Schimbările de regim, brutale sau mai line, au creionat cam întotdeauna o anumită categorie de cetăţeni (suficient de apropiaţi ca vârstă pentru a forma o generaţie) mai vulnerabili la şocurile istoriei decât ceilalţi actori; categoria cea mai expusă astăzi, la 30 de ani după cutremurul social din 1989, mi se pare a fi cea a adolescenţilor.
Teoretic, parcurgând o singură perioadă istorică, obişnuiţi cu regulile acesteia şi feriţi de convulsii ideologice majore, dimpotrivă, ar părea generaţia cea mai sigură, cea mai imunizată din epocă şi exact aşa ar fi, dacă astăzi educaţia ar mai reprezenta pentru majoritatea adolescenţilor o prioritate sau măcar o aspiraţie. Problema -deci slăbiciunea- aşa cum o văd eu, provine din intransigenţa acestei generaţii pentru ceea ce nu cunoaşte de fel; ambiţia ei de a condamna trecutul, fără a-i recunoaşte şi meritele, efect care decurge din înstrăinarea de părinţi şi de bunici, dar şi din dispreţul pentru educaţie, atâta vreme cât diplomele şi titlurile se pot tranzacţiona pe o piaţă cu oferte nenumărate, fac din adolescenţi o pradă de cele mai multe ori sigură pentru propaganda cea mai sinistră. Căci „trecutul” nu înseamnă doar ceea ce li se picură în ureche, adică numai coada de la lapte din crucea nopţii, frigul din apartamente şi Securitatea omniprezentă -trecutul înseamnă şi şcoala făcută „pe bune”, şi cărţile la preţ neprohibitiv, şi spectacolele de teatru care ridicau sala zgribulită în picioare , aclamând actorii, şi patriotismul ţinut treaz, cât să-ţi conserve identitatea şi să-ţi pună în valoare particularităţile.
În toamna lui 2014 un tânăr fără (încă!) drept de vot îşi îndemna apropiaţii ca vârstă care se bucurau deja de privilegiul de a merge la urne, să o aleagă pe Monica Macovei, recomandând-o drept „singura şansă” (!!!!, n.n.) a accederii la mult-dorita democraţie vestică! Drumul spre bunăstarea occidentală trecea, în opinia aceluiaşi puști, obligatoriu prin aparatul digestiv al DNA şi ANI. El îl iubea necondiţionat pe Liiceanu, el îl admira enorm pe Cărtărescu ; pe niciunul dintre ei, însă, pentru operă, ci pe amândoi pentru textele politice, adică, aşa cum spuneam , pentru cea mai vădită propagandă. Bine exploatat de presa acelor vremuri, adolescentul nostru cu opinii politice ferme, s-a bucurat rapid de o oarecare celebritate.
Mi-am adus aminte de el acum câteva zile, când un alt băiat, ajuns la vârsta majoratului, cu o freză revoluționară și un discurs alert, dar având cu totul alte opinii despre înzdrăvenirea societății românești decât iubitorul de DNA din 2014, a explicat publicului larg cum ar trebui reformat învățământul, scoțându-l din programa școlară pe Ion al Glanetașului, deoarece acesta dă un prost exemplu tinerei generații, cea pornită pe îmbogățire. Și așa și este… căci eroul romanului lui Liviu Rebreanu e simbolul eșecului și o mai și mierlește prematur, pe deasupra, cu toate că planul său de afaceri fusese minuțios alcătuit și ar fi trebuit să reușească!
Dar dacă tot rămâne un gol în manualul de Limba și Literatura Română, prin plecarea lui Rebreanu, m-am gândit ar fi bine să-l umplem cu nemuritoarele versuri ale lui Selly, băiatul cu freza revoluționară, cel care se rârâie hip-hop-ist, pe bani mulți, într-un fel de trupă sau așa ceva, numită 5 GANG…
„Mă știi după mers/ Cobor dintr-un Merț/ Cel mai mare VIP/ Mă vezi cum strălucesc/ Mă știi după mers/ Vreau să-mi iau un S/ Sunt cel mai mare VIP, VIP/ Am tot ce îmi doresc/ Sparg bani, bani ca un VIP/ Fac alt cash, vreau Jeep/ Aduc SOS, ciocu’ mic/ Fata mea se-mbraca-n Gucci/ Fata ta se-mbraca-n Fucci/ Am un hit, îl sun pe Luci/ La haterii ăștia le curg mucii/
De când am învățat să număr/ Fac bani fără număr/ Vrei și tu ca mine/ Treci la muncă/ E vorba de efort/ Haterii nu-i suport/ Miroși a faliment/ Eu miros a Tom Ford/ Bali-Thailanda-Hawaii/ Cu mine n-ai cum s-o dai/ Londra-Milano-Dubai/ O duc la hotel, o fac Selly Style/ top! Am deja un hit baban/ Tic-Tac ca un ceas elvețian/ Am muncit pentru ce am…”( hitul se numește VIP, iar renumitul vlogger Selly e chiar mai „rârâit” la testul muzical decât la testul de „influencer”)
Ei bine, când am ajuns în acest punct, m-am gândit unde dracului am mai auzit eu de 5 GANG? Imediat, memoria mea afectivă mi-a șoptit discret că în acest context am auzit:
„Nu ştiu dacă sunt cea mai bună alegere pentru a face puntea între generaţii, dar mulţumesc pentru încredere. Aparent, eu nu ascult 5GANG, dar mă gândeam că poate ar trebui să apelăm şi la tinerii vloggeri, pentru că au mai mare influenţă. Ca o idee, pe viitor” (LIBERTATEA.ro, 13 februarie 2020, declarația Irinei Rimes, aleasă ambasadoarea Zilei Brâncuși de către ministrul Culturii și Identității Naționale, Bogdan Gheorghiu)
Așadar, acestea fiind zise, cred și eu că ar fi potrivit (după ce intră în cartea de literatură) ca băieții de la 5 GANG, cu milioane și milioane de vizualizări pe YOUTUBE, să se ocupe în sfârșit și de amărâtul ăla de „domnul-sculptor-Brâncuși”, de care n-a auzit nimeni!
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook
Adauga comentariu