Analize și opinii

Liviu Pleșoianu către Hans Timmermans: ”Este inacceptabil modul în care v-ați exprimat azi în capitala europeană a țării mele, la fel de europeană ca și capitala țării dumneavoastră!”

Dragă domnule Timmermans, vă scriu în cele ce urmează referitor la câteva afirmații ABOMINABILE pe care le-ați făcut azi în țara mea:



Având în vedere că ne-ați asigurat astăzi de faptul că sunteți „extrem de bine informat” de distinsa Angela Cristea, şefa Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti („Face o treabă incredibilă, mă informează mereu corect și sunt foarte mândru de ea!”), mizez pe faptul că respectiva distinsă vă va informa și cu privire la ce vă scriu aici. Oricum, vom verifica foarte ușor dacă v-a informat, deoarece vă voi trimite și direct o scrisoare, peste doar câteva zile.

Trei comentarii am deocamdată pe marginea declarațiilor pe care tocmai le-ați făcut în capitala țării mele:

„Atacarea justiției în mass-media, în declarațiile publice poate conduce la impresia în rândul populației că justiția este slăbită. Respectul pentru justiție, pentru legislativ sunt necesare pentru a ajunge în momentul în care putem considera că putem încheia MCV-ul.”

Domnule Timmermans, trebuie să vă spun că ați reușit să spuneți trei lucruri ABOMINABILE în doar două fraze. Iată-le:

1. „Atacarea justiției în mass-media”… Acesta este primul lucru abominabil pe care l-ați rostit. Domnule Timmermans, nu știu cum înțelegeți dumneavoastră funcționarea democrației, dar noi TOȚI ceilalți oameni din Europa considerăm că aceasta nu poate fi garantată decât de existența unei prese libere. Iar rolul presei libere, distinse domn, este tocmai acela de a prezenta lucrurile exact așa cum sunt. Spre exemplu, dacă o televiziune se află în posesia unor înregistrări cu niște procurori care falsifică probe, ea are OBLIGAȚIA morală și profesională de a difuza acele înregistrări. Aceasta NU înseamnă „Atacarea justiției în mass-media”!

Eu NU accept ca, în țara mea, prim-vicepreședintele Comisiei Europene să susțină o conferință de… presă, în fața… presei și să-i transmită chiar… presei că trebuie să-și pună singură BOTNIȚĂ! În numele presei românești și europene libere, vă solicit public să vă cereți scuze pentru afirmația făcută! Este inacceptabil și nu putem lăsa lucrurile așa! În Uniunea Europeană, în această zonă civilizată a lumii, când un om care ocupă poziția dumneavoastră cere cenzurarea presei, există doar două variante: își cere scuze public sau demisionează! Aștept decizia dumneavoastră…

2. „Atacarea justiției în mass-media, în declarațiile publice poate conduce la impresia în rândul populației că justiția este slăbită.” …Acesta este al doilea lucru ilogic și abominabil pe care l-ați rostit. Carevasăzică, dacă presa ne arată abuzurile unor procurori, aceasta înseamnă că face un lucru… rău și că ne creează o… falsă impresie cum că lucrurile nu ar funcționa bine în sistemul de Justiție!? Nu știu dacă sunteți religios sau ateu, dar… Doamne ferește, distinse domn! Cum puteți spune o asemenea bazaconie!?

Deci dacă o parte din Justiție e putredă și presa ne arată asta, problema nu e cu acea parte putredă a Justiției, ci cu… presa!?? Domnule Timmermans, și această afirmație nu poate atrage decât două variante: scuze publice sau demisia!

3. „Atacarea justiției în mass-media, în declarațiile publice poate conduce la impresia în rândul populației că justiția este slăbită. Respectul pentru justiție, pentru legislativ sunt necesare pentru a ajunge în momentul în care putem considera că putem încheia MCV-ul.”

…Avem, deci, așa: presa liberă „atacă” Justiția atunci când ne arată abuzurile acesteia, face foarte rău că ne informează asupra acestor abuzuri și, într-un final, acest lucru afectează încheierea MCV-ului pentru că e… știrbit respectul față de Justiție. …Din nou, religios sau ateu, Doamne ferește, domnule Timmermans! Adică, în traducere liberă, să se cam abțină presa liberă de la a prezenta abuzurile din Justiție, pentru că asta vă va determina să nu închideți MCV-ul? #ABOMINABIL!

Șantajați presa liberă din țara mea? Îi cereți, practic, să înceteze numaidecât să vorbească despre ororile din Justiție pentru că asta… afectează Justiția, pentru că asta… afectează MCV-ul? Scuze publice sau demisia, stimabile!

Eu sunt parlamentar ales democratic într-o țară care tocmai sărbătorește Centenarul Marii Uniri. Și nu am de gând să vă las să vă bateți joc de acest popor și de presa liberă de aici! Este pur și simplu inacceptabil modul în care v-ați exprimat azi în capitala europeană a țării mele, la fel de europeană ca și capitala țării dumneavoastră!

Liviu Pleșoianu,

Deputat PSD, Parlamentul României

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa: Liviu Pleșoianu

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Nu stiu de ce e suprins Liviu Pleșoianu de atitudinea de atitudinea de vataf a masonului-sorosist, Timmermans! Practic, acesta procedeaza asemenea lui Vîşinski, batand cu pumnul in masa, pt ca el este emisarul noii Uniuni Sovietice, care controleaza Colonia Romanica!

  • Timmermans recunoaste PRESA, ONG-urile, GeoPolitica, Organismele, Persoanele fizice si juridice FINANTATE si INSTRUITE prin grija PARTENERILOR STRATEGICI EURATLANTICI, motiv pentru care PRESA LIBERA care arata ABUZURILE si CONSECINTELE POLITICII IN CADRUL ALIANTEI MENTIONATE, STAREA JALNICA A NATIUNII,
    cu indicarea adevaratilor VINOVATI, TRADATORI DE NEAM SI TARA, ARMATA LUI PACEPA & CO. este pusa la zid prin mijloace “diplomatice”. Avansarile in tema, decoratiile, premierile mediatizate, rangurile, functiile, beneficiile, favorurile acordate denota inca odata grija manifestata fata de slujitorii fideli, pe fondul climatului ce vizeaza redistribuirea sferelor de influenta in ZONA, sens in care mecanisme de gen: MCV, DNA, ONG, BINOAME, TRINOAME, FENOMENUL DE PARALELIZARE manifestat la nivelul Institutiilor Statului, cu consecinte grave asupra societatii, atentat la statutul de natiune, reprezinta in fapt si-n drept metodele-bocanc aplicate pe grumazul tarii, EDEMUL GLOTIC, SOCUL ANAFILACTIC-afectiune considerata urgenta medicala tratata cu…ADRENALINA, care adrenalina la randul ei a fost atent neutralizata in productia de serie in acord global, apreciindu-se din pdv “psi” ca dauneaza grav sanatatii organismului uman, umanitatii.
    Pe fond EURASIA vs. EURATLANTICA, cu componenta “EUR” la mijloc, fix in sfera arealului aferent teritoriului D’ACIA. Dacia.