Se întreabă mulți de ce naiba oamenii se îmbolnăvesc de cancer de la vârste tot mai tinere. Oricât ar încerca unii să ne liniștească și să ne spună că lucrurile erau la fel și în urmă cu 50-100 de ani, dar că boala nu era detectată fiindcă nu prea se făcea prevenție, realitatea e că auzeai destul de rar de bolnavi de cancer de 40-50 de ani, iar de bolnavi sub 40 de ani, aproape deloc. Este clar că generația noastră face ceva fundamental diferit față de generațiile din trecut, sau are de înfruntat noi factori carcinogeni de care nu suntem conștienți.
Dar ce? Încă nu e clar. În plus, interesele economice din spatele a fel de fel de afaceri ne împiedică să avem o imagine corectă asupra potențialelor pericole. Finanțele publice sunt în budă în tot Occidentul, din America până la țările est-europene. Pun pariu că astăzi nu s-ar fi putut descoperi nocivitatea tutunului, deoarece pentru guverne ar fi fost mult mai important să-i facă pe oameni să fumeze masiv și să le verse lor la buget accize din consumul de țigări, decât să-i vindece. E clar că nu avem ce așteptări să avem de la cei care ar trebui să ne supravegheze hrana sau medicația (inclusiv vaccinurile!). „Big Food” și „Big Pharma” produc foarte mulți bani – bolojanii de pretutindeni au nevoie de ei ca să cârpească bugetele publice. Și problema e cu atât mai gravă cu cât finanțele publice continuă să fie jefuite cu nepăsare, aruncându-se în continuare cu bani în diverse găuri negre (nu doar Ucraina). Suntem pe cont propriu în războiul pentru apărarea sănătății noastre.
Iată însă că și „Big Data” se pare că ne îmbolnăvește de cancer. Pare ciudat, dar nu e. Un american acuză… deschiderea unui centru de date al Amazon (centru care se ocupă inclusiv de AI, inteligență artificială) de explozia cazurilor de avorturi spontane și cancere dintr-un comitat din statul Oregon. Cum așa? Foarte simplu: acest centru de date, prin nevoile sale de energie și de răcire extraordinar de ridicate, ar contribui la contaminarea pânzei freatice care alimentează, practic, zona. Deși contaminarea inițială (cu nitrați, de la îngrășăminte) se datorează fermelor, existența acelui centru de date amplifică enorm problema. Practic, instalațiile preiau din sol o apă deja contaminată, apoi, în procesul de răcire a serverelor, o parte a apei se evaporă și restul devine un nămol toxic, hiperconcentrat, care e aruncat… înapoi în sol. Cazurile de avorturi spontane și de cancer de rinichi cică au explodat în acel comitat în ultimii ani, și analizele arată că apa de la robinet e contaminată masiv cu nitrați în absolut toate gospodăriile. Bineînțeles, Amazon neagă că problema i s-ar datora. Și politicienii se fac că nu văd, fiindcă… AI e de viitor. Și e nevoie de bani.
Autor: Lucian Sârbu













Adauga comentariu