Criza zonei euro, provocată de derapajele financiare ale Greciei, nu a descurajat pe cei care doresc, cu adevărat, să adopte moneda unică europeană. Un candidat cu şanse reale de reuşită este Estonia. Responsabilii economici de la Tallinn au anunţat, zilele trecute, un deficit bugetar de 1,7% din PIB şi o datorie publică de 7,2% în 2009. Cu asemenea rezultate, care sunt cu mult sub limitele stabilite la Maastricht, guvernul micului stat baltic speră să treacă cu bine examenele de admitere, astfel încât din 2011 să devină al 17-lea membru al zonei euro.
Puţini experţi ar fi pariat, cu numai 12 luni în urmă, pe aderarea Estoniei la zona euro. După ani de euforie, economia estonă a cunoscut un puternic recul. Cauzele sunt cunoscute: explozia bulei imobiliare, stoparea brutală a consumului, căderea exporturilor şi un şomaj în creştere rapidă. Spre deosebire de alte ţări europene, care au cheltuit fără măsură pentru repornirea motoarelor economiei, strategia Estoniei a fost diametral opusă. Ea s-a bazat, de la sfârşitul lui 2008, pe măsuri de austeritate. Salariile au scăzut, presiunile fiscale au crescut, iar cheltuielile publice, în ansamblu, au fost reduse. Economiile realizate în 2009 s-au ridicat la 9,2% din PIB, fără însă ca manifestaţii de stradă sau greve de amploare să fi avut loc. Nu este în natura estonienilor să se plângă. Ei nu au uitat traiul pe cartelă din epoca sovietică. Există un consens politic de a nu se face o relansare economică pe seama datoriei publice. În acelaşi timp, după un sondaj recent, aproape 55% din populaţie crede în virtuţile monedei unice europene, care va îndepărta spectrul unor devalorizări ruinătoare pentru ţară.
Aderarea României la zona euro rămâne, din păcate, o problemă nebuloasă. Avem două obstacole în drumul spre euro: deficitul bugetar şi inflaţia. Dar nu există nici un calendar de eliminare a lor, mai exact, de aducere a celor doi indicatori în limitele admise în Pactul de Stabilitate. Guvernul nu a chemat partidele parlamentare şi sindicatele pentru a ajunge la o înţelegere asupra obiectivului adoptării euro, indiferent de doctrina fiecăruia. Niciun partid nu va spune că se opune intrării României în zona euro, dar atunci când vine la Putere lasă impresia că vrea să evite sau să amâne cât mai mult posibil un asemenea deznodământ. Motivul? Se teme să-şi dea din mână instrumentele monetare (rata dobânzii şi cursul de schimb), pentru că ştie că va fi forţat să apese numai pe două butoane: fiscal şi salarial.
Experienţa de până acum arată că, atunci când are toate butoanele pe tabloul de comandă, Guvernul se joacă, direct sau indirect, cu toate şi nu-l mai interesează euro. Dacă s-ar dori politici publice coerente şi solide, Guvernul ar trebui să aibă cât mai puţine pârghii la îndemână, deoarece riscurile de a greşi ar fi mai mici. Altfel spus, posibilitatea ca Guvernul să se comporte mai responsabil în interiorul zonei euro decât în afara ei este mult mai mare. România are toate vânturile împotrivă. Apetitul Uniunii Europene de a primi noi membri în zona euro s-a redus considerabil după criza din Grecia, politicienii români nu vor euro, care i-ar obliga să respecte anumite reguli, pe care le-au încălcat cu nonşalanţă până acum, iar populaţia, foarte puţin informată, nu ştie despre ce este vorba. Dar, dacă nu mergi pe drumul spre Euroland şi nici nu-ţi propui să ajungi acolo, devii haotic şi imprevizibil, ceea ce este mult mai grav decât să rămâi, un timp, singura ţară fără euro.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Adauga comentariu