Statele occidentale s-au retardat atât de mult încât au ajuns să aibă ca raison d’être tot felul de idei cretine, care nu au nimic de-a face cu bunăstarea indivizilor și nici măcar nu își propun. Deși toate dilelile Vestului au pornit de la câte o o iluzie de bine general, ea s-a spulberat demult și a rămas măsura în sine ca obiectiv, pe pilot automat.
Germania declară că motivul existenței sale postbelice este susținerea necondiționată a tot ce face Israelul. După cum zice calamitatea ajunsă ministru de externe, Annaleena Baerbock, “i don’t care what my German voters think”. Bunăstarea, prosperitatea, siguranța propriilor cetățeni nu mai sunt considerate obiective legitime de către statul postmodern, ci sunt chiar periculoase căci sunt invocate de politicienii “populiști”, “extremiști” etc. Să fii german înseamnă să fii bovina de tracțiune a diverselor agende (climatică, covidiană, imigraționistă, gay, trans, pro Ucraina, pro Taiwan, anti nucleară, pro Israel) fără să mai ai dreptul de a îți afirma măcar propriile dorințe, nevoi, interese.
Statul vestic curent există pentru a te mulge pe tine, cetățean, de resurse, spre a satisface diverse scopuri care sunt în contradicție cu dezideratul tău de bunăstare, dar care constituie o ideologie în sine, de la care tu nu ai dreptul să dorești să te abați. Diferența față de totalitarismele anilor ’30-’40 este fundamentală, și din păcate nu în bine: establishmentul “liberal” curent are ca manifestare tot represiunea internă și războiul extern, dar ele nu se mai fac în numele unor ideologii care promit utopii de bunăstare pentru indivizi, ci al unor colecții de obsesii care sunt prezentate ca un soi de “datorie” pentru cetățeni.
Viitorul nu e vândut ca luminos, dimpotrivă, dar totalitarismul “liberal” susține că indivizii trebuie să îndure orice și să iubească direcția nu pentru că duce într-un loc mai bun, ci pentru că e de datoria lor să aibă acele valori și virtuți, pentru a nu fi etichetați ca n**iști, putiniști, extremiști și alte atribute persecutabile inclusiv legal.
Autor: Laur Tirca
Adauga comentariu