Analize și opinii

Koveși sub control judiciar. Iohannis vrea referendum pentru Justiție. Circul continuă!

România ar putea fi un stat perfect funcțional, dacă actorii politici și instituționali ar alege comunicare normală în locul circului și dacă instituțiile de forță ar apăra democrația și nu propriile interese. În prezent a început campania pentru europarlamentare, iar toată lumea joacă această carte. Deși neoficial, ieri s-a dat startul pentru lupta europeană cu cele două subiecte – Referendumul lui Iohannis și situația Laurei Codruța Koveși, pusă sub control judiciar.



Lume, lume hai la referendum! – a strigat aseară Iohannis de pe scările Palatului Cotroceni

La ora 17:00, președintele Klaus Iohannis a ieșit în conferință de presă și a anunțat că referendumul pentru Justiție va fi organizat pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare. Iohannis nu a precizat care va fi întrebarea de pe buletinul de vot de la referendum.

Practic, ne-a invitat la un spectacol național, fără să ne spună care este programul. Știm că tema este Justiția, dar nu știm exact la ce se referă întrebarea. Sunt absolut convins că toți românii vor o justiție liberă, nimeni nu vrea hoți pe stradă sau în politică, nimeni nu vrea justiție paralelă. Dar aici ne lovim de cretinismul demersului.

Iohannis folosește referendumul în scop pur politic. Acesta vrea să aducă mai mulți oameni la vot pentru alegerile europarlamentare așă că altoiește alegerile europene cu un referendum despre nimic.

Această decizie pare impusă de USR+Plus mai degrabă decât de PNL. În final, se poate dovedi foarte neinspirat acest referendum pentru PNL care poate pierde locul doi în favoarea alianței USR+PLUS, iar Iohannis se va vedea candidatul unui partid de sub 20% în concurență directă cu Cioloș pentru finala prezidențială.

Laura Codruța Koveși rămâne acasă

Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de Anchetare a Magistraţilor în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, în care a fost denunțată de Sebastian Ghiță.

Laura Codruța Kovesi are trei interdicții în cadrul controlului judiciar, una dintre acestea fiind cea de a nu mai lucra la Parchetul General. De asemenea, Kovesi nu are voie să părăsească țara și nici nu are voie să comunice presei detalii despre dosarele în care este vizată.

După aceste informații, în ziarul de circulație internațională Financial Times apare următorul titlu: ”Măsurile luate contra lui Kovesi îi scad șansele de a deveni procuror-șef european”. Practic, s-a dat semnalul la nivel european că Laura Koveși o să stea departe de Bruxelles.

Sub aceste auspicii începe campania pentru alegerile europarlamentare din România. Este clar că jocul este unul complex în care sunt implicate și multe forțe externe. Uniunea Europeană se schimbă, se construiesc noi majorități, iar europarlamentarii românii devin foarte importanți. În ceea ce privește jocul intern, se ascut cuțitele pentru prezidențiale. Tot circul făcut acum pe TV și în stradă se va multiplica la alegerile prezidențiale. Trebuie să alegem din nou emoția, nu trebuie să fim lucizi.

Autor: Alexandru David

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Buna dimiiii
    Lume, lume, hai la referenduuuum! Tema este JUSTITIAAAAA…va asteptam cu drag si mai ales cu interes, interesul care poarta fesul, ca sa va dati cu parerea in materie, in fapt si in drept, in litera si in spiritul legii. Rezulta ca suntem asimilati consilierilor juridici. Cetateanul nostru, consilierul nostru juridic. Sa ne pregatim. Mai intai cu Juramantul Consilierului Juridic:
    IN NUMELE LEGII, ONOAREI SI ADEVARULUI,
    JUR
    Sa respect Constitutia si legile tarii.
    Sa-mi exercit profesia independent cu demnitate si probitate si sa pastrez secretul profesional.
    Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
    Asa sa ne ajute Dumnezeu! Pe toti cei chemati, pe alesi, pe cei care ne baga batul prin gard, blestema, prigonesc, prejudiciaza, instrumenteaza, pardesc, flituiesc, voteaza, consemneaza, raporteaza, spioneaza, saboteaza, linseaza, colonizeaza, descifreaza, desecretizeaza, devoaleaza, rostesc adevaruri ca sa nu se pravaleasca minciuna si bagajul karmic peste noi toti si peste fiecare in parte. Iarta-ne Dumnezeu al StraBunilor, apara, pazeste si ne lumineaza! Ma intreb cum o sa reusim cu o singura intrebare si intr-o zi, in conditiile in care instantele de judecata se chinuie ani de zile cu reglementarile in domeniu, adecvarea, adaptarea, ralierea, implementarea, practica, cu dosarele in sertare, arhive, munti de dosare devenite surse de praf, microbi, paraziti, povara, piatra de moara, blestem, cu plicurile galbene, biletele roz, repartizarea aleatorie, componenta completurilor… la toate instantele indif de rangul de jurisdictie. Am voie sa ma intreb? Ma mai intreb: cum am devenit infractori, corupti, analfabeti functionali, nespalati, cu wcu; in fundul curtii, caz fericit pt cei care detin trei wc-uri: in casa, in curte si wc-ul de interior, de suflet, insolvabil de ajungem in genunchi sa ne supraimprumutam taindu-ne craca de sub picioare, craca de tara defrisata la propriu, intr-un final faliti cu acte-n regula: sentinta civila pronuntata numai pe angajarea raspunderii in cf cu art. 138 din Lg. 85/2006 in domeniu din dosarul cu doua stelute/a1, disjuns din dosarul mama-cerea inregistrata undeva mai inainte de era noastra, inainte de Hristos, in vremuri de demuuuult, nesolutionat definitiv si irevocabil in integralitate. Nu intram in detalii cu privire la interpretarea cauzelor generatoare: blocaje ec, intarzieri in ef platilor de catre terti, legislatie stufoasa, incoerenta, confuza, clauzele abuzive din contractele de credit, investitii, prestari servicii, comerciale, in general, situatii de criza, cauza de forta majora, absenta unei politici privind activit macroprudentiala, profitul externalizat, paradisurile fiscale. Vinovatul de serviciu: Maria Sa, Acarul Paun, in subsidiar, Sfantu’ Duh. Pt anagajarea raspunderea este necesara cf legii intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: existenta unui prejudiciu, fapta ilicita a paratului, vinovatia faptuitorului si legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul rezultat. Exista prejudiciu de tara: al meu, al tau si-al semenilor? Slava Domnului! Probatoriul administrat in cauza de tara demonstreaza existenta prejudiciului, dovada starea natiei, preluarea strategica, bucata cu bucata pe sub ochii reprezentantilor legali, autoritatilor abilitate. Parati exista? Pai, ne param unii pe altii pe unde avem ocazia: in instante, la DNA, in Parlamentul European, acuzatul de serviciu: cetateanul chemat la referendumul pe justitie. Fapta ilicita exista? Exista ca doar “nu ne vindem tara!”, o dam cu acte in regula, n baza principiului constitutional “Nimeni nu este mai presus de lege”, cu tot cu prezumtia de nevinovatie. Pe suspiciuni rezonabile, denunturi, atentii, scobitori, mita, avantaje div, foloase, decoratii, prime, bonusuri, concedii Tenerife, Maldive, Monaco… Vinovatia faptuitorului? Acarul Paun, cetateanul chemat la urne. Legatura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciul rezultat?!?! Parteneriatul strategic, teoriile conspiratiei, noua ordine mondiala, ingineriile genetice, sociale, operatiunile hibride, incalzirea globala, modificarea climei, inversiunea polilor magnetici, cresterea rezonantei Schumann, agitati, agresivitatea, aroganta, ignoranta, neiubirea, neiertarea, inconstienta, adica fara constiinta, orbi, surzi, muti, mutanti. Scopul scuza mijloacele, machiaverlicurile care ne ocupa tot timpul si spatiul. Totusi, care este SCOPUL? Referendumul acesta ne ajuta sa crestem, descoperim, invatam, reglementam, corectam, reabilitam si noi ceva pe lumea asta, in trecere de-o sfanta si binecuvantata clipa? Cu drag. Zi minunata la toata suflarea. Cum doriti, nu mai revad ce-am mai asternut ca si BUCURA a spus “spitaluri” in loc de spitale si n-am auzit nicio vorbulita, semn de solidaritate cu un jurnalist cumsecade…

  • Sa nu jignim acrobatii de la circ! E un scenariu HORROR, din pacate! Un film fara Dumnezeu adevarat, lumina din lumina. Sursa de infectie generalizata, septicemie, suferinta, decesul unei civilizatii.