Dacă democrația este redefinită într-un mod care elimină însăși ideea de democrație, atunci parlamentul nu ar mai avea cu adevărat un rol, alegerile nu ar mai folosi decât la o legitimare formală. Or, potrivit lui Mike Benz, unul dintre cei mai cunoscuți experți în cenzura pe internet, democrația începe să nu mai fie definită ca „putere a poporului”, ci ca apărare a „sfințeniei instituțiilor democratice”. Ce sunt instituțiile democratice? Ele nu mai sunt parlamentul sau guvernul reprezentativ, nici statul de drept și nici independența justitiei. „Instituțiile democratice” sunt cele care cenzurează, precum complexul militaro-securitar, Departamentul de Stat NATO, CIA, FBI, serviciile secrete ale statelor aliate, Banca Mondială, Atlantic Council, Institutul Aspen, Black Rock, JP MorganChase și constelațiile de ONG-uri create si finanțate de organizațiile amintite și care înlocuiesc deja partidele politice. A contrazice aceste organizații a ajuns să însemne „atac la adresa democrației”, în timp ce democrația a ajuns să însemne și sa fie prezentată în presa de mainstream ca împăcarea sau războiul ONG-urilor de mediu cu marile companii energetice, negocierile dintre marile bănci si industria apărării, câte o polemică firavă între un think tank și un ONG cu origini comune în statului profund.
Democrația a fost redusă la exoscheletul său și a ajuns proprietatea unor elite, care acum apără forma lipsită de fond împotriva celor fără „nivel de expertiză”, fără diplome, girofar și legitimații, împotriva celor nemulțumiți, săraci, frustrați și vulnerabili tocmai din aceste motive. Cu alte cuvinte, democrația trebuie protejată de demos, care este botezat fie „deplorabilii” (în cuvintele lui Hillary Clinton), fie „populiștii” (în cuvintele guvernelor europene).
După 2014, după revoluția/lovitura de stat din Ucraina, anexarea Crimeii și începerea războiului din Estul Ucrainei, în apărarea democrației s-a implicat tot mai activ armata – NATO, Pentagonul instituțiile de forță din statele aliate, cu colaborarea ONG-urilor, pentru a crea imaginea legitimității, și nu a coerciției.
După invazia rusă în Ucraina, NATO a dezvoltat noi instrumente și concepte pentru apărarea democrației. Unul dintre ele este expus de un ofițer olandez de la Stratcom, Strategic Communication and Information Operations NATO Joint Warfare Centre. „Războiul cognitiv este o abordare structurată care vizează grupuri și societăți într-un mod care le afectează procesele de luare a deciziilor și, în cele din urmă, comportamentul”, scrie Cornelis van der Klaauw.
Războiul cognitiv este definit în asemenea fel încât poate însemna orice. Oficialul NATO arată că țintele nu sunt conștiente că sunt vizate de un asemenea atac, că le alterează percepțiile, procesul de luare a deciziilor, că ținta poate fi oricine – militar sau civil. Dar, scrie el, cele mai frecvente ținte ale războiului cognitiv sunt cei care se simt marginalizați, care cred că nu au posibilitatea de a-și exprima nemulțumirile care cred că sunt privați de drepturile lor. În opinia oficialului NATO, democrațiile liberale sunt vulnerabile la asemenea atacuri, iar democrația liberală limitează și capacitatea de detectare și apărare în fața acestor atacuri. Apoi, vulnerabilă este și presa, în special în contextul lipsei de educație și a gândirii critice. O altă țintă sunt populiștii, cei care simt că nu sunt ascultați de către „elite” și devin ușor de manipulat la nivel cognitiv. Pe scurt, articolul publicat de oficialul NATO olandez sugerează că libertatea și democrația sunt periculoase pentru lumea libera, că lumea liberă are nevoie de oameni foarte bine pregătiți și inteligenți care să hotărască care informație ajunge și care nu ajunge la cei mulți, că lumea liberă se împarte între cei care „știu” și cei care doar „simt” și se lasa purtați de senzații. Poate de aici și crearea în Suedia a unei Agenții de Apărare Psihologică. Prin urmare, este nevoie de o elită, de noi instituții care să apere lumea liberă de lume și de libertate.
Dar nu a fost așa întotdeauna. Strategia Statelor Unite a fost total diferită la momentul unipolar de după încheierea Războiului Rece. Atunci, libertatea de exprimare în noile medii de comunicare a fost susținută așa cum este susținută acum cenzura.
„Libertatea de exprimare pe internet a fost un instrument al guvernului, începând de la privatizarea internetului, în 1991… Libertatea de exprimare a fost susținută cel mai mult de Pentagon, Departamentul de Stat și de bula de ONG-uri desprinse din CIA, ca o modalitate de a sprijini grupurile de disisdenți din întreaga lume pentru a răsturna așa-zisele regimuri autoritare”, spune Mike Benz, invitat de Tucker Carlson.
„Libertatea de exprimare pe internet a permis operațiuni rapide de schimbare de regim care să faciliteze agenda Departamentului de stat”, spune Benz. „Google este un exemplu foarte bun. Google a început ca un grant al Agenției pentru proiecte de cercetare în apărare – DARPA – oferit doctoranzilor de la Stanford Larry Page și Sergey Brin. Ei au obținut finanțarea ca parte a unui program CIA/NSA care dorea să cerceteze cum cei care se aseamănă se adună prin intermediul motoarelor de căutare. Un an mai târziu, ei au lansat Google și au devenit imediat contractori ai Pentagonului”.
„Tot ce ține de tehnologia liberei exprimări pe internet a fost creat de aparatul nostru de securitate. VPN-ul, pentru a ne ascunde adresa IP, TOR și dark web, pentru a putea vinde și cumpăra bunuri în mod anonim, convorbirile criptate. Toate aceste lucruri au fost create ca programe DARPA sau proiecte CIA/NSA, pentru a ajuta grupurile susținute de serviciile americane să răstoarne guverne care creau probleme administrațiilor Clinton, Bush, Obama. Acest plan a funcționat perfect din 1991 și până în 2014, când s-a petrecut o schimbare radicală în ce privește libertatea internetului și utilitatea ei”.
Apogeul mișcării libertății internetului a fost cel al primăverilor arabe din 2011-2012, când adversarii guvernului Obama – Tunisia, Egipt – au fost dați jos de revoluții pe Facebook și Twitter. Atunci, Departamentul de Stat lucra îndeaproape cu companiile social media, pentru a se asigura că acestea vor rămâne online în timpul revoluțiilor.
„În 2014, după lovitura de stat din Ucraina, a urmat o contralovitură neașteptată, iar Crimeea și Donbasul s-au desprins, cu un sprijin militar al Rusiei pentru care NATO nu era pregătită. Ultima șansă a NATO a fost la referendumul pentru anexarea Crimeii, când însă Crimeea a votat pentru anexarea la Federația Rusă. În ochii NATO, aceasta a fost ultima bătaie din aripi a conceptului de libertate de exprimare pe internet. În acel moment au înțeles modul în care se schimbă natura războiului”.
„Atunci, NATO a atras atenția asupra așa-numitei doctrine Gherasimov (șeful Statului Major al Armatei Federației Ruse), care spune că natura războiului s-a schimbat, că nu mai trebuie să câștigi hărțuielile militare în Europa de Est, ci doar să controlezi presa și ecosistemul social media, pentru că acesta controlează alegerile. Iar dacă ai guvernul potrivit la putere, nu mai trebuie să învingi armata. Prin urmare, este infinit mai ieftin să organizezi o operațiune de influență pe social media și în presa tradițională decât să recurgi la războiul clasic”.
Doctrina poartă numele generalului rus Gherasimov, iar această tendință a fost bine observată de acesta. Însă la aplicarea doctrinei par să exceleze și aliații occidentali, în frunte cu SUA.
„A fost creată o industrie, începând cu Pentagonul, Ministerul britanic al Apărării și Bruxelesul, o industrie care a creat la rândul ei o infrastructură de război politic așa cum a existat inițial în Germania și în Europa Est, atunci când aceste regiuni au fost gândite ca zone tampon psihologice”, spune Benz. „Scopul era obținerea capacității de a lucra cu platformele sociale pentru a cenzura propaganda rusă sau pentru a cenzura grupurile populiste de dreapta din Europa, care erau în ascensiune la acel moment, din cauza crizei imigranților”.
Apoi a urmat un al moment crucial – Brexitul. „După referendumul pentru Brexit, a fost limpede că nu trebuiau să se teamă pentru Europa Centrală și de Est, deoarece problemele, adică ideea că rușii pot controla modul în care gândesc oamenii, începeau să se manifeste plenar în Vest”. La o lună după referendum a venit summitul NATO de la Varșovia, unde s-a discutat despre adaptarea NATO la războiul hibrid. Asta însemna că, după 70 de ani, NATO nu se mai baza exclusiv pe tancuri, ci și pe cenzurarea internetului. Dar nu este vorba doar despre cenzurarea propagandei ruse, nu doar despre cenzurarea grupurilor pro-Brexit sau a lui Mattei Salvini din Italia, a populiștilor din Germania, Grecia și Spania”.
„La acel moment, NATO arăta că cea mai mare amenințare nu mai este o invazie a Rusiei, ci pierderea alegerilor naționale în fața partidelor populiste, grupări simpatizate de oameni săraci, oameni care doreau energie mai ieftină (adică energie din Rusia), într-un moment în care Statele Unite făceau presiuni pentru diversificarea surselor de energie în Europa (adică renunțarea la importurile masive din Rusia). La acel moment, după Brexit, s-a considerat că, dacă armata nu va prelua controlul asupra media, se va prăbuși așa-zisa ordine internațională bazată pe reguli”.
(Nota: Mike Benz, președintele Fundației pentru Libertatea Online și fost oficial în Departamentul de Stat al SUA în timpul administrației Trump, „pare să fi folosit un pseudonim pentru a posta materiale de extremă dreapta și a interacționa cu naționaliști albi, postând și clipuri despre teorii ale conspirației”, scrie NBC, făcând referire la înregistrări, transmisiuni live pe internet și postări pe bloguri. Chiar și cu păcatul că este „naționalist alb” și conspiraționist, Mike Benz pare să aibă un discurs mult mai structurat decât Nina Jankowicz, care s-a declarat „Mary Poppins a dezinformării”, numită de președintele Joe Biden în fruntea Comisiei pentru Dezinformare din cadrul Departamentului Securității Interne, pozitie pe care a ocupat-o doar o lună.)
Preluare: cotidianul.ro
Autor: Călin Marchievici
Adauga comentariu