani de libertate să se delimiteze de acel text și să explice situația – lucru care nu s-a întâmplat.

Să fie clar: Uniunea Scriitorilor din România trebuie să-și transparentizeze (păi, mai transparent decât să chemi măgarul să decidă dacă privighetoarea are talent, cred că nu se poate! n.n.) deciziile și să scape de trecutul comunist. La fel trebuie să facă și Academia Română. Noi, cei de la USRPLUS, ne opunem premierii celor care, în plină dictatură comunistă, în loc să arate curaj și asumare -ca doamna Doina Cornea, de exemplu- au arătat lașitate și slugărnicie, aducând ode partidului și dictatorului.” (Iulian Bulai, pe pagina lui de FACEBOOK, 22 mai 2021)

Știți cine-i Iulian Bulai, nu-i așa? Ăla care făcea pe statuia, dragă, în Oslo… strângătorul de sticle și împletitorul de baloane al străzii… ăla cu Fecioara Maria „mamă surogat”… ăla care știe că Eminescu ar fi semnat pentru „fără penali în funcții publice”… ăla care are o cumnată preot luteran în Norvegia și vrea să fie tot așa și la ortodocși, deoarece, zice dânsul: „hai că se poate!”… ăla care a intrat în Belarus cu viză falsă… ăla în chiloți, cocoțat pe cal… Chiar acela e Iulian Bulai… Fiind tânăr, n-a apucat să pupe comunismul în cur, dar, la cât este de sensibil, zelos și intransigent, cred că ar fi făcut-o impecabil! Și nu așa, ca toată lumea… ci, cu „figuri”, cu suflet de artist împletitor de baloane! Și ar fi înfierat, exemplar, dușmanul de clasă care nu vrea, în ruptul capului, să se „reeducheze”.

Însă eu nu cu privire la Daniela Crăsnaru mă îngrijorez. Sunt convinsă că domnia sa calcă delicat pe alei și ocolește cu grijă dejecțiile aflate întâmplător în cale… Eu pentru indemnizația de merit a domnului Mircea Cărtărescu mă frământ și pentru felul în care, imprudent, cu acel avânt tineresc al său bine-cunoscut, deși nu mai este tânăr, dânsul a făcut unele mărturisiri într-un interviu:

„Am fost primul care, în 2009, l-a văzut pe primarul Sibiului ca pe-un posibil președinte al României…Apoi l-am văzut în campania recentă pentru președinție: un om cu prestanță, cu alura de președinte occidental, complet străin de spiritul balcanic și dâmbovițean al lui Băsescu sau Ponta. Nu l-am votat în primul tur, deși știam că o voi face într-al doilea (în primul tur a votat-o pe Monica Macovei și ne-a îndemnat pe toți să o facem la fel, n.n.) Imediat cum a-nceput campania pentru turul al doilea, am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru Iohannis (adică propagandă ordinară, n.n.), dând la o parte toate rezervele în privința lui (bravo! n.n.) și sperând în minunea care in cele din urma s-a produs (și de-atunci „minunea” se află în desfășurare, cum s-ar zice, n.n.). Klaus Iohannis e un președinte foarte norocos. Un om ce se bucură de o cota uriașă de încredere. Nimic nu pare să-l poată opri în conturarea unei Românii cu adevărat altfel (a „conturat-o” binișor până acum, și este, într-adevăr… „altfel”, n.n.). Puțină lume se-ndoiește de integritatea sa (oooo! chiar așa! n.n.), puțină lume îl crede capabil de minciună („ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva!” știa Caragiale ce știa…, n.n.). În Occident are deja toate ușile deschise. Rareori un lider român a avut mai multa simpatie, rareori handicapuri uriașe – etnia și religia minoritare – s-au transformat în calități ca în cazul său.” ( ZIARE. com, 24 decembrie 2014, Mircea Cărtărescu- interviu luat de Ioana Ene Dogioiu)