Multă lume nu înțelege capacitatea de corupție a regimului capitalist de azi. E o corupere pe scară largă, a tuturor. De fapt, toți am devenit mai mult sau mai puțin complici ai capitalismului: fiecare cetățean care are bani la pilonul 2 de pensii deja nu se mai poate socoti „proletar”, ci „investitor” al cărui interes e ca bursa să nu pice niciodată (și suntem milioane așa). Pensionarii plâng cu muci după degradarea scoringului de țară, fiindcă lipsa împrumuturilor le afectează lor pensiile (și nu doar în România, ci în toată lumea occidentală). Am vrea mai multă „dreptate socială”, dar de fapt prin „dreptate socială” noi înțelegem azi, spre deosebire de generațiile trecute, nu împărțirea mai justă și mai echitabilă a roadelor producției sociale, ci mai mulți bani-pomană pentru fiecare dintre noi (până la următorul puseu inflaționist care ne lasă fără valoarea lor, și iar începem să urlăm că vrem „dreptate socială”). „Stânga și dreapta” au devenit două etichete goale, și asta nu doar la noi, unde PSD a experimentat guvernarea umăr la umăr cu PNL încă din 2009, ci și în Germania, Franța sau chiar la nivelul întregii Uniuni Europene, unde „popularii” și „social-democrații” joacă același balet deja de câteva cicluri electorale. Capitalismul a corupt până și diferențele, care au devenit simple diferențe „de nuanță”. Înfrățirea universală pe care o visau comuniștii nu a făcut-o lupta de clasă ci au realizat-o băncile, cu cardurile lor de credit și credit „doar cu buletinul”.
Așa că dacă-l vedem pe Simion bătând câmpii pe la Londra în loc să facă opoziție activă la București nu trebuie să ne mirăm: majoritatea acestor parlamentari, inclusiv parlamentarii AUR, nu au văzut în viața lor 100.000 de lei la un loc până să intre în politică. Urgența actuală e demiterea actualului președinte (ales pe baza unei campanii electorale care s-a dovedit a fi plină de minciuni grosolane), demiterea parlamentului (ales în actuala configurație ca urmare a altei campanii electorale pline de minciuni), rescrierea Constituției și regândirea instituțională completă (adică, pe scurt, o schimbare destul de revoluționară!), dar tot ce face „opoziția” e să se scarpine la fund și să-și înfulece indemnizațiile alea de zeci și zeci de mii de lei. Plus „subvențiile” de partid, care înseamnă milioane de lei anual. Din păcate coruperea lor e la fel de inexorabilă ca și coruperea noastră.
Dacă nu se întâmplă vreo minune, patru ani va fi liniște.
Autor: Lucian Sârbu
Adauga comentariu