Implicațiile blocării traficului prin strâmtoarea Ormuz trec cu mult dincolo de simpla penurie de petrol și gaze.
Iată ce ne informează, cu o satisfacție nedisimulată, un cont persan de pe X (care se pare că a preluat o analiză făcută de președintele unei mari companii americane care se ocupă de prelucrări chimice, Solugen): cel mai important produs secundar rezultat din rafinarea petrolului e sulful. Cică 92% din sulful produs la nivel mondial provine din rafinarea petrolului și a gazelor.
Dar sulful este materia necesară pentru producția de acid sulfuric. Or, anual se folosesc la nivel mondial 246 de milioane de tone de acid sulfuric, în diverse procese tehnologice. Printre altele, acidul sulfuric este folosit la extracția cuprului și a cobaltului – elemente-cheie în producția de motoare electrice, baterii Li-Ion și semiconductori. Nu ai sulf? Nu ai tehnologie.
Noi investiții în centre de date (inclusiv în România, cum visează unii)?
Uitați, pentru o vreme, de ele.
Apoi, Qatarul nu mai poate furniza gaze Taiwanului. Asta înseamnă că Taiwanul, prin TSMC, nu mai poate furniza microchipuri. TSMC – Taiwan Semiconductor Manufacturing Company Ltd – este cel mai mare consumator de energie din Taiwan, și cel mai mare producător de microchipuri din lume.
În acest context, faptul că prin strâmtoare mai treceau și materii prime pentru producția de îngrășăminte chiar devine ultima grijă. Dar e și aia, dacă nu vrei să ai la nivel mondial revolte ale foamei ca-n Sri Lanka, în urmă cu câțiva ani, când guvernul de acolo a interzis utilizarea de îngrășăminte în agricultură (ca să producă numai „hrană verde”) și a înfometat populația.
Eu mă întreb care e poziția Europei în acest moment. Văd că bruxellezii tac ca mortu-n păpușoi. Cu Rusia sunt la cuțite, din Golf nu le mai vine nimic, diversificarea în direcția energiei „verzi” e și ea pe cale să se oprească dacă nu mai există sulf. Ieri, Ursula era zen: posta ceva cu ziua femeii…
Se pot găsi furnizori alternativi pentru ceea ce se pierde prin blocarea strâmtorii Ormuz – principalele rute alternative ar putea porni dinspre Rusia, China, SUA și Australia – dar, firește, nu se poate face totul bătând din palme. Văzând SUA în această listă am putea fi tentați să credem că totul a fost deliberat, dar e greu de crezut: nu vorbim de o situație ca după WW2, când SUA avea depozitele de mărfuri pline și abia aștepta să facă rost de piețe-debușeu prin planul „Marshall”. Vorbim de o situație mult mai complexă, pentru care nici măcar americanii nu sunt pregătiți. Dar, da, ar fi cumva nedrept ca incendiatorul principal să fie unul dintre beneficiarii principali pe termen lung de pe urma declanșării incendiului.
Ce e sigur e că dacă situația mai continuă 7-10 zile de acum încolo, e foarte posibil să asistăm la un al doilea infarct economic la nivel planetar din ultimii ani, după cel provocat de „lockdown”-ul de la începutul plandilelii din 2020. Numai că atunci a fost vorba de un infarct programat, pentru care guvernele aveau alocate resurse și gândiseră din timp planuri de reziliență. Acum s-ar putea să avem de-a face cu unul neprogramat, pentru care nu mai există resurse și, pe cale de consecință, pentru a cărui combatere orice plan de reziliență se va dovedi futil.
Autor: Lucian Sârbu
Adauga comentariu