Lucian Sârbu: “Este evident că nici Nicușor Dan, nici cei care îi scriu comunicatele de presă, nici USR-iștii nu înțeleg ce înseamnă acordul MERCOSUR”

Mai întâi de toate e suficient să ne uităm pe un instrument precum TradeMap.org (pe care eu, un simplu „părerolog” în opinia unor înțelepți plătiți din bani publici, îl folosesc frecvent când „îmi dau cu părerea” despre anumite probleme, tocmai ca să vorbesc în cunoștință de cauză, dar am impresia că „deștepții” care îi scriu comunicatele lui Nicușor nici măcar nu au auzit de el) ca să vedem realitatea funestă a relațiilor economice România-Mercosur: în ultimul an pentru care avem date, 2024, România avea un deficit cu zona Mercosur de peste 170 milioane USD. România exportă în Mercosur mai ales componente de motoare termice, pompe de aer, valve, nipluri, conectori, cutii de transmisie etc., dar și, atenție!!!… motostivuitoare, care nu se fabrică în România, ceea ce înseamnă că România e doar țară de tranzit (luăm de undeva, probabil din Germania, și le revindem pe piața Mercosur) și alte mașinării care, sincer, chiar n-am auzit să se fabrice în România. E posibil însă ca România să fie piață de tranzit.

De importat, importăm „deșeuri din producția de mâncare” („Residues and waste from the food industries; prepared animal fodder” – componenta nr. 1 de import, cu importuri de 191 milioane USD / 2024, formată exclusiv din „Oilcake and other solid residues, whether or not ground or in the form of pellets, resulting from the extraction of soya-bean oil”¹), mâncare de tot felul, tutun, cafea, ceai, cereale, dar și componente de tramvaie și de vagoane de tren.

După cum se vede, da, noi exportăm ceva componente – mă rog, nu „noi”, ci industriașii occidentali care au fabrici pe aici, și în schimb ne umplem de gunoaiele alea din America de Sud, nu prea e clar cum și de ce. Procesul nu se poate decât acutiza.

Or, ce este acordul Mercosur? Este o gură de oxigen disperată menită să salveze de la faliment industria auto și de mașini-unelte europeană, în principal – cea germană, dar și, în subsidiar, cea franceză, cea italiană și tot lanțul de producție de componente aferent (Slovacia, Cehia, Polonia, Ungaria, România).

Care e cauza?

Nu vorbim aici doar de ruperea de sectorul energetic rusesc. E vorba, în primul și în primul rând, de pierderea accesului la piața chineză, deoarece chinezii au învățat să-și producă singuri atât automobilele, cât și mașini-uneltele necesare (mașinării industriale, linii conveioare, utilaje, roboți industriali). Uitați-vă la al treilea ecran: numai în perioada 2022-2024 exporturile Germaniei către China s-au prăbușit, nemții au pierdut 14 miliarde USD, de la 111 miliarde la 97.

În ceea ce privește producția auto, China a devenit astăzi producătorul mondial nr. 1, de departe. Mai rău, China este producătorul mondial nr. 1 de mașini electrice, la mare distanță. Chiar și Tesla începe să gâfâie în fața asaltului brandurilor chinezești (în frunte cu BYD).

În ceea ce privește producția de utilaje industriale, vă dau un singur exemplu, pe care îl cunosc foarte bine: piața de motostivuitoare. Primii trei producători chinezi: Hangcha, Heli, Baoli domină azi cam 35% din piața mondială, cotă de piață în creștere, mai mult decât producătorii germani (Jungheinrich, Still, Linde) sau cei americani (Crown, Yale) dar, foarte important, la prețuri de 70-80% din ce oferă concurența și deseori la aceeași calitate, dacă nu mai bună. Avantajul imens al chinezilor e că toată producția lor e localizată (lanțuri mici de producție), de la bateriile Li-Ion fabricate local la motoarele pe care și le iau, în general, de vizavi, din Japonia.

Situația este aceeași și în privința uneltelor, mașinăriilor industriale (dați un ochi pe Alibaba.com dacă nu mă credeți), liniilor conveioare etc.

Unde mai au chinezii încă de recuperat: la aplicațiile speciale (de exemplu, depozite frigorifice) și la integrările software, dar din moment ce au ajuns să-și producă propriile sisteme de operare (Huawei), propriile aplicații AI (DeepSeek, Qwen) și, în curând, propriile microprocesoare, e doar o chestiune de timp (câțiva ani, 2-3) până când vor domina și nișele acestea. Pe piața românească, de exemplu, utilajele Hangcha care erau foarte apreciate pentru sarcini de bază (stivuire & transport intralogistic) încep să fie căutate și în formulele lor avansate (reach-trucks, order-pickers…).

În aceste condiții UE, în primul rând Germania, e disperată să mai găsească o piață-debușeu pentru câțiva ani, până când va veni apocalipsa sau, cine știe, ia foc China, își rupe piciorul Xi Jiping, cade PC Chinez…

În acest scop birocrația bruxeleză e dispusă să sacrifice agricultura europeană gândindu-se că oricum în câțiva ani va intra Ucraina în UE, deci ce pierdem acum vom compensa cu produsele agricole de pe uriașele câmpii ucrainene (chiar ciuntite de războiul cu Rusia, că rușii vor mai ocupa ceva pe acolo). Fiind descreierați, ei nu se gândesc că e o luptă fără șanse de izbândă, așa cum s-a văzut și din „bătălia panourilor solare” din urmă cu câțiva ani, când banii UE au ajuns până la urmă să subvenționeze… achiziția de panouri chinezești. Birocrații și politicienii care-i susțin nu se gândesc decât să mai câștige alegerile încă odată, cât le va permite gura de oxigen dată de acordul Mercosur. Dar peste câțiva ani, în jurul anului 2030, UE se va trezi nu doar că nu mai are industrie, dar că nu va mai avea nici agricultură.

În particular, așa cum am mai zis, acordul subminează și pretențiile „climatice” ale birocrației bruxeleze, pentru că e un non-sens să încurajezi importul anual a sute de mii (poate chiar milioane) de tone-marfă care pot fi produse local, în condițiile în care urli că planeta se încălzește & shit. Cea mai sănătoasă și non-poluantă hrană e cea produsă local. În rest, e normal să imporți banane, kiwi, avocado și alte mărfuri care nu se pot produce în clima Europei, dar ca să imporți sute de mii de tone de carne de vită, carne de pui, carne de porc, miere etc. înseamnă să încurajezi transportul pe mii de kilometri, cu vapoare de-alea care poluează cât un oraș, al unor mărfuri care pot fi produse bine-mersi și la noi, în Europa.

În concluzie, importul fără taxe vamale al unor cantități limitate de produse agricole din America de Sud care riscă să destabilizeze ̆ europeană e prețul pe care UE a acceptat să-l plătească pentru a putea vinde liber automobile, mașinării și unelte în principal germane pe piața de acolo, sperând că uneltele și mașinăriile chinezești încă nu au penetrat așa de tare acea piață.

Din păcate, e vorba doar de un debușeu temporar. La viteza cu care se mișcă lucrurile gura de oxigen se va epuiza în cel mult 2-3 ani și peste 2-3 ani Europa se va trezi mai rău decât acum: și fără agricultură, nu doar cu o industrie în plopi.

—

¹ O cititoare îmi atrage atenția că trebuia să mă documentez până la capăt și are mare dreptate: am bănuit că e vorba într-adevăr de un reziduu care se folosește în zootehnie (toate ramurile: vite, păsări, pești etc.) pentru hrănirea animalelor, denumirea tehnică fiind „șrot de soia”. Problema cu aceste „reziduuri” provenind din America de Sud e că ele sunt rezultatul cvasi-exclusiv al prelucrării de soia modificată genetic (OMG), care în UE e interzisă pentru consumul uman direct. Asta înseamnă că vom mânca mai multă carne de la animale (atât importate din America de Sud, că de-asta e cota de import, cât și crescute aici, că o să crească importul de șrot) hrănite cu OMG. Spre comparație, în Rusia chiar și asta e interzis.

Să sperăm că e totul ok și că nu vom ajunge cât americanii de obezi. Sau poate trecem pe insecte. Or fi mai sănătoase.

LE. Cancelarul Germaniei, care e în India, anunță de acolo că UE va semna, sau că ar trebui să semneze, un acord similar și cu India.

Adevărul e că la 1,4 miliarde de indieni sigur sunt și câteva zeci de milioane de bogați. Să aibă și nemții cui să vândă niște Volksvagoane, să se scoată din foame…

Autor: Lucian Sârbu