Golăniile lui Traian Băsescu au surprins limbajul public din România. Unii chiar s-au distrat, mai ales cei care semănau binișor cu dînsul. Alții au zîmbit, trecîndu-le cu vederea. Are umor, este un mare șmecher, cu limbaj de port, n-are rost să-ți pui mintea cu el. Accentele suburbane ale lui Traian Băsescu au coborît nespus de mult limbajul. Glumele lui uneori deocheate au devenit expresii colocviale.
Argoul a invadat astfel discursul politic și dezbaterile televizate. Dacă președintele României vorbește așa și se poartă în acest stil, de ce să nu fie la fel și cetățeanul liber, și studentul vesel, și suporterul politic flecar? Nici Traian Băsescu, în excesele sale de hăhăială, n-a înțeles unde duce lejeritatea limbajului și a comportamentului. Nici chiar atunci cînd, într-o baie de mulțime pe plaja de la malul mării, s-a trezit cu un papuc de plastic zburînd prin aer, nu departe de chelia lui strălucitoare.
Stilul lui Traian Băsescu a însemnat prima rupere de zăgaz în normele prestației publice. „Muie PSD“ n-a fost decît consecința: tot de la el vine, cînd a strigat vulgaritatea devenită slogan și mai apoi program politic al opoziției, al Binomului și chiar al președintelui Klaus Iohannis.
USR-ul n-a brevetat nimic. A adus mahalaua în Parlament. A făcut din tupeul scandalului dintre mahalagioaice și bețivi un soi de stil, de comportament identitar. Concomitent cu aceste ieșiri ale USR-ului, au început să apară și agresiunea vulgară, amenințarea fizică, îmbrînceala și scoaterea din papuci. Ce a făcut Traian Băsescu pe cont propriu a devenit marcă de partid și mod grosier de prestație publică. #Rezist nu este decît divizia ONG-istă a USR-ului. Nu mai este mult pînă cînd va deveni stil de oameni tineri și comportament al unui segment de populație. Scăpate de sub control, televiziunile flămînde de spectacol și încercînd fidelitatea agresiunilor pe post de probă a corectitudinii ne-au dus la o generalizare a sloganului vulgar, ridicat de Gabriel Liiceanu la rang de filosofie (omul și-o poate trece și în operă). Scrie „Muie PSD“ pe ziduri, pe case, pe garduri, pe avioane, pe domiciliile unor politicieni.
Ce-a făcut banda lui Mălin Bot a fost repede preluat și dus mai departe. Cine plătește acest segment de groapă revărsată peste dezbaterile publice? Sigur, în spatele operațiunii se află oameni cu interese politice. Nenorocirea vine de la faptul că lucrurile nu se opresc nici măcar la victoria acestora. Agresiunea la adresa președintelui CCR, urmată la o zi sau două de incidentul fiului lui Liviu Dragnea, deschide larg și alte porți spre revărsări de violență. Dacă acest dubios procuror general, devenit părtaș la lupta politică, nu lasă oamenii Parchetului să intervină și să deschidă dosare acestor răbufniri, mîine-poimîine violențele vor trece limita și comportamentul agresiv poate duce la nașterea unui sau unor partide extremiste. De la huiduieli la lovituri și, mai departe, pînă la bătăi și crime, drumul se va parcurge în mare viteză.
Incidentul petrecut la domiciliul lui Valer Dorneanu a devenit o graniță peste care nu se poate trece. Dacă Augustin Lazăr și ai săi procurori se fac că nu văd și rîd în barbă, republica română scapă pe panta unor violențe greu de oprit.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu