Deciziile politice foarte importante se iau de cele mai multe ori pe baza unor informații nepublice. Pretinsa transparență funcționează doar până la un punct: până acolo unde ea ar putea dăuna decidentului și/sau afecta succesul deciziilor sale.
Există enorm de multă ipocrizie când vine vorba de onestitatea în comunicarea politică. Cel mai recent exemplu ni-l oferă retragerea sprijinului politic pentru Sorin Grindeanu de către CEX al PSD.
Care să fie motivul real al acestui gest? – se întreabă pe zeci de voci indignate elita analiștilor, de toate culorile și de sub toate stindardele, din fremătătoarea noastră media românească. Iresponsabilitate, inconștiență, luptă talibanică pentru putere, sacrificarea interesului național, confruntare de găști mafiote, spirit dictatorial – iată doar o parte dintre explicațiile livrate poporului de acești impetuoși formatori de opinie, care nu că n-ar înțelege ce s-a petrecut în realitate, dar preferă interogația vicleană și concluzia demolatoare. E mai spectaculos așa. Lumea suspină și se încolonează mai entuziast după lozinci pirotehnice decât după interpretări ce nu scot scântei.
Sunt de acord că raportul de evaluare a performanțelor guvernului după 6 luni a fost doar un pretext pentru îndepărtarea lui Grindeanu. Și nu orice fel de pretext ci unul foarte prost ales, care, pe lângă că nu a convins deloc, a mai și oferit muniție de asalt neprietenilor PSD.
Toată lumea este de acord azi că s-a dorit înlocuirea lui Grindeanu de la Palatul Victoria pentru un cu totul alt motiv decât cel invocat (guvernarea defectuoasă).
Cea mai plauzibilă explicație ar putea fi desprinsă prin combinare unei declarații a Gabrielei Firea cu o știre primită pe surse de către principalele televiziuni de știri.
Declarația Gabrielei Firea (care nu a fost negată de domnul Grindeanu ci, mai degrabă, confirmată prin modul în care a refuzat să o comenteze) se referă la un caz punctual: în timpul manifestațiilor împotriva Ordonanței 13, conducerea PSD l-a invitat pe premier să participe la o ședință de urgență, extrem de importantă pentru dezamorsarea situației. Premierul a confirmat participarea sa, dar, fără nicio explicație, nu s-a prezentat la acea ședință. Încercările liderilor PSD de a da de domnul Grindeanu au rămas fără efect. Premierul a apărut, după șase ore de absență, nu la ședința respectivă, cu colegii săi de la PSD, ci la Palatul Victoria, de unde a anunțat singur (domnia sa, personal, și nu prin intermediul lui Liviu Dragnea, cum fusese anterior convenit) decizia retragerii Ordonanței 13.
După acest incident contrariant (petrecut spre sfârșitul lunii februarie 2017), atitudinea lui Sorin Grindeanu s-a modificat radical în raport cu cei care îi acordaseră sprijinul pentru a deveni prim – ministru. Ceva, acolo unde fusese în taină, șase ore, „îl transformase în alt om” (este nu doar declarația Gabrielei Firea ci și a multor alți apropiați din PSD).
Suspiciunea că, în acea după-amiază, Sorin Grindeanu trecuse de partea „sistemului”, trădând încrederea partidului, s-a consolidat în lunile următoare printr-o mulțime de „disfuncții”, aparent inexplicabile, apărute în relațiile cu lideri ai PSD. Cu toate acestea, el nu a fost îndepărtat imediat de la butoane ci a mai fost lăsat în functie alte trei luni, sperându-se în atenuarea asperităților și găsirea unei căi amiabile de continuare a drumului început.
Al doilea element, care a avariat decisiv relația PSD – Grindeanu, este cel prezentat pe surse după trecerea moțiunii de cenzură (și, din nou, nenegat de domnul Grindeanu și confirmat de unii membrii ai cabinetului) cum că Premierul pregătea pe ascuns o Ordonanță de Urgență prin care să interzică pe viață unui politician condamnat definitiv (deci chiar și după terminarea condamnării) să poată deveni prim – ministru. Acest afront, cu țintă precisă Liviu Dragnea, urma să fie completat, pe durata vacanței parlamentare, cu inițiative de consolidare a noului partid condus de Daniel Constantin astfel încât el, Grindeanu, împreună cu Victor Ponta și Daniel Constantin, să rupă alianța PSD – ALDE și să creeze, spre toamna acestui an, un nou pol de putere alături de tabăra pro Johannis.
Și acum, vă întreb: dacă cele două secvențe pe care le-am evocat anterior sunt reale și au fost cunoscute de membrii CEX-ului PSD, putea acest CEX să le ignore? Eu cred că nu! Și nici nu putea amâna pentru după vacanța parlamentară operația de extirpare a răului (în opinia sa). Ar fi fost prea târziu. S-a văzut că deja, la acest moment, tabăra Grindeanu – Ponta a avut o rezistență și o susținere mediatică (și nu numai) incredibil de mari pentru o echipă de, aparent, doar trei oameni.
„Trebuiau (membrii CEX) să se gândească la interesul național, la efectele pentru țară ale crizei pe care urma să o genereze decizia lor” – se vor grăbi să mă contrazică unii moraliști, nu foarte interesați de înțelegerea realistă a lucrurilor. Le voi spune doar atât: orice partid, mai ales unul ales cu 50% în Parlament, procentaj dobândit cu doar șase luni în urmă, ar fi făcut același lucru într-o situație asemănătoare. Și ar fi invocat respectarea democrației, a voinței majoritare a alegătorilor.
Trebuie să înțelegem că, în politică, există lucruri care pot fi spuse și lucruri care nu pot fi spuse. În cazul de față, PSD-ul nu putea invoca public, pentru justificarea acțiunii sale rapide și brutale, pactul lui Grindeanu cu „sistemul” și nici Ordonanța de Urgență pregătită pe ascuns de acesta pentru a-l scoate definitiv din joc pe Liviu Dragnea. Nu putea, din cel puțin două motive: întâi pentru că, probabil, nu existau dovezi materiale incontestabile pentru a-și susține aceste reproșuri (mărturiile propriilor membri ar fi fost considerate partizane) și, apoi, pentru că, referitor la Ordonanța de Urgență, s-ar fi speculat că Dragnea sacrifică partidul și guvernarea pentru a-și apăra o cauză personală.
Au apelat la stratagema cu evaluarea guvernului, sperând că ea va fi suficient de convingătoare și bine primită de opinia publică. S-au înșelat grav, primind în aceste zile cu vârf și îndesat nota de plată pentru această neghiobie.
Se spune, cu suficient temei, că creierul din spatele tuturor bunelor și relelor care se întâmplă în ultimul an PSD-ului ar fi Liviu Dragnea. Dacă e așa, atunci acest creier are o mare slăbiciune, aproape o infirmitate: incapacitatea de a anticipa corect efectul acțiunilor sale. S-a văzut asta cu propunerea doamnei Shhaideh și cu desemnarea domnului Grindeanu, apoi cu Ordonanța 13 și cu folosirea evaluării guvernului ca pretext pentru înlăturarea primului ministru.
Incapacitatea de a anticipa corect înseamnă, la limită, lipsă de viziune. Iar un politician fără viziune este… ca „o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”
Sursa: Contele de Saint Germain
Adauga comentariu