Reiau mai explicit argumentele care susțin că episodul din Venezuela nu a fost o intervenție militară ostilă ci o diversiune convenită ca să acopere un puci local.
Este complet exclus un scenariu funambulesc în care intri după un om care te aude că vii, chiar dacă știi pe moment unde e, fără să fii absolut sigur că o să și rămână pe loc, de bună voie sau obligat.
Deci a fost nevoie nu doar de complicitatea cuiva care știa tot timpul unde e, ci de-a dreptul a cuiva care putea să-l oblige să rămână pe loc, adică o forță din stat cu suficientă putere armată măcar cât să-i neutralizeze pe eventualii loialiști.
În jumătatea de oră sau o oră din momentul în care elicopterele devin vizibile și se aud primele de explozii, ținta putea decide să se ducă oriunde, inclusiv în bunkere greu accesibile sau în mijlocul unor trupe în stare să reziste zile în șir. În lipsa unei certitudini că nu va face asta, operația riscă să devină un fiasco și nu are sens să fie declanșată deloc.
Trump s-a oferit să joace un rol, pentru un câștig de imagine pe termen scurt, cu costul unor concesii față de regim pe care le vedem acum (și despre care am zis că urmează să le vedem din primul moment!). Atacurile au fost exclusiv pentru diversiune și pentru suprimarea eventualelor forțe loialiste care ar fi putut pune în pericol culoarul de zbor. Însă ridicarea lui Maduro s-a produs cu încuviințarea unei părți a regimului care era deja mai puternică decât el.
L.E. Nu văd în momentul ăsta fapte care să susțină convingător ipoteza că Maduro ar fi fost el însuși complice la propria extracție, ar fi o decizie complicat și neintuitiv de luat, dar nici care să o infirme categoric.
Autor: Lucian Davidescu













Adauga comentariu