Analize și opinii

Lucian Sârbu: “în timp ce ăia care-l vor face “tz*gan rasist, legionar, putinist etc.”Se vor pretinde intelectuali, pro-europeni, moderați și culți la creier”

Urmează bine-cunoscutele două săptămâni în care vom asista la același spectacol de o scatofagie extremă în care o propagandă deșănțată va încerca iarăși să ne convingă că vin rușii, pleacă investitorii, ne prăbușim economic, ieșim din UE, se prăbușește leul, ni se taie salariile, nu se vor mai plăti pensiile, se vor închide spitale, vor veni și fasciștii, vor veni și extremiștii, și legionarii, va crește șomajul, revenim la inflația din anii 1990, nu vom mai putea călători peste graniță, vom fi dați afară din Schengen, pierdem banii din fonduri UE, banii din PNRR, va fi interzis avortul, va fi introdus iar articolul 200 în Codul Penal, urmează dictatura, posibil comunismul, întunericul, frigul, foamea, “izolaționismul”, copiii noștri nu vor mai putea studia în străinătate, o să cadă și bursa, ne vom linge pe bot de banii din “Pilonul 2”, vine cenzura, vom fi ca-n Coreea de Nord, se va da internet doar pe cartelă, adio produse occidentale, adio Apple, Samsung, Nike, Zewa, și câte și mai câte altele dacă și numai dacă vom vota “greșit” pe 18 mai.
Lucrul cel mai amuzant, de data asta, și care deja începe să circule fără jenă în anumite cercuri, e că despre candidatul “rău” se va zice fără niciun pic de rușine că e “tz*gan” (da, chiar ăsta va fi termenul folosit!), deci că e, cum s-ar zice, un tz*gan rasist care reușește performanța uluitoare de a fi simultan și legionar, și comunist, și vândut americanilor, mai precis “dementului” de Trump, dar vândut și rușilor (lui Putin personal, cu ruble!), posibil și ungurilor (prin V. Orban), în timp ce ăia care-l vor face “tz*gan rasist, legionar, putinist etc.” se vor pretinde intelectuali, pro-europeni, moderați și culți la creier.
Candidatul celălalt e într-o poziție foarte ingrată, fiindcă trebuie și să recupereze un deficit imens de voturi, plus rezerva aferentă (calculele hârtiei ne spun că putinistul și legionarul mai putea lua lejer 1 milion de voturi dacă susținătorii lui nu s-ar fi prins pe la mijlocul zilei de ieri că n-are sens să revină în grabă acasă din vacanță, fiindcă un vot în plus oricum nu l-ar fi ajutat să câștige din turul 1), dar și să ducă o campanie civilizată, prin care să se delimiteze de cei care, prin prostia de care vor da dovadă, nu vor face altceva decât să-i “înrăiască” și să-i radicalizeze și mai tare pe susținătorii adversarului său.
Iar a doua oară alegerile nu mai pot fi anulate, că ne râd și curcile.