Analize și opinii

La alegerile parlamentare de pe 6 decembrie, Klaus Iohannis se bazează nu pe cine votează, ci pe cine va număra voturile

 La Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis, în dubla sa calitate de regizor și actor, montează un nou spectacol. Pe teme de electricitate. Tema ședinței pe care a inițiat-o o constituie instalațiile electrice din secțiile ATI. Cum să nu mai ia ele foc? Iar domnul Klaus Iohannis va veni cu soluții. Care vor schimba radical modul în care vor funcționa în viitor instalațiile electrice. Încă o lovitură mortală împotriva coronavirusului. Administrată de la Cotroceni.

Circul continuă. Președintele Klaus Iohannis iese din ce în ce mai des la rampă. În calitate de regizor și actor. Și, mai nou, de electrician șef. Ieri am aflat că stăm bine în materie de pandemie. Că măsurile adoptate de Guvern, desigur la îndrumarea sa, și-au atins obiectivul. Ne-am stabilizat. În materie de număr de îmbolnăviri și de număr de morți. Tot ce nu este în ordine vine din direcția unor perosane, care se înverșunează să critice măsurile adoptate de Guvern. Și să conteste indicațiile sale prețioase. Să semene cu alte cuvinte neîncredere în sistem. Și, firește, recunoaște cu modestie președintele, nu toate lucrurile merg bine în sistem. Din vina PSD. Din vina „ciumei roșii”. Și asta chiar dacă sistemul de sănătate a fost cel mai mult condus în ultimii 30 de ani de către liberali.

Degeaba au condus liberalii Sănătatea, atâta timp cât tot majoritatea PSD s-a aflat la butoane. Fix cum s-a întâmplat și cu cele două guverne ale sale. Cu Guvernul Cioloș și cu Guvernul Orban. Ele au fost legate de mâini și de picioare. Atâta timp cât în Parlament majoritatea a fost deținută de PSD. Uneori stau și mă întreb de ce, în aceste condiții, Iohannis a mai insistat să-și pună guvernele sale. Dar, în viitor, situația va fi tranșată. Începând de la partea electrică.

Pe ce se bazează președintele Klaus Iohannis, atunci când promite în mod insistent unei țări întregi, probabil și Uniunii Europene, că lucrurile se vor schimba radical după alegerile din 6 decembrie? Conform ultimelor rezultate electorale, situația pare echilibrată între principalele două partide politice. În sensul că nici PSD, nici PNL nu au cum să formeze singure un Guvern. Fără alianțe solide. Care să garanteze uneia dintre părți, pentru un interval rezonabil de timp, o majoritate în Parlament.  Și, cu toate astea, președintele o ține puia-gaia. PNL este bun. Ludovic Orban este bun. Premierul nu trebuie să demisioneze. Indiferent de numărul de arși. Indiferent care este numărul real de persoane contaminate în România. Și PNL va câștiga. Și PNL va guverna. Cu o majoritate parlamentare solidă. Pe ce se bazează Klaus Iohannis atunci când repetă din ce în ce mai des și din ce în ce mai apăsat asemenea lucruri? Pe ce se bazează el, în condițiile în care cele mai recente rezultate electorale nu îi confirmă pronosticul? Și nici cercetările de piață. Întrucât nu aduce niciun fel de argumente în acest sens, mă văd silit să fac o afirmație aparent hazardată. Și anume că se bazează nu pe cine votează, ci pe cine va număra voturile. Sau se va face că le va număra. La ultimele alegeri, în câteva laboratoare electorale, s-au făcut experimente. La București, la Brașov, la Timișoara și în alte părți. Experimentele au reușit. Cum ar fi dacă ele ar fi extinse în 6 decembrie la scală națională? Cum ar fi dacă STS ar da marele tun? Nu cumva ar fi fix cum vrea președintele Klaus Iohannis? Și cum spune că se va întâmpla?

Mă întreb cât timp vom mai asista la hora încinsă de toate televiziunile și de site-urile de știri de flașneta oferită zilnic, cam la aceeași oră, de către Grupul de Comunicare Strategică, a cărui componență continuă să rămână un mare mister? Cât timp ne vor mai fi servite cifrele false ale infectaților? Cât va mai dura până când vom înțelege, cu mic cu mare, că amploarea pandemiei a scăpat oricărui control? Că testele oficiale, care nu mai sunt de multe zile centralizate așa cum trebuie, teste făcute pe bani publici, la care se adaugă teste făcute pe bani privați, în clinici private, dacă ar fi bine adunate, ne-ar releva un număr de zeci de ori mai mare de infectați decât cifrele oficiale? Și când vom înțelege în fine că pe lângă testele făcute în clinici de stat sau în clinici particulare, se fac zilnic mult mai multe teste de către cetățeni, prin mijloace proprii, cu instrumente procurate direct de pe internet sau din farmacii și care nu sun niciunde raportate. Și, în fine, când anume vom pricepe că există milioane de români, care s-au contaminat cu coronavirus, având simptome relativ ușoare, care s-au tratat cum au știut la ei acasă și care au scăpat oricăror raportări. Și în fine când vom înțelege că amploarea pandemiei va genera o explozie de cazuri grave, care vor copleși literalmente spitalele? Vom înțelege toate aceste lucruri abia după alegeri? Abia după ce domnul Klaus Iohannis se va vedea cu sacii în căruță? Și ce vom face atunci? Vom da vina pe „ciuma roșie”? Sau pe Guvernul Orban doi și jumătate? Care, între timp, va deveni Guvernul Orban trei și jumătate?

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: stiripesurse.ro